Pe Cine Iubești? Pe Mine!

21. Cine Ești?

Dan

Sunt un idiot!

Sunt cel mai mare idiot!

Dintre toate femeile tocmai pe ea am găsit-o !

Pe ea!

Singura femeie care îmi era interzisă!

Fructul interzis! Normal!

Doamne, dar ce dulce este acest fruct! Cel mai dulce! Încă îi simt gustul pe buze...

Am fost un idiot...

În primul rând trebuia să zic ceva! Să fac ceva! Măcar să fug după ea când a plecat. Dar nu! Eu ca un mare ratat ce sunt stau ascuns în grădină pe banca cea mai retrasă în negura nopții și mă uit la stele.... Nu voi ajunge niciodată la ele ...

Mi-e frică să dau cu ochii de Vlad. Cum aș putea? Eu sunt idiotul care îi face capul mare surorii sale ca să îi între sub fuste!

Sigur m-ar bate, dar nu asta contează, ci dezamăgirea. L-aș trăda și asta mă doare mai tare. În plus sunt sigur că tocmai de idioți ca mine o apară el. Și eu o apărăm până acum câteva minute...

Sigur aș pierde prietenia lui Vlad. Întrebare este dacă merită sau doar vom suferi toți trei. Merită riscul să îl pierd pe Vlad, fratele meu de cruce, pentru Sophia?

Ea este o femeie minunată ... merită totul... Dar... s-ar putea să o fac doar să sufere. Nu știu dacă voi reuși să am o relație serioasa cu ea? Pot eu să am o astfel de relație? Eu care nu am stat mai mult de câteva luni cu o femeie? Care fuge de căsătorie ca dracul de tămâie? Eu?... Nu sunt potrivit pentru ea.

Nu vreau să o rănesc! Nici pe ea, nici pe el. Nu aș suporta să știu că eu sunt cel care o face să sufere. Mai bine mă retrag din prima. Mai bine renunț la o relație care nu are viitor, decât să fac doi oameni să sufere.

Sigur o voi uita! Sigur! În două-trei săptămâni nu voi mai știi cine a fost Sophia. Mai bine zis ea v-a rămâne doar sora prietenului meu, o femeie interzisă.

Ar trebui să fie ușor! Am uitat atâtea femeie și nu reușesc să o scot pe ea din cap? Voi reuși! Trebuie doar să îmi umplu timpul cu altceva și cu altcineva.

-Aici erai? Aud o voce feminină cum strigă la mine. Ridic capul, dar nu văd decât silueta unei femei înalte care vine grăbită spre mine. Îmi este cunoscută silueta și vocea , dar mintea mea este vraiște și nu pot să îmi dau seama cine este.

-Ce faci aici ? De data aceasta glasul ei trădează compasiunea față de mine. Și-a dat seama că sufletul îmi este încercat și supus unor chinuri. Se așează lângă mine, cu o mână mă mângâie ușor pe spate. Mă uit la ea și reușesc să o identific, este secretara mea.

-Nimic... Reușesc să articulez timid revenind cu privirea la pietricele albe de la picioarele mele.

-Off! Nu mai sta aici și te plânge ca o muiere! Am găsit femeia care să te scoată din starea asta. Am găsit-o! Este aici! Îmi zâmbește triumfătoare crezând că a rezolvat misterul și a găsit femeia mult căutată.

-Nu este! A plecat! Uită de ea! Nu mai contează! Îi spun cu regret în glas și mă ridic. Plec.

-Auzi, am căutat ca nebuna o fantasmă și acum când am găsit-o nici măcar nu vrei să o vezi? Mă ceartă gesticulând cu mâinile prin aer. Este mai mult decât nervoasă, dar nu am ce să îi fac. Sophia este istorie.

-Fantasmă! Bine zis!

-E la doi pași de tine, vorbește cu ea! Insistă cu o voce disperată arătând spre sala de unde se aude muzica .