In Numele Dreptatii

Contestatii

Ma asez pe scaunul meu iar Alexandra se pune langa mine. Eram toti. Mama, Tata, Ema, Ahmet, Elena, bebelusul, sevitorii, bodyguarzii. Un intreg alai de oameni care se intorcea in tara natala exceptându-le pe surori si Elena.

-Ce v-a luat atat sa ajungeti?

Ma intreaba mama, punandu-se in fata mea si a Alexandrei.

-Traficul.

-Traficul.

Raspundem si eu dar si Alexandra in acelasi timp. Eram ganditori amândoi. Dupa momentul din bucatarie nu am mai scos o vorba de parca am fi devenit muti dintr-o data. Era o senzatie de stanjeneala de parca eram niste copii care au facut ceva rau si le era frica sa vorbeasca.

-Ce s-a intamplat cu voi, copii? Va comportati ciudat.

-Nimic.

-Nimic.

Chestia asta devine din ce in ce mai ciudata iar lucrul cel mai ciudat este ca Alexandra nu a spus nimic. Nu a tipat, nu a facut crize, nici macar nu m-a injurat. Intr-un final pleaca si mama din fata noastra iar nu peste mult timp porneste avionul. Trecem de turbulente si in aceeasi stare suntem. Tacuti, ganditori, ciudati. Imi intorc totusi privirea catre Alexandra pentru o secunda. Ma sperii. Era alba la fata. Imi desfac centura si ma apropii de ea.

-Esti bine?

O intreb. Se intoarce cu fata catre mine.

-Da..Imi este putin rau.

-Asteapta, ma duc dupa o sticla de apa.

Ma ridic in picioare si ma duc catre holul unde stateau stewardesele. Se pare ca Ahmet era deja acolo, cu o sticla de apa in mana.

-Da-ti-mi si mie o sticla de apa plata.

Ii spun femeii care deschide dulapul si imi intinde sticla.

-Ii este si ei rau?

Ma intreaba Ahmet.

-Da.

-Se vede ca sunt surori. Si Emei ii este rau de avion.

-Serios?

Incep sa rad odata cu Ahmet.

Ne întoarcem amândoi la locurile noastre. Desfac sticla si o pun in mana Alexandrei. Ia o gura buna dupa care imi inapoiaza sticla.

-Nu ma gândeam ca ti se poate face rau de avion cu job-ul pe care il ai.

-Job-ul meu nu include un avion care miroase a parfum si este luminat atat de puternic.

-Si vrei sa zici ca iti este rau de la un miros pe care de abia il simt? Esti cumva insarcinata? Spun sarcastic.

Alexandra isi intoarce capul in partea opusa, evitandu-mi întrebarea. Devin putin confuz. Ce naiba? De ce nu raspunde?

-Esti insarcinata?!

Intreb din nou doar ca de data asta atrag atentia tuturor. Bravo, Devrim! Stanjenit, ma uit catre Alexandra care parea dintr-o data pregatita de atac. Stau in dubii. Ce ar trebui sa cred acum? Ea inca nu zice nimic, toata lumea se holbeaza la noi.

-Alexandra?

O aud pe Ema pronuntandu-i numele apasat. Cu totii asteptam un raspuns, mai ales eu. Cine stie la ce se gândesc ceilalti daca pe mine deja ma apuca tremuratul. Alexandra, in schimb, isi aseaza capul pe spatar relaxata si isi inchide ochii.

-Da.

Sunt in soc. Si eu, si...toata lumea.

-Vorbesti serios, Alexandra?!