Angel without soul

Capitolul 11 - Luat pe nepregătite

Orele au trecut repede, poate chiar mai repede ca niciodata, iar mie, insa, ma tot bantuiau acele ganduri despre blond. Era imposibil sa simt ceva pentru el si mai ales ca se putea sa fim si frati. Parea o persoana de treaba, insa in lumea asta multi stiu sa se prefaca si nu trebuia sa am incredere in oricine.

Imediat ce aud soneria din capatul scolii, ies din sala de clasa primul, pentru ca stiam ca cineva o sa ma astepte afara. Cobor pe treptele liceului cu ghiozdanul la spate, avand grija sa nu intru cu capul in vreun coleg, sau mai bine spus profesor. Nu ma mira asta pentru ca oricum eram neatent, cel mai mult ma preocupa daca acea masina de un visiniu inchis si luxoasa, al carui sofer era Kiru parcase din nou in fata scolii, la fel cum o facuse inainte sa inceapa orele de curs. Nu stiu de ce eram atat de nerabdator, insa blondul ma anuntase dinainte ca va veni sa ma duca acasa dupa ore. Tot timpul in acele minute de la cursuri m-am gandit cum ar trebui sa procedez, sa plec fara el sau sa astept masina si sa ma ia? Nu stiu ce aveam de pierdut, poate pana la urma imi dezvaluiam acele ganduri ce ma tot rodeau si ascundeau diferite sentimente si emotii pe care nu le mai simtisem pana atunci. Prin acea imbulzeala din fata cladirii am reusit sa osberv nu departe de mine o masina sport, draguta si lucioasa, inchisa la culoare cu o tenta de visiuniu, bineinteles inchis. Geamul automobilului fiind deschis, puteam observa persoana ce statea in partea stanga, la volan. Era un tip imbracat intr-o camasa alba impreuna cu un sacou negru, sau cel putin era de un albastru inchis. Mai mult de atat nu puteam observa pentru ca pozitia pe acel scaun, care sigur era comfortabil, nu-mi dadea voie. Chipul sau alb, impreuna cu ochii galbeni ce ii scoteau in evidenta parul matasos si fin, blond, mi-au facut emotiile din nou sa apara. Am inghitit in sec atunci cand am ajuns atat de aproape de acea masina luxoasa, nestiind daca sa deschid usa sau nu.

-Haide, ce mai astepti? ma cutremura vocea lui, ce parea mult mai groasa decat a mea. Parca ma trezise dintr-o transa, asa ca am deschis usa si m-am asezat langa el, pe scaunul masinii acoperit cu husa luciasa si frumos colorata.

Din nou privirea imi fu atintita spre lucrurile din masina, inca nevenindu-mi sa cred ca pasisem in asa ceva, parca era un vis.

-Cum a fost?

Acea voce ma facea sa ma cutremur intr-u totul, insa nu stiam de ce. Mi-am balansat capul intr-o parte si in alta, incercand sa gasesc cateva cuvinte, fara a da de inteles ca mai tot timpul ma gandisem la el.

-Ca oricand, ii spun destul de calm, incercand sa ii evit privirea.

Tot drumul nu am mai scos nici un sunet pentru ca m-as fi simtit prost sa deschid eu un subiect plictisitor sau pe care Kiru l-ar fi urat, asa ca am tacut si am admirat peisajul, mai bine spus drumul de la scoala spre casa pe care il cunosteam foarte bine. Totul deveni ceva mai straniu atunci cand drumul se schimba, imprejurarile parca imi erau necunoscute de ochiul meu si sigur nu ma inselam. Il privesc pe tipul de langa mine ce purta o discutie la telefon. Cu toate ca nu era pe difuzor puteam auzi foarte bine vocea barbatului cu care vorbea. Imi parea atat de cunoscuta si totusi poate ma inselam asa ca am asteptat sa termine convorbirea. Automobilul spre opri la o trecere de pietoni, imediat ce Kiru isi aseza micutul aparat in buzunar am profitat de ocazie. M-am rasucit spre el in asa fel incat sa ii privesc chipul intr-u totul, luand o pozitie cat de cat comfortabila, tinand cont ca centura mi se parea cam stransa.

-Unde ma duci? ii spun pe un ton usor ezitand, de frica ca ar putea sa imi dea un raspuns care m-ar fi facut sa sar afara din masina.

Acesta ma privi confuz, dupa care incepu sa rada.

-La mine acasa, spuse fara pic de ezitare, razand in continuu de parca ar fi trebuit sa stiu asta.

In momentul acela am simtit un puls puternic ce-mi apasa inima. La el acasa? Cu ce ocazie? De ce? Ce voia de la mine? O multime de ganduri si intrebari fara raspuns imi strapungeau mintea mea din ce in ce mai confuza. Aveam atatea intrebari sa ii pun insa timpul se scurgea atat de repede, incat ajunsesem la destinatie, adica acasa la el, sau mai bine spus in fata unui bloc inalt cu vreo zece etaje. Reusi sa parcheze masina lasandu-ma pe mine stupefiat. Nu aveam de gand sa cobor nici in ruptul capului pana ce nu aflam adevaratul motiv pentru care ma adusese aici, insa timiditatea buzelor mele nu ma lasa sa il intreb ce ar fi trebuit sa stiu. Parca tot trupul riposta in fata ideilor mele, la fel si buzele ce stateau lipite una de alta de parca cineva pusese super-glue pe ele. Am coborat amandoi din masina, blondul activand alarma insa acel sunet imi parea deja prea cunoscut de aceea nici macar nu-i mai auzisem ticaitul atunci cand apasa pe un buton de la brelocul cheilor. Am urcat amandoi aproximativ doua sau trei etaje pana ce am ajuns in fata unei usi lacuite, de un maro deschis. In fata usii scria si numarul apartamentului, insa chiar nu am tinut minte acest detaliu, in acel moment parandu-mi-se neimportant.