Trandafiri albi

Capitolul 14

  Astăzi urma proba finală. Cele treizeci de zile sunt pe sfârșite, iar acum vom da o testare, după cum se spune, care constă în vindecarea unui leu, sau cel puțin așa am auzit.

  Astfel, m-am pregătit pentru ziua de astăzi. Am avut grijă de toate aspectele, am mâncat pe săturate și apoi am coborât lângă colegii mei.

  Chiar dacă am avut incidente cu anumite persoane, mi-am păstrat demnitatea și mi-am învățat locul în lume. Nu aș schimba nimic.

  Zahre a ajuns cu puțină întârziere, dar s-a arătat și ea.

  - Bun, sunteți pregătiți? a întrebat.

  I-am spus că da.

  A chemat încă doi indivizi care să vină cu noi și, cu încetul, am plecat. Trebuia să mergem pe jos peste dealuri și munți ca să ajungem adânc în pădurea unde se afla comoara.

  Drumul părea cunoscut, probabil am trecut pe aici cu prietenii mei când vedeam catre plajă. După ore întregi de mers, Zahre ne-a spus că ne putem trage puțin sufletul, căci am ajuns.

  Ne-a aliniat într-un șir indian și apoi a spus:

  - Fiecare va avea de a face cu această dihanie. Trebuie să o vindecați. Aveți grijă să scăpați cu viață.

  Am observat că eram la coada rândului, deci aveam timp să mă gândesc la situație până ceilalți colegi terminau.

  - Ruben, e rândul tău! a strigat cineva, deși eu eram cuprinsă de planul din mintea mea.

  Oricum, am intrat în arenă. Leul părea rănit, într-adevăr, ceea ce demonstra că nimeni nu a reușit să îl vindece.

  Brusc, animalul a sărit peste mine. Nu aveam voie să folosesc arme, așa că m-am apărat cum am putut cu mâinile. Nu avea o greutate așa de mare, nu cred că era ajuns la maturitate, așa că l-am susținut cât să îmi fac loc pe sub coastele sale să scap. Era foarte violent. După ceva vreme în care ne-am tot războit m-am așezat. Am fost cât de calmă s-a putut.

  - Hai și stai jos! am ordonat.

  Leul s-a supus și a venit către mine.

  - Așa, bravo.

  Ne-am uitat unul la celelalt, iar în momentul în care l-am îmblânzit am observat un ac și o ață pe o buturugă, pentru a-i închide rana.

  M-am așezat sub capul leului și i-am cântat versurile fredonate de Tielo atunci când eram mai mică:
  „a venit la mine într-o dimineaţă, o dimineaţă singuratică de duminică,
Părul ei lung fluturând în vântul miezului iernii.
Nu ştiu cum de m-a găsit căci eu prin întuneric mergeam
Şi distrugerea mă înconjura de la o bătălie pe care n-avem a o câștiga... "

  Leul a adormit, momentul fiind bun pentru mine ca să iau ața și acul și să îi îngrijesc rana. Nu am mai făcut așa ceva niciodată. Am băgat ața în ac și am luat o parte a pielii, am întrat-o și așa mai departe, până toată porțiunea sângerie a fost cusută.

  - Afară! a strigat Zahre.

  Am ieșit din ringul în care se afla animalul și am pășit către ea.

  - Te felicit, Ruben. Ai demonstrat că într-o luptă trebuie să ajuți și să gândești limpede. Meriți să lupți pe front și îți acord, în fața tuturor, cel mai mare punctaj!

  Eram extrem de fericită. I-am mulțumit, și am mers înapoi în șir fiind mândră de mine.

  În scurt timp, ne-am pornit către casă.
Am fost felicitată de către colegi, dar remarca lui Daven m-a dat puțin peste cap:

  - De asta ți-am făcut ce ți-am făcut: lupți împotriva noastră.

  - Tovarășe, nu cred ca înțelegi. Lupt alături de voi. Oamenii contează pe mine și sunt corectă, spre deosebire de alții ce folosesc violul ca o tactică de apărare a teritoriului, am spus.

  - Începi să prinzi curaj, văd.

  - Da și ar fi trebuit să am acest curaj de multă vreme.

  Nu mi-am mai bătut capul cu așa specimen și mi-am văzut de treabă. Oricum, mai avem doar o săptămână și o luăm pe drumuri separate.

  În continuarea serii, am stat doar cu persoane plăcute și mi-a făcut mult bine.

  Oboseala m-a răpuns destul de ușor, dar totuși am vrut să citesc. Mi-am perfecționat latina extrem de mult între timp. Nici nu am observat că era deja noapte târzie când am terminat lectura, așa că am mers direct la baie, mi-am desprins părul securizat cu un ac din argint și m-am uitat încă o dată la corpul meu din profil și din toate unghiurile posibile:

  Multă vreme am crezut că umerii mei lați din cauza forțelor depuse arată disgrațios, dar, de fapt, sunt în completă armonie cu restul corpului meu și mă definesc. Plus că arată foarte plăcut și sunt solizi, sănătoși, acesta fiind cel mai important aspect.

După aceasta analiză, mi-am spălat tot corpul de sudoarea culesă din munca de astăzi. Mi-a readus viața în mine.

  Fără să mă mai îmbrac, am mers direct în pat, așa cum eram: cu părul ud și corpul plin de picături de apă. Răceală m-a obosit, iar căldura în care am fost învăluită m-a transpus direct în lumea viselor.