In Numele Dreptatii

Artificii

-Vreau sa semnezi actele de divort.

Zambetul imi piere cu totul si desfac foara din mainile mele pentru a fi sigura ca este ceea ce pretinde el. Creierul mi se blocheaza pret de cateva secunde , citind la nesfarsit cuvantul pe care speram cs nu-l voi mai auzi in viata mea. "Divort".

-Asta-i o gluma, nu?

Spun ragusita, abtinandu-mi orice reactie.

-Nu, nu este o gluma.

-Tu realizezi ce ma pui sa fac? Nu, Devrim. Nu stiu care sunt scopurile tale dar asta..ce naiba este in capul tau?

-Alexandra, te rog ai incredere in mine si semneaza actele de divort.

-Nu! Nu poti sa-mi faci asta! Ce naiba este in capul tau?! Nu inteleg..

-Alexandra! Semneaza-le!

Lacrimile mele nu s-au oprit dar emotiile mi s-au schimbat atat de brusc incat inca nu realizez ce se intampl, orice urma de rationalment dispare.

-Devrim..

-Alexandra.

Mainile lui se aseaza pe picioarele mele iar privirea lui este tintita asupra mea. Imi spunea sa am incredere in el, si chiar am! Dar pur si simplu nu se lega. A pregatit un moment atat de romantic si mi-a spus atatea lucruri frumoase iar acum imi cere sa semnez un divort?

-Nu inteleg de ce ma pui sa fac asta acum, dar daca chiar iti doresti asta, nu ai decat.

Spun nervoasa in timp ce semnez foaia.

-Si sa stii ca daca este pe bune, plec cu tot cu Eli..

Ridic privirea iar inima mi se opreste pret de cateva secunde. Toate sentimentele mele parca fac un repauz, nu mai simt nimic decat soc.

-Devrim?

Devrim statea in continuare intr-un genunchi doar ca de data asta avea in mana o cutie din catifea neagra cu un superb inel in ea.
Voiam sa spun ceva dar cuvintele pur si simplu nu reuseau sa mi se formeze, de parca imi statea in gat.

-Vrei sa te casatoresti cu mine? De data asta pe bune..

Un zambet mi se formeaza pe fata si dau drumul la foaie si pix, acoperindu-mi fata cu mainile, rezemandu-ma cu coatele de picioare. Plangeam haotic. Incontrolabil.
Imi sterg lacrimile si fara a ezita, il lovesc pe Devrim in umar dar atat de moale eram incat nu cred ca a simtit mare lucru oricat mi-as fi dorit asta.

-La naiba, Devrim! La naiba! Am murit si am inviat in mai putin de cinci minute! Normal ca vreau!

Si eu si Devrim tremuram din toate incheieturile si aproape ca nu a reusit sa puna inelul pe deget. In urmatoarea secunda corpurile noastre se unesc intr-o imbratisare stransa.
Nici nu stiu cat timp am stat asa dar nici nu imi vine sa ii dau drumul. Sunt prea fericita. Mai fericita ca niciodata.

-Te iubesc!

Ii spun balbait printre lacrimi iar el incepe sa ma sarute efectiv pe toata fata.

-Nu ai habar ce fericit ma faci..te iubesc! Te ador!

-Tu nu realizezi prin ce m-ai facut sa trec, ai si tu niste idei uneori..

-De parca nu ti-a placut!

-Ba da, mi-a placut, dar sa nu crezi ca scapi nepedepsit.

-Deja mi-e frica.

Imi raspunde sarcastic in timp ce imi da drumul din imbratisare.

-Devrim? Tu iti dai seama cate s-au intamplat intr-un singur an? Adica.. te-am cunoscut in clubul ala iar din acea seara nici macar o zi din viata mea nu a mai fost ca inainte. Prima data Sanem si toate atentatele, bomba de la granita, in padure, apoi nunta noastra falsa, apoi..a aparut Elijah..
Este incredibil cum am ajuns de la a te urî la a te iubi in felul asta.