Pe Cine Iubești? Pe Mine!

14. Cine Este Ea?

Dan

     Soarele începe să își facă apariția la orizont alungând întunericul cu razele lui de lumină. Buna dispoziție ne-a făcut să uităm de timp. Am fost prinși în diverse discuții, glume și am reușit să fur și vreo două săruturi. Au fost foarte dulci. Aș putea să mă obișnuiesc cu buzele ei moi și să devin dependent de ele.

—Vai, ce târziu este! Trebuie să fug! Nu termină bine de zis că și fuge de lângă mine.

—Stai Cenușăreaso! Unde te grăbești? Merg din urma ei repede  să o prind.

—Hai la mașină! Îi spun când o prind de mână și o trag ușor după mine. Ce mână mică și caldă are!

—Dar ai băut! Se oprește și mă privește încruntându-se într-un mod foarte drăguț.

—Acum 6 ore un singur pahar. Răspund după ce consult ceasul și văd că indica ora 5.45. Wow! Chiar trece repede timpul când ești într-o companie plăcută.

—Bine. Aprobă dând ușor din cap.

      Ajungem la mașină și ne urcăm în ea. Pornesc aplicația, apoi pun adresa unde am dus-o data trecută.

—Fă dreapta aici. Mă direcționează după zece minute altfel decât aplicația. Imediat îmi dă o altă indicație. Încep să mă enervez.

—Unde mergem? Întreb pe un ton ridicat destul de irascibil.

—Nu te duc la Mihai. Vreau să fiu calm, dar nu am de gând să i-o duc eu ca prostul. Nu acum după ce am petrecut o seară minunată, nici altă dată. Este a mea! Micuța mea!

—Păi, unde crezi că mă duci? Mă întreabă cu fața ei de drăcușor micuț și simpatic.

      Opresc mașină și mă uit urât la ea. O văd că abia se abține din râs și încercă să fie serioasă, vrea să mă fiarbă la foc mic.

—Unde mergem? Și să știi că mașina asta nu ajunge la el acasă.  O lămuresc eu și ea pufnește în râs.

—Dar la bunicul meu mă duci? Mă întreabă după ce termină de râs.

—La el, da! Adresa aceea am pus-o. De ce mi-ai spus să o iau prin altă parte?

—Am ocolit locurile unde stă de obicei poliția. Și la dreapta este casa bunicului meu. Aș vrea să înțeleg de ce te-ai comportat așa mai devreme ? Ești cumva gelos? Zâmbetul ei drăguț ar trebui să mă ademenească să spun adevărul, dar nu recunosc nici în ruptul capului că ar exista o urmă de gelozie.

—Ce vrei acum, să te ofer pe tavă? Să te ia dacă poate! Te cunosc și sunt sigur că nu cedezi ușor. Cel puțin nu la idiotul ăla. Îi place răspunsul și zâmbește. Probabil și-a dat seama că nu voi răspunde niciodată la o astfel de întrebare, sunt prea orgolios.

       Ajung în fața casei și nu apuc să parchez bine mașina că telefonul ei sună și ea coboară în fugă din mașină intrând grăbită pe poartă lăsându-mă în urmă arzând de dorul buzelor ei. Aș fi vrut măcar un sărut de la ea, unul mic.

*

—Ar fi fost mai simplu dacă întrebai cum o cheamă? Sau numărul de telefon! Chiar sunt curioasă să văd cum arată. Cred că este bestială dacă te-a zăpăcit în așa hal încât ai uitat să o întrebi aceste lucruri. Mă ceartă secretara mea la telefon.

       Ridic cana de cafea de pe măsuța de sticlă din cafeneaua mea preferată și mă gândesc cât de  idiot am fost de nu am întrebat-o cum o cheamă sau  un număr de telefon. Am fost prea vrăjit de  ea ca să îmi aduc aminte de aceste lucruri, iar ea era panicată că întârzia și s-a grăbit să ajungă acasă mai ceva ca Cenușăreasa. Spre deosebire de prinț, eu sunt nevoit să îmi călc pe orgoliu și să  cer ajutor doar prietenilor mei. Am rugat-o pe blonda de 40 de ani să o caute. Este o femeie isteață și sigur găsește ea o soluție.