Fiica regelui

Semnele intunecimii

Luând seamă la cuvintele fratelui meu, m-am apropiat încet de uşă şi cu un gest reţinut am deschis-o. Aceaşi camera luminoasă şi simplă mi se desena dinainte. Perdele de un albastru şters atârnau gingaş la geamul cel mare, iar vechiul meu arc stătea încă sprijinit de perete în aşteptare. O aşteptare lungă, care pentru muritori ar însemna aproape patru vieţi. Totul era la locul său. Nimic nu se schimbase. Patul meu cel mare rămase acelaşi, lipit de peretele paralel geamului. Vechia mea tiara era aruncată la întâmplare pe una din noptiere. Părea că anii nu trecuseră peste tot ce se afla în acea camera. Erau acolo,toate,asa cum le lăsasem înainte de a pleca. Parca nu trecuseră 300 de ani. M-am decis atunci că fusese destul pentru o zi,că aveam nevoie de odihnă şi că poate,doar poate, tot ce văzusem în noaptea aceasta fusese un vis urât. Un coşmar din care aveam să mă trezesc, iar realitatea avea să fie la fel de frumoasă precum razele lunii, care se strecurau printre frunzele din Mirkwood. Privirea mi s-a oprit atunci asupra patului. Simţeam cum oboseala mi se strecoară încet în trupul zvelt şi mai mereu plin de viaţă. Simţeam cum bratele îmi devin asemeni pietroaielor, cum genunchii încep să mă trădeze, iar picioarele să mi se împleticească. M-am lăsat atunci în voia somnului, simţind cum mă cuprinde încet. Nu am adormisem bine încă, atunci când visele au început să mă năpădeasca. La început s-au arătat frumoase, dar treptat sau întunecat, o frica insuportabila a pus atunci stăpânire pe mine. Visasem la început că pluteam pe aripi de vultur. Aripi, care mă duceau din ce în ce mai aproape de Aman şi regatul Valarilor. Am văzut atunci tot ceea ce Adar îmi povestise când eram încă un copil. Vedeam cum Telperion şi Laurelin se înalţă la auzul cântului Yavannei, vedeam cum minunatul oraş al Valarilor, Valmar, se conturează dinaintea mea. Simţeam cum o fericire inimaginabilă îmi cuprindea sufletul. Când dintr-o dată aripile acelea puternice m-au lăsat pe iarba moale. O voce caldă îmi şopti apoi ceva ce îmi era cu neputinţă să înţeleg, iar o pereche de ochi calzi şi negrii mă priveau duios. Cine era acel cineva care îşi întindea cele doua mâini înspre mine. Ochii aceea negri erau singura trăsătură pe care eu o vedeam. Şi atunci s-a întâmplat. Cerul cel albastru s-a umplut de nori negri, asemeni celor de furtună, care se grăbeau a împresura frumosul Valmar. Vântul se înteţi şi el, iar vuietul mări făcea aceasta imagine şi mai terifiantă. Frigul m-a cuprins instantaneu, iar frica a pus stăpânire pe spiritul meu. Ochii aceia negrii dispăruseră şi ei. M-am trezit atunci cu un strigăt de spaimă. În momentul următor uşa camerei s-a lipit de perete şi l-am văzut pe Adar cum intră precum o furtuna. "Ce e? Un coşmar? Ce e copila mea? " ma întrebat îngrijorat. "Am văzut regatul Valarilor, tată. Am văzut copacii!!! Dar am văzut şi întunecimea. Am văzut nori negri asupra regatului lui Manwe. Oare e o prevestire? Are oare să se întâmple ceva îngrozitor?" ochii mei speriaţi îi căutau pe ai lui pentru a afla sprijin şi linişte. Dar în loc de asta, am văzut cum ochii i se întristează. Cum se adânceşte în propriile sale gânduri. După un timp de linişte, începu a-mi spune "Nu ştiu copilul meu, de-i o prevestire ori ba. Dar inima îmi spune că ne v-om afla răspunsurile curând. Caci şi eu sunt chinuit de un vis de multă vreme." Cu aceste cuvinte se îndreptă cu pas uşor spre uşă închizând-o fără ca vreun sunet sa se audă. Somnul mă cuprinse din nou în mrejele sale,iar de data aceasta nu îmi mai dărui nici un vis.

***

Adar = (Sindarin/Noldorin) Tată

Aman = Continentul pe care se afla orasul Valmar

Valmar = Orasul Valarilor

Valari/Ainuri = cei care l-au "ajutat" pe Iluvatar/Eru la crearea Ardei/Pamantul de mijloc (un fel de zei :D )

Yavanna= valarul responsabil pentru cresterea plantelor

Manwe = Regele Valarilor

Telperion si Laurelin = copacii care raspandeau la inceput lumina in Aman si distrusi de Morgoth stapanul intunericului, din a caror fructe au fost create soarele si luna