Pe Cine Iubești? Pe Mine!

28. Prima întâlnire

Sophia

Toată noaptea m-am gândit la ce probe aș putea să-l supun pe Dan. Vreau să-i demonstrez că tot ce mi-a spus el sunt doar vorbe în vânt aruncate ca momeală pentru toate femeile credule. Dar ghici ce? Nu toate suntem așa naive încât să cădem în această capcană.
Și dacă chiar a spus adevărul și mă iubești, atunci trebui să-mi demonstreze.
Cum?
Simplu, trecând prin toate probele mele, căci pentru iubire suntem capabili să suportăm multe, nu-i așa?

Prima dată îl voi supune celui mai dificil test pentru un bărbat, și anume răbdarea. I-am zis să ne vedem la ora 8 la un restaurant abia deschis a cărui adresă sper să nu o știe. Acum este 7.50, iar eu abia am început să mă pregătesc. Iau pe mine o rochie neagră, lungă și dreaptă fără nici un gram de frumusețe. Mă uit în oglindă și observ că semăn cu o călugăriță. Perfect! Sigur nu se va simți atras de mine îmbrăcată așa. Astfel mai bifez un lucru pe care nu-l faci la prima întâlnire, și anume, să ai o înfățișarea neplăcută.

Mă învârt de două ori prin cameră pentru a mai întârzia un pic și pe la 8.15 plec de acasă fiind conștientă că drumul îmi va lua 20 de minute. Acum sunt curioasă să văd dacă domnul a plecat sau m-a așteptat. Deschid ușa restaurantului și... nu văd pe nimeni, nici un om, nici client, nici chelner. Se pare că am întârziat atât de mult încât a plecat și personalul, nu doar el. Dezamăgită dau să fac stânga împrejur și să părăsesc restaurantul, dar aud o femeie cum mă strigă cu o nesiguranță în voce.

-Domnișoara Sophia?

-Da.

Răspund și încerc să-mi aduc aminte dacă o cunosc și astfel să se explice de unde îmi știe numele, dar nu îmi pare deloc cunoscut chipul ei. Este o femeie în jur de 25 de ani cu un ten alb, cu părul brunet prins în coadă de cal și ochii căprui. Dar ce pot identifica cu ușurință este uimirea și nesiguranța de pe fața ei după ce mă scanează din cap până-n picioare. Încearcă să ascundă aceste sentimente printr-un zâmbet politicos.

-Vă rog să luați loc la o masă, la care doriți. Imediat îl anunț pe Dan.

Îmi spune și pleacă lăsându-mă singură pe gânduri. Se pare că el nu a plecat, a avut răbdare să mă aștepte. Dar de unde o cunoaște pe domnișoara? Localul este deschis de ieri, deci nu are cum să-i fie client fidel și să se cunoască de aici. Și i-a spus numele așa ...de parcă îl știa de mult.
O fi vreo cucerire de-a lui?
Sigur!
Devin iarăși dezamăgită.
Off!
De fiecare dată când face un lucru frumos uit ce fel de bărbat este și încep să visez c-ar putea fi ceva între noi, ca apoi să mă trezesc brusc la realitatea dureroasă și văd că nu sunt singura pe care o face să viseze. Trebuie să înțeleg odată și bine că este un fustangiu și nu se va schimba niciodată și în niciun caz pentru mine. Un astfel de bărbat nu poate decât să mă rănească. Dar o să-l fac să renunțe la mine. Sunt sigură că pentru el sunt doar un moft la care o să renunțe când o să vadă că trebuie să lupte pentru a mă avea. Nu faci sacrificii decât atunci când ai cu adevărat sentimente.

Cu greu mă pun în mișcare cu pași mici și înceți. Mă plimb printre mese încercând să o caut pe cea perfectă. Adică una departe de geam și de intrare, astfel vom fi feriți de privirile oamenilor, în caz de va mai veni cineva între timp. Poate lumea vine mai târziu sau cine știe.
Nu reușesc să ajung la masa dorită că aud pași în spatele meu. Din instinct mă întorc să văd persoana, deși sunt sigură că este el, după parfumul care se răspândește în aer și pe care îl ador. Nu m-am înșelat, el este. Și este mai frumos ca niciodată. Cămașa cambrată și desfăcută la trei nasturi îi pune în valoare corpul bine lucrat. Părul este aranjat perfect și parcă îi evidențiază mai mult ochii albaștri. Iar zâmbetul lui pare perfect și mă face să poftesc la buzele lui pline. Înghit în sec și strâng din pumni pentru a-mi contola emoțiile și să nu sar în brațele lui.