Amicul meu, Madd (boyxboy)

21.

"Du-te!"

Mă ridic de pe pat apoi mă uit la ceas și îmi scarpin rapid ceafa. Pot face asta, dar... Madd nu o să mă lase să dorm, chiar dacă e deja miezul nopții. Nu vreau să o fac.

"Ai o oră la dispoziție."

Ies din cameră numai să scap de el, chiar dacă nu funcționează întocmai cum cred eu. Bat la ușa lui de două ori apoi las capul în jos și inspir adânc. Te rog, nu deschide ușa. Poate pot să obțin o amânare. Însă spre ghinionul nostru ușa se deschide și îmi face loc să intru.

-Nu te-am mai văzut de la ora de mate. Unde ai fost?

Ăm... Îmi trec rapid prin minte evenimentele petrecute astăzi și decid că nu merită sa fie povestite absolut deloc.

-Am plecat la cămin ultimele două ore.zic și îl privesc, amintindu-mi ceea ce a spus Madd

O singură oră? Mi-ar lua ore întregi să mă gândesc la cum să încep conversația. Totul doar pentru că nu vreau să îl fortez sa spună nimic din ceea ce nu e pregătit să spună. As putea sa joc teatru în fața lui, sunt un actor minunat. Doar că durerea din piept mă apasă și respirația îmi devine din ce în ce mai greoaie cu fiecare clipa ce trece.

-E aici?întreabă și se apropie de mine

-Nu.șoptesc apoi surâd stânjenit și mă întorc spre el

-Ești în regulă?

Nu, dar mi-a promis că dacă o să fac asta o să îmi ofere o noapte liniștită. Nu o să mă mai bântuie, înțelegi, Elliot? Dar... E atât de mârșav! Îmi oferă o noapte de liniște stiind că nu o să închid un ochii din cauza lui Elliot. Mă cunoaște, le fel de bine pe cat îl cunosc și eu, poate mai mult de atat. El e în stare să profite de emoțiile mele, aș întoarce roata dacă ar fi posibil.

"Să înceapă acțiunea!"

Pocnește din degete și becul se stinge brusc apoi îl aud râzând.

-Ce s-a întâmplat?!întreb panicat și întind brațele, căutându-l

Mâinile lui reci le cuprind pe ale mele și pentru o clipă mă simt de parcă totul e în regulă, doar că EL e încă în mintea mea și înlocuiește toată siguranța cu teamă.

-Au anunțat o pană de curent in cartierul nostru, îți amintești? Directorul a făcut anunțul la ora prânzului.

Nu, nu imi amintesc. Mă concentrez mai mult pe mâinile sale și mă apropii de el încet. Nici nu știu unde eram la ora prânzului, tare mi-e teama ca dacă întreb o să îmi spună că eram cu el.

-Rămâi?șoptește apoi îi simt buzele atingându-mi timid obrazul

-Yeah.

Caută să scape de mâinile mele, stiu ca vrea doar să închidă ușa aia afurisită, doar că sunt atât de aproape să îl pierd din nou... de parcă ar fi fost vreodată al meu. Când mâinile noastre se despart fac un pas în spate și cad pe salteaua patului.