Pe Cine Iubești? Pe Mine!

5. Cenușăreasa

După 1 lună

Sophia

Cobor din mașină și pășesc încetul, cu temă. Mă simt pe un teren minat, doar că eu îmi doresc să găsesc o mină care să mă facă să dispar. Aș prefera să fiu oriunde , dar nu aici, nu așa.

Tata se uită urât la mine că mă mișc încetul, nu îl condamn, căci abia mă mișc. Acum ar urla la mine să mă grăbesc, dar eticheta nu-i permite. Omul de afaceri aflat în topul celor mai importante persoane din oraș nu își permite o asemenea ieșire la petrecerea la care a venit toată crema societății . Bărbatul înalt, un pic grizonat, trebuie să își ascundă trăirile și strânge puternic din pumnii lui mari, din buzele subțiri și cu ochii lui căprui mă săgetează. Este nervos. Știu!

Încep să mă grăbesc și să pășesc pe scările de marmură ale castelului, să pătrund în atmosfera de poveste. Mă simt ca Cenușăreasa, doar că pe ea zâna a făcut-o frumoasă. I-a dăruit o rochie frumoasă, i-a aranjat părul și a machiat-o. La mine zânei nu i-a ieșit magia și a fost chiar rea. Nu mi-a dat voie să mă machiez mai mult de un rimel și un ruj subtil, părul șaten până la nivelul umerilor l-a lăsat așa, aici am insistat și eu, nu am vrut să mă trezesc cu cine știe ce minune în cap. Iar rochia este un eșec total. Cineva ar trebui să o anunțe pe zână că nu toate rochiile roz prăfuit sunt frumoase, de exemplu aceasta este oribilă. Pe lângă faptul că este lucioasă, nu mă avantajează deloc. Lungimea ei trei sferturi mă face să par și mai mică. Pantofii nu au tocuri înalte, doar 5 cm, și nici de cristal nu sunt, probabil aia s-au spart pe drum.

Revenind la rochia cu mânecile trei sferturi, cu un decolteu în v, dar la care nu se vede nici începutul sânului, dacă pot spune așa. Nu de alta, dar nu este decent. Dacă stau bine să mă gândesc nici Cenușăreasa nu avea decolteu.

Talia ar trebui să fie evidențiată de un cordon care este legat cu o fundă uriașă de mama, zâna mea. Poate sunt prea rea, rochia este frumoasă dacă ai 50+, nu 25 ca mine. Eu aș fi optat pentru una mai modernă precum celelalte domnișoare.

Spre deosebire de Cenușăreasa am calașcă modernă, ultimul model, o limuzină neagră lucioasă care nu se va transforma în dovleac după miezul nopții.

Pășesc pe scări și nu știu cum, reușesc să mă împiedic. Acest gest a pornit o avalanșă de înjurături printre buzele strânse ale tatei care numai are răbdare cu mine.

O mână mă prinde delicat de braț și mă ajută să mă reechilibrez. Îmi întorc privirea și văd cei mai blânzi ochii pe care îi cunosc. Pe chipul lui cald, anii au trecut lăsând mici riduri în urma lor, dar pentru firele de păr alb nu pot da vina în totalitate pe timp, mai sunt și eu vinovată pentru câteva dintre ele. Bunicul meu mereu se plângea că îi scot peri albi, apoi mă lua în brațe și mă saruta dulce în timp ce eu râdeam ca un mic drăcușor. Alături de el îmi va fi mai ușor să înfrunt privirile răutăcioase ale celor din jur. Îmi revin și înaintez la brațul lui.

Înăuntru lumina de la candelabrul uriaș se reflecta în cristalul paharelor și în decorațiunile ce emană lux. Doamnele poartă rochii de designeri renumiți care le scoate în evidență corpurile, doar al meu este bine ascuns sub această rochie realizată de un designer renumit, ce să zic! Probabil acesta este înnebunit după glezne de le-a lăsat la vedere. Dacă făcea rochia până în pământ poate păream mai înaltă. Poate eram mai frumoasă...

Îmi mut privirea plină de regret și invidie de pe domnișoarele îmbrăcate frumos pe grupul de bărbați de lângă mine. Îl las pe bunelul să vorbească cu prietenul lui și mă apropii de ei.

-Ați văzut-o pe roșcata din club? Ar trebui să fie la petrecerea asta... Îl aud pe Vlad cum întreabă și scanează curios sala.