Angel without soul

Capitolul 5 - Lacrimi înecate în fum

Matsuro

Simt o durere puternică de cap, dar nu reușesc să-mi dau seama de la ce vine. Îmi desprind cu greu pleoapele, deranjat de razele soarelui ce au pătruns cu ușurință prin sticla geamului, cu toate că perdelele erau trase. Îmi frec ochii cu podul palmelor și mă ridic din pat de parcă era pentru prima dată în ultimii o sută de ani când făceam asta. Exagerarea mea mă făcu să simt și mai puternic starea prin care treceam.

În timp ce mă ridicam, observ surprins că nu mă aflu în camera mea, deoarece nimic nu-mi era cunoscut. Patul era așezat în altă parte și era mai mare, iar lângă fereastră se afla un birou plin cu niște foi mototolite și aruncate peste tot pe suprafața lui. Nu putea fi decât camera lui Inaru, mai ales că geamul nu avea perdeaua trasă, eu obișnuind să nu le țin așa. Aproape scot o înjurătură, dorind să sparg ceva, chiar dacă era un obiect neînsemnat, mare sau mic, trebuia să mă răzbun pe ceva sau cineva. Eram frustrat.

Ies din camera lui plin de nervi și trântesc ușa în urma mea, coborând bosumflat treptele scărilor ce parcă nu se mai terminau. Odată ajuns în living, trec pe sub arcada unde, de fapt, ar fi trebuit să fie o ușă, și ajung în bucătărie unde îi zăresc silueta brunetului ce își savura cafeaua de dimineață.

— Nenorocitule! Ce am făcut aseară? M-am răstit la el, stând exact în fața lui cu mâinile încrucișate la piept. Nu mă simțeam foarte comod făcând atâta caz, dar trebuia să îl fac să se oprească odată. Și cum altfel dacă nu luam atitudine? Mă privește atent, apoi observ cum îl bufneste râsul, fapt pentru care mă enervează și mai mult.

— Aseară? Poate vrei să spui acum două nopți, mi-a spus acesta ce părea că se fi înecat din cauza râsului cu lichidul maroniu și amar din ceașca albă. Am încercat să-mi ascund surprinderea.

— Tu mă faci prost? Crezi că-s somnambul? Cum am ajuns în camera ta?

Ridic o sprânceană nervos, menținându-mi acea poziție cu mâinile în sân, încercând să par superior în fața lui.

— De unde vrei să știu eu? Aseară când am venit tu dormeai acolo ca un motănel, așa că nu te-am trezit.

Cuvintele pe care mi le spunea au început să mă pună pe gânduri. Nu îi stătea în caracter să mintă cu aceste lucruri, dacă avea ceva de spus îmi spunea direct pentru că oricum știa că eu nu pot ridica tonul la el. Sau chiar dacă o făceam, aveam totuși frica lui.

Inaru refuză să se mai implice în acrst subiect, iar misterul acesta mă introducea într-o stare de exasperare.

Trag celălalt scaun de la masă și mă așez pe el, scoțând o țigară din pachetul micuț ce se află pe masă. Acțiunea fusese neintenționată, gândind de fapt în altă parte. O analizez din câteva priviri și o așez în colțul buzelor, mai întâi mimând că fumez, apoi căutând din priviri o brichetă.De ce să mă fi trezit în camera lui? Mai avea rost să îmi pierd timpul cu răspunsul la întrebarea asta:

— Ți-o aprind? Mă întreabă brunetul cu un rânjet pervers pe chip, zărind obiectul ce-l căutăm exact în mâna lui.

— Ia încearcă, i-am spus nerăbdător, fiind pentru prima dată când aș fi fumat.

Întinse mâna cu bricheta spre buzele mele, aprinzând țigara.

Bun, acum era aprinsă, însă cum trebuia să procedez? Trăgeam fumul și ce făceam cu el? Pe unde îl scoteam? Doream niște indicații dar mai bine mă lipseam decât să vină din partea lui. Curios, am început să trag cu putere din țigară, ținând-o lângă buze cu ajutorul unui deget. Fumul îmi tăiase orice răsuflare iar ochii îmi erau roșii de la acel efect de sufocare.