Angel without soul

Capitolul 7 - Secrete

Ploapele imi erau grele dar am reusit sa le deschid intr-un final. Am stat sa meditez cateva secunde cat sa imi dau seama ce se intampalse inainte sa adorm. Inima mi se oprise in loc cand acele momente intime cu Inaru mi se derulasera in fata ochilor, apoi cand Kiru a aparut la usa. Am dat negativ din cap, ridicandu-ma in capul oaselor. Nu putea fi adevarat, sigur visasem, fusese un vis frumos ce s-a terminat cu un cosmar, dar macar nu fusese ceva real. M-am dezvelit de cearsaf, ridicandu-ma de tot in picioare. Ochii imi erau atintiti spre trupul meu gol, ramanand masca. De ce eram in halul asta? Unde imi erau hainele? Am inceput sa ma studiez mai bine, realizand ca intr-adevar eram gol. Singurul lucru de care imi era teama era acela ca toate cele petrecute nu s-au intamplat in vis, ci in realitate. Imi iau rapid ceva de imbracat pe mine fara sa mai tin cont de culoarea sau cat de confortabile erau hainele si am deschis usa, pasind discret pe hol. Doua voci ce imi pareau cunoscute, se auzeau din bucatarie, reusind sa imi atraga atentia. Inaintez cat se poate de incet, ajungand in fata treptelor ce duceau la parter, aproape de bucatarie. Zaresc pe a doua treapta un pachet de tigari urmat de o bricheta mica ce ma facura imediat sa cred ca ma inselasem amarnic. Inima incepu sa imi bata din ce in ce mai tare iar picioarele mi se inmuiara cand am vazut doua siluete asezate la masa din bucatarie, pe doua scaune. Mi-am scuturat usor capul, dorind sa mai fac cativa pasi dar am cazut acolo, in genunchi, tinandu-ma strans de balustrada scarilor. Priveam atent acele doua siluete, fiind sigur ca blondul era Kiru, iar cel brunet era chiar varul meu, Inaru. Mainile incepura sa imi tremure odata ce am reusit sa deduc o parte din convorbirea lor.
-Ar fi bine sa nu ii spunem, rostise Inaru, strangand usor din pumn.
-Tu chiar esti un idiot. Dupa tot ce i-ai facut ai pretentii sa-l las aici la tine? In niciun caz, o sa il iau acasa. Va sta cu mine, ii raspunse hotarat Kiru, facandu-ma sa par din ce ince mai interesat de conversatia lor.
Din discutia lor am dedus ca o mare parte o pierusem si ca am venit sa ascult cam tarziu, caci nu intelegeam mare lucru, mai ales ca eram foarte derutat. In orize caz vorbele lor ma speriau si nu puteam intelege cine este personajul negativ si cel pozitiv din aceasta poveste. De ce sa merg la Kiru acasa? De ce sa stau cu el? Am dat negativ din cap, nemaisuportand sa stau si sa ii privesc fara sa inteleg ceva.
-Eu nu plec nicaieri, am tipat, atragand privire celor doi asupra mea. Am ramas in aceeasi pozitie, pe trepte, uitandu-ma nervos la ei. Speram ca unul sa imi povesteasca tot, de la inceput pana la sfarsit, astfel nu aveam cum sa inteleg ceva.
-Te-ai trezit asa repede? intreba brunetul, parand cam agitat in privinta asta, ca si cum ascundea ceva.
Chiar daca nu mi-a pasat niciodata de el ii cunosteam comportamentul. Era si normal tinand cont anii pe care ii petrecusem alaturi de el.
Pleoapele mele greoaie cazura brusc, ochii inchizandu-se. Doream un moment de liniste pentru a ma calma si a nu izbucni in plans. Cobor usor treptele, cu ochii intre-deschisi si privirea derutata. Trupul meu ametiti se tara usor pana ce ajunse in fata lor. Mi-am ridicat pumnul cu putere si am lovit masa, acolo unde cei doi stateau.
-Voi.Vreau sa imi spuneti imediat ce se intampla! am urlat din toate puterile, neputand absolut nimeni si nimic sa ma controleze in acel moment.
Uram cand totul decurgea asa, cand toti stiau un secret si mi-l ascundeau. De ce trebuia sa fiu eu cel mai mic? Privirea lui Kiru se facuse iarasi trista si cu toate ca avea chipul bland nu puteam avea incredere in el. Inca ii uram pe amandoi, pe brunet ca imi tinea atatea secrete, ca pana acum a profitat de mine si azi, totul s-a schimbat. Iar pe Kiru, pentru ca tipul ala a incercat sa ma distruga, sa imi distruga niste sentimente, sa ma minta, sa intrerupa orice moment placut. Am cazut slabit in genunchi, in fatal or, chipul meu fiind patat cu lacrimi sarate, nereusind sa ma opresc. Acele picaturi mici ce curgeau din ochii mei devenira incontrolabile, iar inima-mi atat de puternica incat o simt cum iese din piept.
-Va rog, am zis aproape fara vlaga, nici propria-mi voce nereusind sa mi-o aud.
Inaru sari imediat si ma apuca de brat, tragandu-ma dupa el, in picioare. Ii facu semn blondului sa plece iar acesta s-a supus, facandu-se imediat o liniste nespusa atunci cand parasi incaperea. Plecase undeva. Unde? Chiar nu ma interesa atata timp cat nu-i mai vedea chipul prin preajma. L-am apucat pe Inaru de material, strangandu-l la pieptul meu, lasand lacrimile sa se intalneasca cu bluza cea noua pe care o purta acum pe el. Nici macar nu ii luasem seama ca s-a imbracat, atat de derutat eram. Incepu sa se joace cu cateva suvite satene din parul meu, putand sa ma calmez cat de cat. Macar nu mai eram asa deprimat cand isi apropie buzele caldute de fruntea mea, unde-mi putea simti pulsul chiar si in acel loc. Nu mi-am scos chipul din pieptul sau nici dupa ce m-am oprit din plans. Ma simteam protejat, ceea ce mi-am dorit din totdeauna.