Fiica regelui

Bătălia celor cinci oștiri II

Meldain P.O.V :

Era o dimineață superba, soarele strălucea la răsărit iar pasarelele își cântau cântecul dulce. Primisem ordin din partea regelui să mă alătur oștirii ce va mărșălui spre Erebor. Îmi doream de mult să văd muntele lui Thoror, așa ca eram încântat de prilejul ce mi se oferise. Astfel, am început să o caut pe domniță inimi mele pentru a-i împărtăși entuziasmul meu. Când pe lângă mine trecuse Legolas l-am oprit întrebândul "Legolas, hir nin, nu ai văzut-o astăzi pe sora ta?" când înțelese conținutul intebarii pălii. "Hir nin?" l-am intrebat a doua oară observandu-i expresia. Mă prinse de braț, mă trase deoparte și spuse "Te rog, pentru dragostea ce i-o porti surorii mele, ajuta-ma să-i tăinuiesc dispariția. Anne a plecat spre Dol Guldur. " m-am zbătut din strânsoarea mâinii sale dorind să îi iau urma. Doamna inimi mele era singură, în cel mai periculos loc posibil. Dar mă opri și spuse " Nu! Dă-i voie să își demonstreze forță. Ai încredere în ea! Doar ajuta-ma să îi tăinuiesc plecarea". Am promis tânărului prinț fără tragere de inimă.

Dar regele nici că observase dispariția propriei sale fiice. Mă rugam Valarilor să o aibă în pază, mă rugam acestora sa o văd din nou. Lumina zilelor mele, steaua mea cea sclipitoare, putea fi acum înconjurată de întuneric. Am mers astfel cu gândul la ea aproape tot drumul. Ceea ce ma scos însă din visare a fost prăpădul ce se abătuse asupra orașului Lake Town. Smaug pârjolise totul în jur iar acum zăcea mort în lacul aflat dinaintea noastră. L-am vazut atunci pe rege privind uimit apoi dând ordin armiei să mărșăluiesca în direcția ruinelor orașului Dale. I-am urmat în de aproape. Aduceam cu noi nu doar arme ci și provizii pentru refugiații din Lake Town.

O data ajunși acolo am fost primiți cu uimire dar și cu suspiciune. Aici, într-un loc mai retras, am ridicat cortul regelui. Mi-am permis astfel sa hoinăresc printre ruinele vechiului oraș al oamenilor. Dale prinsese din nou viața. Nu după mult timp căpitanul garzii regelui venii și îmi comunicase că regele dorea să mă vadă de îndată. Am mers cât de repede am putut spre cortul acestuia. Am dat la o parte bucată de pânză ce servea drept ușa. "Regele meu, m-ati chemat?" Sedea în jilțul său sprijinindu-si capul în mana dreapta." Meldain, spune-mi drept, unde e Finwen? " L-am privit uimit. Îi spusese oare Legolas. "Hir nin!" Se uita apoi spre mine. Privirea aceea înghețată îmi opri sângele în vene. Era ceva în ochii lui. Ceva mai mult de cât lăsa să se vadă. Ceva între furie și teamă. "Meldain, trebuie să mă repet?" spuse scurt. "Hir nin, am făcut o promisiune. Nu va pot destăinui. " se ridica din jilțul său și parcă gata să mă sfâșie. "Fiica mea este în cea mai mare primejdie, iar tu îmi spui ca nu poți destăinui." " Ce doriți a spune regele meu? " l-am intrebat simtindu-ma de parcă picioarele îmi fuseseră retezate. Înainte ca regele să mai poată spune ceva în cort întra Legolas în brațe ținând o făptură mica ce parea a fi doar un copil. Părul auriu se revarsa peste brațel acestuia. Din doi pași regele fu lângă el. Atunci auzisem ceea ce îmi doream atât de puternic sa ni fie real "Elleth nin!Chemați un tămăduitor! Acum!"strigă Thranduil."Adar, nu, Lordul Elrond a spus ca nu mai e nimic de făcut decât să așteptăm. " spuse Legolas aproape plângând. "Să așteptăm ce? "întrebă regele elf. "Să așteptăm ca umbra ce s-a năpustit asupra ei să fie învinsă. " spuse Legolas. "Iar de nu va putea învinge umbra?" întrebase Thranduil cu un aer superior. Privindul în acest moment observam atât de multe asemănări intre tată și fiică. Intre Finwen și Thranduil. Felul de a reacționa atunci când le e frica. Figura aceea pe care o adopta pentru a-si masca sentimentele, felul în care se mișcă și vorbesc, seamănă ca doua picături de apă.

Legolas nu îi răspunse ci îl privi îndelung și cu o expresie îngrijorată. Thranduil întinse mâinile lăsându-l pe Legolas să i-o pună în brațe. Îmi facu semn să îl urmez. O așeza încet pe patul pregătit pentru el și își puse mana pe fruntea ei. "E rece!" Spuse parcă fără putere. "Lumina eldarilor o părăsește. "Spuse din nou privindu-mă. "Hir nin, nu pot sa cred asta " i-am răspuns. Mă privit cu ochii aceea albaștrii plini nu de mânie ci de tristețe. Căpitanul gărzilor intra în cort spunându-i regelui "Mithrandir, lordul me, doreşte să vă vorbească." se dădu într-o parte făcându-i loc vrajitorului. Îl cunoşteam pe Mithrandir de mult, era un vechi prieten al doamnei din Lothlorien.