𝐓𝐎𝐓𝐔𝐋

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏𝟎

   Anne

  Teamă. Neputință. Nevoia exagerată de a te agăța de ceva, de cineva. Sentimente necontrolate. Confuzie. Este real? El e real? Un vis, un vis din care nu mi-aș dori să mă mai trezesc vreodată. Dar îmi este teamă. Atât de teamă încât aș fi în stare să renunț. Încât aș putea să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic. Dar la naiba, cum i-aș putea face asta? Zeci de gânduri, mii de emoții care duc la el. Liam avea într-adevăr să-mi aducă sfârșitul.

-Fata mea! Ești bine?  Ce te frământă?

Bunicul se afla în capul mesei cu un ziar în mâna, privindu-mă dojenitor.

Mă rătăcisem atât de mult printre gânduri, încât apa de la chiuvetă mai avea puțin și dădea pe dinafara. Iar farfuria plină de spumă din mâna mea stânga aștepta să fie clătită, și așezată lângă celelalte farfurii.

-Da, vine și răspunsul meu întârziat. Puțin obosită.

-Dar ce ați făcut azi-noapte, domnișoară Lambert?

  Noah stă rezemat de mobila de la bucătărie, cu brațele încrucișate la piept, așteptând un răspuns. Sprânceana stânga îi este arcuită, iar zâmbetul arogant.

Intrasem într-o tranșă. Doar nu avea să știe că mi-am petrecut aproape toată noaptea în compania lui Liam. Oh nu, nu, nu! Nu avea de unde să știe de escapada mea. Sau da?

-Am dormit? Adică nu prea am reușit să dorm pentru că a plouat destul de tare. De aceea. Da, asta este. A plouat prea tare, o spun eu încercând să mă scot.

Clătesc agitată și ultima farfurie, stropind cu apă în stânga și în dreapta. Privirea celor doi este acum ațintită asupra mea.

-Îți mai iei pastilele, nu-i așa Anne? vocea bătrânului se făcu auzită. Noah doar privea întreaga scenă.

-Da, normal. Una dimineața, una seara. Așa scrie pe prospect.

Un sentiment de dezamăgire își făcea simțită prezenta. Faptul că încă îi mințeam că îmi luam regulat pastilele, nu mă făcea să mă simt cea mai bună persoană.

Pot spune cu certitudine că toaleta mea își lua la timp pastilele. Nu le-aș fi putut ascunde prin camera tocmai datorită faptului că prietenului meu îi cam plăcea să-și bage năsul peste tot.

-Astăzi mergem în târg. Ar trebui să te pregătești. mi-o spune Noah, pe un ton indiferent.

Mă apropii ușor de el, luându-l prin surprindere.

-Ce se întâmplă? Ce ai? i-o spun eu în șoaptă, cât să nu ne audă bătrânul Jack.

-Ce am? Crezi că nu l-am văzut pe tăntălăul de frate-miu cățărându-se la tine în cameră, azi-noapte? Atât de prost mă crezi, An? mi-o taie iritat.

-Îți voi explica, bine? Dar nu e momentul și nici locul potrivit.

-Ce tot șoșoțiți acolo?

-Nimic, bunicule. Îi transmiteam Annei să nu-și mai lase lenjeria intimă pe unde apucă. Știe foarte bine unde este coșul cu rufe. Nu-i așa, draga mea prietenă cea mai bună?

Privirea mea ucigătoare îl face să-și ia zborul numai decât, și să se îndrepte spre ușă.

-Te urăsc! țip atât de tare încât să mă fac auzită.

                                         ***

  Noah și bunicul s-au îndreptat spre intrarea în târg. Iar eu m-am rezumat doar a aștepta în mașină, ascultând muzică. Christian Leave a fost și este unul dintre preferații mei. Iar piesa lui, Please Notice, este într-adevăr făcută pentru suflet.