Amicul meu, Madd (boyxboy)

24.

○○○

-Cât timp a trecut, Madd?întreb și simt cum gâtul mă arde asa ca tușesc slab

"Minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, poate..." zice în agonie, plimbându-se în jurul meu cu umărul lipit de perete

-Au uitat de noi?întreb din nou și văd cum se oprește apoi cade în genunchi în fața mea și mă privește în ochi

"Medicamentele pe care ti le dă în apă..."

-Despre ce vorbești?întreb și pufnesc amuzat

"O să ajungi ca Pink, o să pierzi contactul cu realitatea, o să trăiești numai în lumea mea dacă vor continua să te sedeze."

-Vorbesti prostii, Madd. Ne-au inchis aici pentru că l-am atacat pe asistent, dar o să ne elibereze.spun optimist

"Nu suntem închiși nicăieri, Maddox!"

-Cum să nu...

           Încep să râd de el apoi zâmbetul îmi piere cand cei patru pereți albi care mă înconjoară dispar și mă aflu pe podeaua din camera de zi, în fața mea Pink linge o acadică și se uită la mine.

-Vrei?întreabă și întinde bomboana spre mine

           Dau din cap că nu apoi mă ridic și merg spre fereastră. În treacăt mă uit după un calendar, dar nu văd niciunul în jur. Afară e zăpadă, totul e alb și nu-mi place. Mă retrag înainte să înceapă să mă doară ochii. Merg prin saloane căutând un calendar și până la urmă ajung în cabinetul doctorului.

-... Maddox!strigă uimit

            Ignor faptul că e cu un pacient. Merg direct și iau calendarul de pe birou și mă uit la el.

-Martie?întreb în șoaptă

-Dacă vrei să vorbim, asistenta mea îți poate face o progra-...

            Ies înainte să termine ce avea de spus și merg în baie. Nu sunt oglinzi, am uitat. Imi trec mâinile prin păr apoi îl strâng în pumni și mă lipesc de perete după care mă las ușor în jos. Sunt aici de aproape patru luni?! De ce nu-mi amintesc nimic?!

"Pentru că te sedează!"

"De cate ori trebuie să îți spun?!"

               Nu pot să fiu aici de patru luni! E imposibil! Încep să plâng și să urlu până capul incepe să-mi țiuie și nu mai vad nimic din cauza lacrimilor. Scalpul mă doare îngrozitor, dar nu-mi desprind degetele din păr nici atunci când simt din nou seringa în gâtul meu.

"Aici ne găsim sfârșitul."

"Totul din cauza ta..."

○următoarea zi○

         Îi simt cum mă privesc de la distanță de parca as fi o bombă cu ceas. Mi-au tuns părul zero, iar Pink îmi conturează tatuajul de pe ceafă în timp ce se uita la mine uluită. Ea e singura care mă mai tine lucid. Amintindu-mi vag urletul ei de cand aproape m-am omorât îmi face sufletul să crape. A stat lângă patul meu de fiecare dată când eram legat sau nu mă simțeam bine, nici nu avea voie în mod normal. Însă dacă nu o lăsau ar fi început să țipe și nici naiba nu o oprea. Nu pot să o trântească și să o lege de un pat, asa cum îmi fac mie. Părinții ei ar fi în stare să dea in judecată toata instituția dacă se atinge careva de un fir de păr din capul ei. Modul în care imi mângâie ceafa îmi amintește de Elliot, și dorul de el revine. Inspir adânc apoi mă las ușor cu capul în poala ei și închid ochii.