Angel without soul

Capitolul 4 - Iluzii

Kiru

Ajuns pe canapea, am încercat să mă fac cât mai relaxat, dar gândurile mele perverse nu mă puteau lăsa să stau deoparte. Recunosc, aveam poftele sexuale undeva la baza piramidei lui Maslow, iar acest fapt mă făcea să pun sexul mai presus de orice.

În acea linişte stupidă, ce mă apăsa atât pe mine, cât şi pe el, îmi duc o mână spre faţa sa şi îi privesc trupul ce stătea lângă al meu. Îi prind între degete două şuviţe din părul şaten, răsucindu-le. Mâna mea rece coboară pe obrajii săi calzi, ajungând apoi până la gât, unde dau de semnele unor muşcături.

— Îngrozitor! Ce ţi-au făcut?

Mă încrunt. Nu puteam nega că nu mi-a trecut prin gând o poftă de a profita eu de trupul acestuia, dar am alungat-o relativ repede. Băiatul nici nu se sinchisea să îmi răspundă întrebărilor, era ameţit şi tăcut. Mă priveşte cu ochii sclipitori, zâmbindu-mi slab. Simţeam cum privirea lui îmi cere ajutorul, un ajutor de care îi era şi lui teamă, un ajutor careîl speria şi pe care şi-l dorea cu orice preţ.
— Nimic, îmi spune cu atâta încredere, încât am renunţat să îl iau la întrebări.
Îmi muşc iarăşi buza, încercând să mă calmez din a-l dezbrăca sau, ştiu şi eu, alte lucruri de genul ăsta. Nu aveam de unde să îi ştiu starea în momentul în care am ajuns în casa lui, iar pentru faptul acesta mă blamam cum pot gândi în acest hal. Puteam să zic că puţin îmi pasă, dar nu eram nici în halul acela fără inimă. Răsuflu , uitându-mă în altă parte. Oriunde, dar nu în ochii lui. Acea privire parcă mă chema la joacă. Îmi iau mâna de pe el, ridicându-mă în picioare.
— Şi locuieşti singur aici?
Ezită să îmi răspundă pentru început, însă pe acelaşi ton îmi spune că împreună cu el mai locuieşte şi Inaru, acesta fiind vărul sau. Din felul cum îl prezentase, am înţeles că nu îlsuportă.
— Păpușel, eşti cam naiv, îi zic brusc, jucăuş, în timp ce mă duc cu paşi mărunţi spre pervaz, fără să îl pierd din priviri.
Acum că ştiam că e singur până la ora nouă seara şi că nu aveam cum să dea de mine dacă profitam de el, gândurile mele deja o luau razna.
— Ştii că nu e bine să laşi străini în casă, neh? Afişez un zâmbet malefic la aceste vorbe, trecându-mi limba peste buze.
Chipul lui se ridică uşor şi îl priveşte pe al meu, târându-şi trupul greoi de pe canapea, până la mine. Fiecare pas pe care îl făcea îl aducea mai aproape de corpul meu bine conturat de muşchi, care se puteau observa foarte bine prin cămaşa albă ce o purtăm, deschisă la primii trei nasturi.
— Ştiu că eşti un prieten de al lui Inaru, chiar nu îmi pasă ce o să îmi faci acum. Violează-mă, omoară-mă, însă nu mai vreau să stau în lumea asta!

Vorbele acelea m-au făcut să îl privesc şi mai atent, cu ochii mari, observând că mici picături stăteau în colţul ochilor săi, pregătite să îşi dea drumul pe obrajii lui palizi în orice moment. Băiatul era chiar depresiv. Iniţial, vorbele sale îmi păreau mai mult o glumă, dar am realizat după privirea şi lipsa de vlagă că vorbeşte serios. Părea foarte hotărâtîn ceea ce zicea, dar sincer, eu nu cunoşteam niciun Inaru. Se dăduse de gol. 

— Păpușel, Inaru e cel care te-a violat? Îl trag de limbă. Ridic o sprânceană, prinzându-i barba între două degete ale mâinii mele, ştergându-i lacrimile ce nu mai aveau răbdare, înainte să cadă, însă altele apăreau în locul lor.
— Nu sunt aici că să te violez. Nu am venit cu intenţie rea, am continuat, dorind să îl calmez.
Pe cine păcăleam? Dacă nu ar fi fost în starea aia aş fi profitat de ocazie şi... Cine ştie? L-aş fi făcut al meu. Însă nu suportam să văd atâta dramă, atâtea lacrimi şi atâta plâns.
Îmi apropi chipul de al său, simţindu-i respiraţia caldă ce se apropia de buzele mele. Puştiul asta chiar nu ştia cu cine are de aface? Eram că o vulpe închisă într-o cuşcă, ce de abia aştepta să iasă de acolo, fugind victorioasă spre pradă.
— Puştiule, nu mai plânge. Doar nu vrei să decurg la propriile mele metode pentru a te opri, nu?