Amicul meu, Madd (boyxboy)

20.

"L-ai speriat." râde în urechile mele și mă ridic din pat, căutându-l prin încăpere

        E mult prea întuneric.

"Vrei o îmbrățișare, micuțule Maddox?" Întreabă și îmi mut rapid capul în stânga și în dreapta încercând să îl depistez

"Poate de la amicul nostru terifiat de monstrul care ești?"

-Pleacă!zic printre dinți apoi îmi așez mâinile pe cap simtind cum întreaga cameră se învârte cu mine

"Stii că nu-mi place să plec imediat ce am ajuns, am de..."

-Nu, Maddox! Nu vreau să plec.

           Mă îmbrățișează strâns și îmi strâng pumni pe ceafă vrând să urlu cât mă țin plămânii. Vocea lui Madd îmi răsună in timpan și fiecare cuvânt nu face altceva decât să provoace durere.

-Te rog... implor și îi îndepărtez brațele. Nu mă simt bine, putem sa vorbim dimineață!zic disperat și mă îndrept spre ușă apoi fac gălăgie încercând să o deschid

          Nu gasesc cheia. Aprind becul și o caut pe birou dând din calea mea toate lucrurile. Mă rotesc câteva clipe apoi îl văd în spatele lui Elliot si respiratia mi se oprește. Arată diferit. Tatuajele lui sunt pătate de sânge, pielea sa e plină de zgarieturi, iar chipul lui mă îngrozește. Ochii îi sunt roșii, cearcănele de sub ei mai evidente decat de obicei și zâmbetul său îmi dă fiori.

-Ce s-a întâmplat cu tine?întreb si o lacrimă îmi curge pe obraz

-Poftim...?

"ITI PLACE?"

"Tu mi-ai facut asta!"

"Iar eu o să mă asigur că o să ajungi exact ca mine!"

"Eu sunt imaginea ta în oglindă, Maddox."

"Mereu vom fi unul și același."

"Iar puștiul ăsta..." zice și își pune palmele pe umerii săi

-Nu-l atinge!zic speriat apoi întind mâna să îl opresc, însă ecoul continuu al rasului său îmi ucide mintea

"... o să dispară!" spune în final

        Trece prin el apoi imaginea sa devine și mai groaznică. Vine rapid spre mine și nu apuc decat să îmi pun brațele în fața ochilor și să sper că nu o să mă distrugă mai rau decât o face deja. Simt cum cineva îmi atinge brațul și tresar îngrozit, fac un pas în spate și mă prăbușesc pe podea cu spatele lipit de perete. Probabil acum crede că sunt un ciudat. Mă ghemuiesc în colț și îmi privesc fix genunchii ascultând liniștea.
Se lasă pe vine, însă pot să îmi dau seama că îi este teamă de mine chiar dacă nu mă uit direct la el.

-Pleacă.repet

-Nu plec, Maddox. Nu mă mai alunga!

-O să îți fac rău, deja o fac...

-Te pot ajuta...?zice apoi își așează palma peste genunchiul meu

           Da, pleacă înainte sa se întoarcă idiotul celălalt! Ce e asa greu de inteles?!