Angel without soul

Capitolul 6 - De la inceput

Toata noaptea ma foisem in acel pat, motiv pentru care dimineata aveam ochii cat cepele. As mai fi vrut inca o ora in plus, poate acele saizeci de minute m-ar fi putut adormi!

In momentul in care m-am ridicat in capul oaselor si mi-am frecat ochii, patul de langa mine era gol. Mi-am dezvelit trupul de cearsaful alb cu care fusesem invelit toata noaptea, dorind sa vad daca mai aveam hainele pe mine, ca de obicei cand ma trezeam eram gol, dintr-un motiv necunoscut mie. M-am dat jos din pat imediat, iesind din camera si ajungand in cateva clipe in sufragerie, unde vad un trup intins pe canapea.

Sigur era Kiru. Dar ce facea acolo? Dormea? M-am apropiat incet de canapea, ajungand atat de aproape de el incat ii puteam vedea ochii inchisi. De ce dormise acolo? L-am deranjat eu noaptea? Am oftat scurt si mi-am intors capul spre ceasul din perete, ce arata ora douasprezece. Atat de mult dormisem?

Mi-am frecat ochii mai bine sa vad daca secundarul se misca, poate ceasul nu avea baterii. Nici nu am avut timp sa constat daca mergea sau nu pentru ca brusc mi-am simtit mana acaparata de o stransoare, facandu-ma sa ma dau inapoi si sa cad peste Kiru pe canapea. Intr-o fractiune de secunda m-am trezist deasupra lui, acesta afisandu-mi un zambet larg si pervers.

Inca ma tinea strans de mana ca sa nu ma pot ridica. Chipurile noastre erau atat de apropiate incat simteam sum tot sangele imi urca in obraji si imi colora pigmentul fetei. Ma simteam penibil, stiind ca inainte cu o seara imi spusese toate acele lucruri, cum ca se abtine din a ma atinge. Am incercat sa imi retrag mana, insa odata ce si-a dus bratul pe spatele meu am tresarit, ramanand nemiscat. Atingerile lui imi faceau trupul sa tremure usor, si cu toate ca nu facea nimic mai mult, ma simteam al naiba de excitat. Mana sa mare se misca pe intregul meu spate, urcand pana la gat. Isi infipse o mana in parul meu si ma saruta scurt pe frunte, dandu-mi drumul.

Am sarit ca ars de pe el atunci cand m-am simtit liber, stand in picioare cu capul plecat ca sa nu mi se vada roseata. Am inghitit in sec atunci cand s-a ridicat si el in picioare, avand impresia ca avea de gand sa ma ia pe sus si sa ma duca in dormitor, in pat si apoi... Geez, de ce ma gandeam la aceste lucruri?

-Trebuie sa ne grabim, am vorbit cu Dan ca ne vom intalni in centru peste o jumatate de ora, imi spuse acesta, apoi disparu in baie.

Pana atunci eu trebuia sa-mi aranjez parul si sa ma schimb, apoi aveam si eu de gand sa intru la baie, sa ma spal pe fata si pe dinti.Nu trecu mult timp si eram amandoi gata, imbracati si dichisiti, pregatitati sa ne intalnim cu acel domn care ne-ar fi ajutat in aflarea adevarului.

Centrul era aproape de locuinta blondului asa ca am mers pe jos fara a mai lua masina. Eu eram obisnuit sa mananc ceva dimineata, si pana la ora aia nu pusesem gura pe nimic. Imi simteam burta cum scoate anumite sunete, cerandu-mi de mancare, dar nu i-am spus nimic barbatului de langa mine, nu doream sa ii impun ceva, cum ar fi sa ma hraneasca, pentru ca nu era datoria lui, cred.

Inaintam amandoi pana cand ajungem in centru, unde se afla si posta. Kiru se aseaza pe o bancuta, facandu-mi semn sa stau langa el.

-Se pare ca am ajuns mai devreme, imi spuse acesta atunci cand analiza din priviri persoanele din jurul nostru si constata ca niciunul dintre acestia nu era Dan, omul cu care trebuia sa ne intalnim.Odata ce m-am asezat langa blond, am simtit tot corpul cum este impanzit de fiori. Eram prea aproape de el si toti ne priveau de parca am fi fost impreuna, cu toate ca nu faceam nimic altceva decat sa stam pe banca. Se auzi un chicot scurt din partea brunetului, facandu-ma sa imi intorc privirea spre el.

-Stai si tu mai relaxat. Apropo, stiu ca iti e foame, vom termina repede aici, ok?Am aprobat din cap, bucurandu-ma intr-un fel ca imi citea gandurile si ca nu eram eu nevoit sa ii spun "Imi e foame, vreau mancare!".

S-a ridicat in picioare atunci cand un barbat imbracat la costum cu o servieta neagra in mana se apropie de noi. Avea parul brunet si scurt, insa unele suvite ii stateau mai rebele. Parea destul de tanar, mai ales atunci cand ne schita un zambet si dadu mana cu blondul. I-as fi dat in jur de douazeci si cinci de ani.

