Amicul meu, Madd (boyxboy)

26

○peste câteva zile○

          Mă ridic la marginea patului și inspir adânc. Nu mai pot să aștept. Aprind lampa de pe noptieră și îmi iau ghiozdanul. Imi strâng în el niste haine curate, încărcătorul și alte câteva chestii minore după care îl închid și îl las pe pat. Ceasul e undeva în jur de ora 2 noaptea. Stau două secunde nemișcat doar ca să încerc să-mi dau seama daca mișcarea mea i-a trezit sau nu pe cei doi. Sunt acasă de trei zile, am fost încântat la început. Până mi-au impus reguli. Nu am scapat din ospiciu ca să intru in altul. Poate nu aș decurge la evadare dacă aș fi reușit să dau de Elliot... sau de oricine altcineva. Numerele din agenda telefonului meu au dispărut, mi-au spus că habar nu au ce s-a întâmplat. Îi cred. Chiar o fac, memoria mea a fost dată peste cap, însă as fi tăiat contactul cu trecutul, intenționam să nu mă mai întorc acolo niciodată. Păcat că în seara asta o sa-mi încalc propriile reguli. Un singur lucru mă împiedică: banii. Nu am nici o singură monedă! Madd ar râde de mine și m-ar trimite la somn. Încep să devin nesigur de ideile ce-mi trec prin minte acum pentru a face rost de bani. Stiu de la cine să-i împrumut, doar că... Nu stiu dacă mai trăiesc, dacă mai bat strada sau i-au băgat la răcoare. Mă îmbrac cu niste blugi, un tricou peste care îmi iau un hanorac după care mă încalț. Imi gasesc căștile și n-am fost mai fericit să le văd. Muzica mi-a lipsit. De ce naiba am lăsat-o? Avea șanse mari să mă salveze. Vad o foaie pe birou și mă decid până la urmă să le las un bilet. Mi-e teamă că o să pună polița pe urmele mele, însă mătușa a semnat pentru eliberarea mea. Nu stiu daca as vrea să se bage în necazuri. Scriu cât de frumos pot un mesaj in care îi spun să nu se îngrijoreze că mă întorc în două zile, să nu altereze poliția și să aibă încredere in mine. Suna absurd până și pentru mintea mea. Iau foaia după care o lipesc de oglindă și îmi iau ghiozdanul în spate. Deschid geamul, ies pe acoperiș și îl închid la loc. As fi nebun să sar de aici, m-as face bucăți pe trotuarul din fața casei. Merg în mersul piticului pana la colțul casei apoi mă las sa alunec până vârfurile picioarelor ating marginea acoperișului. Mă uit în față după care sar, mă prind de creangă și când îi dau drumul sunt pe pământ în siguranță. Imi trag gluga în cap și ies pe stradă. Libertate! Mă dor palmele, imi întind degetele puțin și strâmb din nas. O să treacă. Mă rătăcesc prin cartier până ajung într-o zonă mai rău famată. Vad o singură casă care are lunina aprinsă, de la fereastră observ cu ușurință oamenii care se plimba de colo colo și aud și muzică. Sper să te găsesc aici. Deschid ușa stiind a dacă sun oricum nu o să îmi răspundă niciunul. Au trecut ceva ani, ce-i drept. Dar un singur chip nu mi-e familiar acum.

-Salut.zic și atrag atenția unuia. Îl caut pe proprietar.

             Se uită ciudat la mine apoi dă din umeri și se cară.