Angel without soul

Capitolul 17 - Legături

Fumul nociv ce se ridica deasupra mea, spre tavan, acel fum ce venea de la tigarea ce ar fi trebuit sa ma calmeze, se imprastia in toata incaperea, trezindu-mi toate simturile. Geamul din fata mea devea din ce in ce mai enervant caci, neavand perdea, soarele reusea a patrunde cu usurinta in camera si a-mi distrage toata atentia.

Chipul meu palid nu schita nicio expresie si, daca m-as fi uitat in oglinda, cred ca si eu ma speriam de propria fata.

Sunetul pasilor dinspre trepte ma facura sa imi indrept toata atentia spre persoana ce il provoca. Ma aflam in bucatarie fumand a patra tigare ce ar fi trebuit sa fie calea mea de scapare, dar din pacate nici acestea nu isi mai faceau efectul, ba din contra, ma enervau si mai mult.

-Ce mai faci, pisoias? intreba persoana din capatul scarilor, coborand repede jos si venind in bucatarie, spre scaunul unde ma aflam eu. Imi zambi slab apoi ma imbratisa, tinandu-si mainile incolacite la gatul meu. Blondul purta decat o camasa albastra si o pereche de boxeri negri, lasandu-i picioarele slabe dezvelite.

-Ia-ti hainele si pleaca, m-am rastit la el fara a-i trage vreo privire.

-Dar pisoias, voiam sa raman aici cu tine, se milogi acesta.

Credea ca dupa doua partide de sex nebun aveam sa locuim impreuna? Se insela amarnic. El nu insemna nimic pentru mine, ci doar o jucarie, cum insemnau multi.

-Damian, am zis sa iti iei hainele si sa pleci! m-am rastit pentru a doua oara, de data asta fulgerandu-l cu privirea, astfel incat in secunda urmatoare se dezlipi de langa mine si urca inapoi spre camera unde dormise, mai bine spus camera verisorului meu saten.

Ma tot gandeam la el in ultima vreme. Cum putusem fi asa neatent incat mi-a scapat printre degete?

-Futu-i, am marait, aruncand tigarea pe jumatate fumata pe langa scrumiera de langa mine.

Am inghitit si ultima particica de fum din gura, fara a o mai da afara, ci tinand-o acolo in plamani. Nu stiu ce m-ar fi putut calma daca tigarile nu, poate doar sa imi vad verisorul cum se intoarce la mine. Nu acceptam ideea de a spune ca fusese vina mea, poate doar ca il neglijasem in ultima vreme sau... cine stie? L-o fi amenintat nemernicul ala de Kiru cu ceva.

Mi-am asezat coatele pe masa din lemn si mi-am sprijinit fruntea in palme, lasand suvitele brunete sa imi acopere tot chipul.

-Am plecat pisoias, ma anunta Damian, dupa care iesi.

Singurul sunet pe care l-am mai putut auzi a fost acela provocat de usa de la iesire, rasufland usurat cand stiam ca acum ramasesem singur, fara blondul ala care nici macar nu ma satisfacuse. Mi-am cuprins suvitele lungi de par intre degete si am inceput sa trag usor de ele, apoi din ce in ce mai tare pentru a avea o scuza pentru lacrimile ce au urmat sa imi umezeasca obrajii. Picau fara mila din ochii mei, fara a-mi da seama cand aveam de gand sa incetez caci nu imi statea in fire sa plang.

Am dat negativ din cap, dorind sa ma ridic de pe scaun si sa o iau la fuga pentru a-l cauta pe Matsuro, caci o zi fara el mi se parea un an. Chipul lui angelic, impreuna cu buzele subtiri si rosii imi apareau mereu in minte. Ochii mari si parul saten ce ii acoperea uneori fruntea, completau desenul ce se forma in fata ochilor mei. In acest moment nu ma gandeam decat ce ar face pustiul, pentru ca, sa recunosc, mi se facuse foarte dor de el.

Am asteptat mult si bine in acea pozitie, incercand din rasputeri sa opresc lacrimile ce-mi curgeau necontenit. Pentru prima data simteam cum este sa pierzi pe cineva, pentru ca sincer, cat de mult as fi luptat nu cred ca-mi mai recuperam scumpul verisor.

Bataile insistente in suprata de lemn si niste sosote imi distrag atentia. Tresar la auzul acestora si privesc curios usa. Cine ar putea fi? Damian intra singur ca boul fara sa mai anunte, deci nu era el. M-am ridicat alene de pe scaun si m-am indreptat spre usa, nu inainte de a pune tigarea in scrumiera, pentru ca o lasasem exact langa aceasta. In timp ce inaintam, am realizat ca una din voci imi e foarte cunoscuta. Chipul meu parca se luminase cand m-am gandit ca dupa usa era chiar Matsuro. Mi-am sters fata de lacrimile sarate si mi-am frecat putin ochii. In momentul cand am deschis-o nu mi-am dat seama ca se putea observa foarte bine ca plansesem, pentru ca aveam ochii rosii si fata inca umeda.

