Pe Cine Iubești? Pe Mine!

4. Școala

Sophia

—Offf! Greu mai pleacă omușorul asta! Mai bine zis uriașul asta! Răsuflu ușurată după ce închid ușa în urma lui.

      Mă uit la ceas, este ora 12.30. Fir-ar să fie! O să întârzii!

     Mă grăbesc să dau jos maieul de pe mine în timp ce mă îndrept spre șifonier  să îmi iau hainele anoste și să mă transform în Sofia. Iau o cămașă albă și o pereche de pantaloni negri evazați care mătură pământul. Îmi iau pantofii fără toc, jumătatea de sac pe umăr și plec în grabă cu primul taxiu.

—Sunteți sigură că vreți să vă las aici? Poate nu este adresa corectă... Spune  șoferul după jumătate de oră de condus uitându-se de jur împrejur după o casă.

—Da! Răspund când îi întind banii să plătesc cursa. Cobor în fugă din taxiul lăsând în urma mea pe șoferul mirat că vreau să cobor în  pustietate.

         Ce nu știe el ca după arbuști se  ascunde o poartă secretă spre domeniul bunicului meu, un teren destul de mare cu vie și livadă.

         Bătrânul mă înțelege și îmi acoperă escapadele în fața părinților.
El susține că sunt la el, când de fapt eu îmi trăiesc viața la fel ca toți ceilalți tineri.

       Alerg printre butucii de vie  cu cea mai mare viteza pe care o pot atinge. Când aceștia se termin și încep cireșii schimb viteza cu un mers alert. Dacă au venit părinții după mine și mă văd cum gâfâi cu limba de jumătate de cot o să își dea seama că îi mint.

          Îmi așez și hainele șifonate de la alergat, precum si șuvițele de păr rebele. Astfel când ies de după copaci și intru în grădinița de flori sunt senină precum o zână care a admirat copacii și florile. Eu nu am alegat, doar sunt o domnișoară! Eu am admirat natura...

        Pe terasa din fața casei observ de departe pe bunicul și părinții mei cum servesc o cafea. Mă aplec și adun niște flori roși, că doar pentru asta am ieșit în grădină.

       Cu buchetul de flori în mână și cu  zâmbetul pe buze mă duc la ai mei.

—Bună ziua! Poftim, mamă! Ți-am adunat niște flori! Îi dau mândră buchetul. Îl ia și îi adulmecă mirosul. Încântată îmi zâmbește.

—Iar ai fost pe dealuri ? Mă întreabă tata încruntat.

—A fost după flori. Nu mai certa fata degeaba! Mă apară bunicul.

       M-am înțeles cu el că aceasta să fie  acoperirea mea. De fiecare dată când vin din oraș culeg niște flori, dar încep să rămân fără flori de acum la câte escapade am avut.

—Haide mai repede! Întârzii în prima ta zi și nu este bine. Mă grăbește tata făcându-mi semn cu mâna.

—Unde întârzi? Mă uit nelămurită la el. Nu aveam nici un program astăzi.

—La Școala de elită ! Îmi răspunde mama mândră.

—Poftim?!? Bine că m-am controlat și nu am scăpat pe gură și înjurătura spusă în gând.

—O școală de domnișoare! Răspunde tata sec și bea din ceașca din fața lui.

— Mai există așa ceva? Am crezut că doar părinții mei au probleme grave, dar se pare că mai sunt și alții din moment ce este o școală.

      Off! Chiar am pus-o!

—Este un loc unde vei învața bunele maniere, precum și alte lucruri utile pentru o tânără ca tine. Îmi explica mama foarte încântată.