Trandafiri albi

Capitolul 8

  M-am trezit singură, dar cu o durere foarte puternică în partea de jos a abdomenului, de parca cineva m-ar fi tăiat. Am vrut să merg la baie să verific ce mi-a provocat durerea, dar era atât de puternică încât mi-a fost foarte greu să merg.

  Am început să plâng pentru că nu am mai îndurat vreo durere atât de intensă până acum. La baie am observat sânge care curgea din partea de jos. Nu eram lovită, dar aveam această boală de care nu am mai auzit.

  Mi-a fost teribil de rușine și nu știam ce să folosesc ca să nu mai pătez totul din jurul meu. Am luat o bucată de pânză împăturită și am folosit-o ca și bandaj. Nu puteam să spun oricum nimănui.

  Hainele le-am ales foarte greu. Trebuiau să fie cât mai închise la culoare dar nici prea strâmte, cât să îmi amelioreze durerea. Mi-am luat, deci, o rochie lungă și neagră.

   Am coborât să mănânc ceva. Era dimineața devreme, nu era nimeni treaz încă. M-am așezat la masă și am așteptat să apară și ceilalți.

  Încetul cu încetul, ne-am format grupul. Astăzi am fost serviți cu niște plante fierte, ciuperci și niște pâine destul de tare. Am mâncat cu greu pentru că simțeam că nu pot să diger.

  După masă, am urcat în camera mea și m-am pus înapoi în pat. Eram deja obosită așa că am adormit la loc.

   M-am trezit după o grămadă de timp, deja era seară. Am ieșit din cameră ca să văd dacă ceilalți erau încă aici. Am bătut la ușa lui Euthymia.

   - Poftește, mi-a răspuns.

  - Bună, cum o duci? am întrebat.

  - Sunt bine, mulțumesc! Ai pățit ceva? Azi nu te-am văzut aproape deloc. Am așteptat să dăm de tine.

   - Nu trebuia, dacă ați fi vrut să faceți ceva, era de înțeles. Eu sunt bolnavă.

   - Cum ți-ai dat seama? Ce boală ai?

   - Sânge, am spus stânjenită.

   Fata s-a uitat la mine și apoi i s-a luminat chipul de înțelegere.

  - Știu ce zici. Toate fetele au această „boală", care este, de fapt, normală. Dar totuși, să o lași doar pentru tine. Pot să te ajut cu ceva?

   - Nu, mulțumesc. Poate doar cu un sfat.

  - Bea multă apă. O să îți treacă în câteva zile, dar ai grijă de corpul tău până atunci. De altfel, câți ani ai, exact?

  - Încă treisprezece.

   - Și eu am pățit exact la fel ca tine. Eu am cincisprezece și pot să îți spun că de doi ani o duc așa. Cred că ești cea mai mică dintre noi, așa este?

  - Da. Wilmot este cu aproximativ patru ani mai mare decât mine, Tielo cu trei, tu și Yneris cu doi și Kalon și Rhysand sunt cu trei ani mai mari decât mine.

  - Da, înțeleg. Îmi pare rău că se pune atâta presiune pe tine. Pot să te ajut cu orice, dacă ai nevoie. Te stresează ceva?

   Multe, dar nu aveam de gând să îi spun. În schimb, am întrebat-o dacă sunt singura care nu este singură.

   - Nu, Wilmot este împreună cu Kalon. Restul nu avem pe cineva.

   Cum adică sunt împreună?

  - Nu înțeleg.

  - Uneori, nu doar fetele și băieții pot să se placă, înțelegi? De exemplu, fratele tău preferă băieții, de asta nu este căsătorit cu o fată, dar nu poate să știe nimeni în afară de noi despre asta, ori riscă să moară.

  - Deci e greu?

  - Da, foarte.

- Mulțumesc, Euthymia. Te aștept în camera mea mai târziu!

  - Spune-mi Thymia, e mai prietenesc. Bine!

  Am ieșit din camera ei și l-am căutat pe fratele meu. Am bătut la ușă, dar nu a răspuns nimeni. Am întrat în cameră, dar nimeni nu era acolo.

  L-am căutat pe Tielo, dar nici el nu era de găsit.

  Am întrat înapoi în camera mea și mi-am făcut de lucru. Am făcut o baie pt că am crezut că apa călduță mă va ajuta cu durerea, ceea ce s-a adeverit. Mi-am luat o noua bucată de pânză pentru siguranță și încă una care să îmi șteargă apa de pe corp.

  Mai târziu mi-am lustruit sabia de plictiseală. Deja timpul trecea și îi așteptam pe cei doi să apară.

  Thymia mi-a spus să vin în camera ei deoarece acum serveam masa, pentru că au venit băieții. Au fost, din nou, după mâncare.

  Azi aveam niște plante simple, dar erau de ajuns. Am mâncat împreună, iar după ce lumea s-a retras, mi-am îmbrățișat fratele fără să îi spun nimic, dar cred că a înțeles intenția mea.

  Îmi iubesc fratele și îl susțin în tot ce face. E singura persoană care îmi va fi alături mereu.

  Destul de târziu mi-am dat seama cât sunt de stresată de tot ce se întâmplă, dar trebuie să merg mai departe. Uneori vreau doar să stau cu Tielo, deși știu că ceilalți țin la mine, am nevoie de alt soi de iubire.

  L-am căutat și m-a poftit la el în cameră. Cum se lăsa seara, deja petrecerea începea, așa că m-am pus la Tielo în pat, fiind obosită și l-am așteptat. Mă uitam pe geam și îmi era dor de vremurile în care totul era simplu și Tielo era doar singurul meu prieten.

  Visarea mi-a fost întreruptă de însuși băiatul care mă iubea când s-a așezat lângă mine.

  - Thymia mi-a spus, a început el, că ai devenit o femeie adevărată. Nu îți fie rușine de mine, vreau doar să te ajut pentru că știu de la mama cât de groaznică e durerea.

  - Așa e, i-am răspuns. Îmi e somn, dar nu mă mai doare burta așa de tare. Să te binecuvânteze Dumnezeu pentru ajutorul pe care mi l-ai dat!

  Am mai povestit despre orice ce ne vedea în minte și la un moment dat Tielo mi-a spus că mâine vom merge într-o expediție destul de lungă.

  - De ce? am întrebat.

  - Poate găsim ajutor. Yneris a spus că o să ne ajute să ne conectăm cu cineva ce ne poate ajuta să ne îndeplinim menirile.

  Eram destul de curioasă și de asta, așa că am fost de acord.

  După asta, m-a săgetat somnul și am căzut în plasa viselor. Am simțit că sunt luată în brațe, lucru care m-a făcut să nu mă mai simt ca ultima ființă din cauza corpului meu.

  Pe zi ce trece învăț lucruri noi aici, învăț ce este iubirea, ce este durerea și ce este singurătatea. Urmează și lucruri noi, de asemenea.