O luara inainte, purtand o discutie la care am incercat sa nu fiu prea atent, dar imi era destul de greu la cat de tare vorbeau.

-Am facut rost de acte.

-Si?

-Uite, Kiru, trebuie sa mergem la firma. Sunt multe si le am acolo, nu le-am luat cu mine.

-Bine, am inteles asta, dar nu te-ai uitat peste ele?

-Ba da, replica domnul brunet, pe care il chema Dan. Insa oricum nu as fi inteles nimic pentru ca aveti nume diferite, nu?

-Da, e mai complicat.

-Deci ar trebui sa fiti frati vitregi? intreba iarasi acel domn ce vorbea atat de repede incat ma cam chinuiam sa inteleg ce zice.Kiru nu raspunse nimic la acea intrebare, apucandu-mi mica mana in stransoarea lui. Inima incepu a-mi bate cu putere, parca dorind sa iasa din piept.

Asa am mers tot drumul, pana la firma unde trebuia sa ajungem. Am intrat in incaperea simpla unde se aflau doua scaune, un birou si un dulap foarte inalt, probabil cu multe acte. Langa acestea mai era o canapea mai mica si o masuta scunda cu niste pahare pe ea. M-am asezat acolo, duncandu-mi ambele maini la burta ca sa ascund acele sunete. Mi se facuse ingrozitor de foame si probabil nu numai asta era cauza, ci si emotiile.

Amandoi incepura sa caute niste acte, insa pe mine chiar nu ma interesa ce fac ei acolo. Trebuia sa termine mai repede si sa mananc.

-Astea sunt, zise vocea groasa a brunetului.Kiru le lua in mana si incepu sa le citeasca. Era ca un fel de arbore familiar, dar fara poze, doar nume. Scria si despre parintii lui si despre ai mei, si undeva liniile noastre se intersectau. Fata blondului capata un zambet imens, diferit de celelalte pe care le folosea pana acum, adica nu mai era pervers, exprima doar fericire.

-Ce e? Nu ma mai tine in suspans, am zis, ridicandu-ma rapid de pe canapeaua moale si uitand de toata durerea de burta.Imi inmana hartiile si, cu toate ca ma uitam ca boul la poarta noua la ele, Dan ma lamuri:

-Acele foi arata ca sunteti frati... frati vitregi.

-Cum asa? am ridicat o spranceana, nevenindu-mi a crede.

-Vezi tu, aveti nume diferite de familie, pentru ca mama ta a fost cu tatal lui.Stiam despre asta, insa acel tata vitreg, nu ma gandisem niciodata ca mai are un fiu. Ramasesem pur si simplu fara cuvinte. Deci chiar eram frati? Am scos un sunet ciudat, ce nu exprima nici bucurie nici tristete, mai bine spus il scosesem pentru ca eram entuziasmat. Kiru ma apuca de umeri si ma trase spre el, luandu-ma in brate. Dan parea foarte fericiti, probabil ca avea sa faca rost de niste bani, nu din cauza legaturilor noastre familiare.

Singurul lucru la care ma gandeam era alegerea pe care trebuai sa o fac, pentru ca in seara in care am dormit numai la aia ma gandeam. Inaru, fiind verisorul si omul cu care locuiam, mintindu-ma atata timp, am decis ca el sa fie persoana la care renuntam. Nu numai ca aveam sa uit toate amintirile cu el, insa nici ochii cu acesta nu mai trebuia sa dau. Probabil faceam alegeri gresite, dar in momentul de fata l-as fi vrut doar pe Kiru langa mine, pentru ca el era fratele protector pe care mi l-am dorit dintotdeauna, numai ca in mintea mea nu era doar un frate, ci incepusem sa simt ceva mai mult pentru el. Fiind incapatanat nu acceptam asta, chiar daca inima mea tinea la el, creienul era impotriva.

Ajunseseram amandoi inapoi acasa, unde, de data asta, m-am simtit mult mai comod. Parca ceva ne lega mai mult acum, acel ceva fiind adevarul.

-Chiar nu-mi vine sa cred, am zis entuziasmat, luand loc pe o canapea.Chiar ramasesem fara cuvinte, eram atat de fericit si totusi imi era frica la reactiile verisorului meu.Kiru puse mana pe telefon, comanda pizza apoi se aseza langa mine si ma privi atent.

-Si? Te-ai mai gandit la ce ti-am spus aseara? Schita un zambet in coltul buzelor, facandu-ma sa ma inrosesc si sa ii ignor privirea. Inainte de a-i raspunde, venise comanda de pizza. Vorba aia, salvat de clopotel !

Am inceput amandoi sa mancam delicioasa pizza in sufragerie, privind la televizor, razand si vorbind chestii ca intre frati, despre serviciu, scoala si alte preferinte ale noastre. Nici nu-mi venea sa cred ca doar in cateva ore aflasem atatea despre el. Se parea ca ne intelegem bine, chiar ca niste frati. Totusi, el intotdeuana imi aducea aminte ca am o decizie de luat.