In Numele Dreptatii

Rugaciune catre Morti

-Alexandra! Ce ai făcut?!

Ema se tranteste in genunchi lângă mine si după ce îmi analizează expresia ce îmi era blocata asupra inelului isi îndreaptă privirea către mâinile mele. A observat. Nu spune nimic ci doar simt cum mâinile ei îmi cuprind corpul intr-o imbratisare, actiune ce ma face sa plâng mai tare.Aud pasi si îmi îndrept privirea către usa pret de o secunda. Era Ahmet. Grozav. Acum se aduna toti.

-Era ascuns. Cu numele meu pe el.

Soptesc printre lacrimi.

-Allah! Aysegul! Vino!

Servitoarea intra in dormitor si isi duce mâinile la gura socata de dezastrul care era in camera. Sa facă ce vor. Nu ma mai interesează. Singura persoana pe care o vreau acum, aici, este Devrim. O mie de oameni nu pot compensa lipsa lui.

Simt cum corpul îmi este ridicat de pe jos de niste brate mari dupã care ma lasa încet pe pat. Ahmet.

Nici nu clipeam. Tineam inelul strâns in pumn iar când Ahmet ma lasa pe pat, ma întorc cu spatele la ei si îmi duc mâinile cu inelul la piept imaginandu-mi-l pe Devrim lângã mine.

Dupã doua saptamani

Cobor scãrile cu ghiozdanul in spate, pregãtitã sa ma duc la spital. In fiecare zi am mers acolo, stãteam câteva ore bune cu el povestindu-i ce s-a mai intamplat dupã care ma întorceam acasa si ma incuiam in dormitor plângând.

-Plecati, doamna?

Aud vocea unei servitoare.

-Da.

-Doriti sa pregãtesc ceva anume la cina?

Îmi continui drumul ignorând-o.

-Ca in fiecare zi.

-Dar nu mancati nimic!

-Exact.

Spun înainte de a iesi pe usa. Aerul rece al iernii îmi loveste fata. Încã nu a nins dar frigul era prezent. Îmi infasor mai bine geaca in jurul corpului in asteptarea mașinii. Nu ca nu puteam merge si singura dar Ahmet si Ema refuza sa ma lase sa conduc. Citez vorbele lui Ahmet: "daca fratele meu se trezeste iar tu patesti ceva, ce ii voi spune?". Este de treaba, când vrea dar tot nu pot intelege cum rezista sora mea cu un om atât de protectiv.

***

Intru in salon si trag baloanele dupã mine. In drum spre spital am vãzut ca sunt de vânzare si am zis ca nu strica sa colorez putin camera. In fiecare zi aduc ceva. Flori, cartile lui, bomboane, iar astãzi baloane. In cazul in care se trezeste iar eu nu sunt lângã el sa nu vadã o camera pustie, alba dar sperantele încep sa mi se scurme pe zi ce trece.

-Uite, Devrim.

Spun zâmbind.

-Ti-am adus baloane. Am zis ca trebuie sa colorez camera asta cumva, sa nu te plictisesti.

Leg baloanele de marginea patului si îmi las lucrurile pe canapeaua de lângã geam. Ma asez pe scaunul de lângã pat si ii iau mana in a mea.

-Astãzi s-a întors Azra la conac. S-a bucurat foarte mult ca i s-a fãcut dreptate! Ah, chiar, sa nu uit.

Scot din buzunarul pantalonilor biletelul.

-Mert, fiul fratelui tãu ti-a scris un biletel, a spus ca abia asteapta sa vii acasã, sa te cunoascã. A ajuns asearã din tabara. Ahmet cu Ema au fost foarte fericiti! Sa îl fi vãzut pe Mert când a început sa cânte. Iti zic de pe acum, nepotul tãu va deveni un cantaret celebru!

Ii privesc chipul alb si ma infior. Continui discutia pentru a evita gândurile ce erau pe punctul de a-mi intuneca mintea. Ii iau mana si o asez pe burtica umflata.