Cum era si de asteptat, in fata mea era chiar Matsuro, insa nu era singur. Pustiul era insotit de un barbat inalt, blond cu ochii galbeni si trasaturi adevarat masculite, adica umeri lati si trup bine sculptat.

Din prost, o dadeam in si mai prost, caci pustiul era insotit de Kiru. Cum dracu nu avea nicio zgarietura? Nici macar pe fata sau pe maini, era ca scos de la cuptor. Am ramas oarecum uimit cand acesta ma fulgera cu privirea, nevenindu-mi sa cred cu ce tupeu venise aici.

-Ce dracu vreti? l-am intrebat pe blondul ala, chiar daca vorbeam la plural, dorisem doar lui sa ma adresez.

-Stii prea bine, imi raspunse, apoi il apuca pe Matsu de mana si trecu pe langa mine, inaintand in incapere.

Satenul parea putin speriat si totusi din privirea lui puteam observa ca se simte protejat de catre fratele sau mai mare. Dar ce dracu? Eu eram mai mare cu trei ani decat Kiru. De ce el? De ce l-a ales pe el?

Am injurat ceva, apoi am trantit usa de la intrare si i-am privit cu mainile in san.

-Ii vreau lucrurile, apoi plecam. Stai calm, nu am venit sa depunem nicio plangere, ma anunta barbatul inalt si blond, apoi ii facu semn pustiului sa urce sa isi ia lucrurile.

Matsuro imi tot ignora privirea, soptindu-i apoi blondului ceva la ureche care, spre norocul meu, reusisem sa inteleg.

-Nu, lacusta aia, asa cum ii spui tu, a plecat de mult ! l-am anuntat pe saten, acesta luandu-si talpasita pe scari si urcand spre camera lui.

Ramasesem doar eu cu frati-so mai mare. Ne uitam unul la altul fara a spune vreun cuvant, si totusi aveam atat de multe sa il intreb, dar nu stiam cum sa incep, apoi imi era teama ca nu voi mai termina.

In timp ce se apropie de mine, am reusit sa observ ca eram la aceeasi inaltime, ciudat era insa diferenta de varsta.

-Ar fi bine sa il uiti, pentru ca oricum i-ai facut destule, imi vorbi acesta calm, tragand cu privirea uneori spre trepte pentru a se asigura ca inca eram singuri.

-Ai putea sa uiti o persoana la care tii? il intreb pe acelas ton, dorind sa ramanem calmi pana la sfarsitul discutiei.

-Nu-mi spune ca tii la el pentru ca e imposibil. Tu chiar esti patetic! Nu i-ai facut nimic pentru a-i demonstra asta si ai pretentia sa creada ca tii la el?

Incepu a rade cu subinteles, facandu-ma pe mine sa ma gandesc la spusele lui. Avea un strop de adevar, sau poate unul mai mare. Pur si simplu nu aveam un stil anume de a arata ca tin la cineva si totusi o faceam, fara ca respectivul sa isi dea seama.

-De unde stii tu ca nu am facut-o?

-Pentru ca, vezi tu, pustiul s-a atasat mult de mine. Spre deosebire de tine, stiu ca vorbesc cu cei ca ei. Mi-a spus multe despre voi si despre trecutul vostru.

-Te-a mintit! m-am rastit eu, nelasandu-l sa isi termine fraza.

-Asta e scuza ta? rase, apoi facu cativa pasi in spate si il privi pe satenul ce coborase cu un bagaj.

Fu ajutat de Kiru, apoi micutul meu verisor il apuca de mana si ii facu semn sa plece.

Ma simteam ca un gunoi, probabil la fel de prost ca atunci cand Matsuro il vazuse pe ala in patul lui. Stiam exact prin ce trecuse, dar mi se parea atat de tarziu pentru a mai face ceva. Totusi, stiam ca sunt un luptator si nu aveam de gand sa pierd in fata blondului, chiar daca simteam ca ii va fi mai bine cu el decat cu mine, nu puteam renunta la o persoana pe care chiar o indrageam.

-Cand iti vei gasi o adevarata scuza poate... De fapt nu, nici atunci nu ti-l voi da, zise tipul inalt cu ochii galbeni, apoi imi facu scurt cu mana in semn de salut si pleca cu pustiul.

Ramasesem iarasi singur, mai confuz ca inainte, insa aveam sa ma gandesc la ceea ce spusese. Pentru prima data ma simteam un alt om, nu stiu daca in sensul bun sau rau.