In Numele Dreptatii

Eda-Maria

-Tu te auzi macar? Bravo! Te-ai gandit mult la asta, nu?

-Ahmet..

Spun amenintator ridicandu-mi privirea.

-Ce plan bun, nu? O omori iar in loc sa intre ea la puscarie, intri tu! Bravo!

-Si ce ai vrea sa fac?! Avem o singura dovada! Cati ani crezi ca primeste? Cinci? Sase? Cat sa mai astept?!

-Uite, frate, persoana care ti-a trimis acel mesaj stie ceva. Are informatii. Dar sa intri tu in puscarie nu este o varianta.

Il ascult pe Ahmet pana la final si trag aer adanc in piept.

-Vom gasi persoana aia. Vom afla informatii. Vom avea dovezi destule incat Sanem sa primeasca pedeapsa cu moartea. Legal!

-Bun! Sa zicem ca eu sunt de acord. Dar cu Alexandra cum vom face? V-a afla la un moment dat ca Sanem este in sat. Crezi ca va sta potolita?

-Devrim...fii serios. Alexandra nu este o problema. Nu o va ucide pe Sanem mai ales acum.

-Ahmet. Alexandra a omorat 23 de oameni in prima ei misiune. In urma cu aproape zece ani. Nu am ucis eu jumatate din cati a ucis ea. Chiar crezi ca va sta locului cand va afla ca Sanem este sub nasul ei? Pana acum am avut noroc ca nu o gasea!

Ahmet ramane blocat. I-am stricat toate planurile, se vedea in privirea lui.
Se intoarce cu spatele la mine si face cativa pasi prin camera, ducandu-si mainile dupa ceafa.

-23?

Spune intorcandu-se brusc cu fata la mine, mimand numerele pe degete.

-In prima misiune.

Raspund sec, cu un ton plat.

-Ahmet, Alexandra vrea razbunare. Are sangele rece si inima inghetata. Nu o va lasa pe Sanem in viata cand va afla.

Dimineata-06:00

Intru in bucatarie iar prima persoana care imi sare in ochi este Ahmet.
Ma uit la servitoarele care faceau curatenie.

-Azra, Aysegül. Lasa-ti-ne singuri.

Le spun, atragandu-i atentia lui Ahmet. Femeile pleaca din bucatarie iar eu ma apropii de masa, asezandu-ma pe scaunul de langa Ahmet.

-Ai aflat ceva?

Ii spun cu un ton slab, aproape soptit.

-Da. Am gasit numarul de pe care a fost trimis mesajul.

-Si?

-Este numar de Romania.

Ma incrunt privindu-l confuz pe Ahmet.

-Nu te uita asa la mine. Sunt la fel de nedumerit. In afara de familia fetelor, nu avem alte rude.

-Ai numarul salvat?

Intreb iar Ahmet isi scoate telefonul din buzunar, zambindu-mi ironic.

-Normal ca da.

-Suna.

Ahmet pune telefonul pe masa, apeland numarul si punandu-l pe difuzor.
Suna de cateva ori dupa care se opreste.

-Da.

Se aude o voce puternica de femeie iar cel putin eu devin si mai confuz. Semana cu vocea cuiva cunoscut. Dar a cui?

-Cine sunteti?

Intreb fara a gandi, prin urmare, Ahmet se uita la mine nervos, marindu-si privirea.

-Dumneavoastra cine sunteti.