Fiica regelui

Drumul spre infern

Meldain P.O.V :
M-am trezit dintr-o data simtindu-mi fata lipita de ceva ce semăna a fân, ba nu , mai degrabă a claie de par încâlcit și duhnind. Am deschis ochii si am descoperit sursa mirosului. Eram înconjurat de o ceata de orci, iar ceea ce era lipit pe fata mea era parul unui Uruk-hai imens ce mă căra în spate. Unul dintre ei observase ca deschisesem ochii și spuse celorlalți cu vocea lui răgușita: "Hei, băieți s-a trezit prințișorul elf. Ce-ar fi să-l trimitem înapoi la somn! Vise zbuciumate pui de elf" și mă lovi cu ceva tare în moalele capului. În jurul meu bezna se întoarse.
M-am trezit apoi dupa o perioada lunga de timp. Cerul era senin iar sub trupul meu înțepenit puteam simți atingerea delicata a ceea ce părea iarba proaspătă. Nu am îndrăznit a deschide ochii deoarece îmi amintisem de ceea ce plătisem cu ceva timp înainte. Pasarele se auzeau cântând undeva în apropiere ceea ce însemna că zona era probabil împădurită. Normal ca era, orcii nu pot merge sub lumina soarelui. Apoi am auzit glasul unuia dintre răpitorii mei:"Ce vrea ochiul cu creatura asta scârboasa." "Habar n-am. Tot ce știu e ca trebuie să i-l aducem lui Sauron pe ăsta sau pe un alt prinț elf. Și ăsta a fost cel mai ușor de prins" îi răspunse altul. Ochiul? Sauron? Ce dorea Sauron cu mine. Trebuia sa scap chiar de voi fi nevoit să înfrunt o ceata întreaga de orci. Am deschis ochi și am încercat cu mișcări cât mai lente să apuc pumnalul ce-l aveam ascuns în cizmă. Dar când am atins-o am realizat ca acesta dispăruse. Cu ce
aveam să îmi tai legăturile de la mâini și picioare?Cu ce aveam sa înfrunt ceata de orci? "Mai avem doua împuțite de zile până în Mordor. M-am saturat să-l car pe ăsta în spinare. " spuse din nou răpitorul meu. Apoi realiza ca sunt treaz și ca mă zbat să îmi dezleg mâinile și picioarele. Și veni spre mine" Ce-ai pățit prințesa nu ti-am făcut bine fundițele? "Întrebă batjocoritor. Nu i-am răspuns dar am continuat să mă zbat. "Uite ce par frumos are prințesa noastră băieți. Negru ca noaptea făr de  stele și ca întunericul ce se va abate peste pădurea voastră nenorocita când Sauron va domni peste toate." Și mă prinse de păr ridicându-mi capul, iar de la brâu scoase un pumnal mic și negru. Și cu o singura mișcare îmi reteza coada în care parul îmi era prins. Aș fi vrut să strig, să le spun că greșesc, că stăpânul lor nu va domni peste tot și toate, dar cuvintele mi se opriră în gâtlej. Apoi Uruk-hai-ul mă apucă de obraji atât de tare încât îmi forță gura încleștate să se deschidă și îmi turna pe gat o licoare cu un gust amar." Acum, din nou la somn elf împuțit. " spuse cu vocea lui răgușita. Umbrele se lungira în jurul meu și totul pălii din nou. Când mă trezisem din nou în jurul meu era doar întuneric. Un scârțâit se auzi în spatele meu și doua perechi de brațe mă apucară în strânsoarea lor tarandu-ma afară din ceea ce părea a fi o temniță. Ma "duseră " așa printr-un număr nesfârșit de coridoare până într-o cameră al cărei singur geam dădea spre răsărit. M-au trântit în ceea ce părea un scaun și mă legara strâns de mâini și de picioare. Undeva într-un colt se afla o persoană destul de înaltă dar puțin cocarjata. "Melgalad, a trecut ceva timp!"se întoarse spunând și privindu-mă cu ochii săi roșii. Iar vocea aceea mă făcuse sa tremur din tot corpul. " Ce e prietene? Nu mă recunoști? " spuse cu o undă de viclenie în voce. Scoase o sabie de la brâu și mi-o înfipte în picior. "Alatura-mi-te și te voi scăpa de toată suferința asta inutilă. " spuse încercând să facă oferta cât mai atrăgătoare. Nu am țipat deși durerea mă săgeata pe picior în sus, i-am răspuns doar printre dinți "Nu!" " Preabine" iar ce a urmat nu va pot descrie în cuvinte căci mi-e cu neputință a-mi aminti asemenea chin. Când calaul meu se plictisi cei doi orci ce mă "escortasera" până în aceea cameră, mă dezlegasera și mă purtara din nou târasi până la temniță în care urma sa fiu aruncat. Au urmat zile în șir de chin în care se îndeplinea același ritual. Zile întregi în care ceea ce primeam de mâncare era o cană cu apa și din când în când câte o bucata de pâine uscată. După ceva timp doar tortura fizica începu să-l plictisească pe calaul meu și începu să o aplice și pe cea psihică. În capul meu apărura imagini cu persoanele dragi mie care treceau prin aceleași chinuri ca și mine, dar știam ca nu e adevărat. Adar era în Lorien, iar iubita mea domniță în Mirkwood. Așa era ? Era așa nu? Trebuia să fie așa. La sfârșitul fiecărei întrevederi întrebarea era aceeași "Mi te alături, Meldain fiul lui Haldir? " și răspunsul venea aproape instantaneu. "Nu!" Un nu scurt și rece.
Trecuseră zile, luni, ori ani,de când am văzut ultima data lumina zilei, eu nu știu să vă spun.Cert e ca astazi chinurile fuseseră mult mai greu de indurat decât pana acum. Zăceam pe podeaua rece și lacrimi își făceau loc pe obraz neauzite. Îmi lipsea ea. Îmi lipsea ea și lumina zilei. Ii auzeam rasul în urechi, o vedeam dinaintea ochilor. Eram atât de obosit. Atât de sătul de întuneric și durere. I-am șoptit încet numele iar întunericul sau poate oboseala m-au prins în mreje sale. Fusese prea mult, prea mult de indurat, nu doar pentru un elf ci pentru oricine...