𝐓𝐎𝐓𝐔𝐋

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟐𝟎

    Anne

    Îi simt mâinele reci, înșfăcându-mi hanoracul și aruncându-l cât mai departe de noi. Mâinile-mi sunt poposite pe ceafa sa, iar sărutul încet și tandru se transformase acum într-unul sălbatic și plin de pasiune. Eram doi nebuni îmbătați cu iubire. Doi nebuni ce se luptau unul contra celuilalt pentru control. Își dorea să mă domine, și o simțeam.

    Îl doream în acel moment mai mult decât orice și nimic. Voiam să facă parte din mine și în mine. Voiam să mă scufund într-un abis adânc și neștiut de nimeni. Îl voiam pe el.

   Corpurile noastre goale împreunate arătau ca o operă de artă de nedescris. Un el și o ea. Un tablou ce se tranforma ușor, ușor în pulbere de stele. Un dans de du-te vino, într-o cântare fără versuri. Versurile defapt erau reprezentate de vocile noastre șoptite, conduse pe culmile plăcerii. Nu mai conta nimic. Existam doar noi doi, într-un întuneric ce devenea lumină. O nouă gaură neagră ce era descoperită de înșiși noi. Și așa am devenit și cercetători. Cercetători ai propriului suflet.

   Îmi mângâie obrazul stâng cu dosul palmei sale. Palmă ce dispărea și reapărea pe obrazul meu.

-Ești așa frumoasă, Anne Lambert.

   Vocea-i răgușită și atât de groasă îmi străfulgeră întregul corp. Emoții, emoții și iarăși emoții.

   Trebuie să recunosc că era pentru prima dată când simțeam aceste lucruri. Totul mi-era necunoscut. Trupul său. Modul său de a mă atinge. Totul.

-Dacă te doare...sau, nu știu, dacă vrei... să mă oprești o poți...

-Doar continuă, Liam!

   Și voiam într-adevăr să continue, voiam să termine cu mine. Voiam...

   Un fior necunoscut mă cuprinde și mă face să-mi dau drumul. A reușit. Liam reușise să facă ceea ce niciun băiat nu a reușit vreodată să o facă. Să mă facă a lui.

   Simt un ultim sărut pe frunte, înainte ca ochii să mi se închidă. Iar acum? Acum prin prisma visurilor, ajungeam să cunosc mii de galaxii, într-un univers atât de minuscul.

/play the song/

   Lenjeria patului încă mai are miros a el. Mă trezesc ostenită ca după o zi întreagă de muncă. Dar ceasul era doar patru dimineața. Constat că a plecat. M-a lăsat. Și poate că și-a dorit să ajungă doar până în acel punct, sau... Nu știu. Mii de gânduri, speranțe așternute pe tavă. Așteptări. Chiar și așteptări. Poate e la baie?

   Mă ridic numaidecât, trântind ușa ce mă ducea către așa zisul meu soare. Dar era doar întuneric. Mă îndrept către cealaltă ușă ce dă în hol, și o deschid frenetic. Nimic. Nimic? Nici urmă de el? Chiar a plecat?

   Mă întorc buimacă, nevenindu-mi să cred că m-a lăsat. Liam nu mă poate lăsa. Nu după ce s-a întâmplat întrei noi. Nu după tot ce am făcut pentru el. Sau... Poate că asta a fost răzbunarea lui? El chiar...

   Liam nu poate fi așa...Liam.Nu.Poate.Fi.Așa.

   Strâng așternutul patului în pumni, trăgândul pentru a-mi acoperi picioarele încă dezgolite. Lacrimile continuă să curgă șiroaie pe obraji. Tricoul său este singurul ce-mi mai acoperă acum trupul murdar de sărutările lui. Și aș vrea să șterg totul, dar...

   Cum pot șterge amintiri ce mi-au trezit întregul suflet, amintiri ce mi-au vindecat rănile create de alții. Cum?

   Îmi întind capul pe perna moale, dorindu-mi ca dimineață să mă trezesc și să conștientizez că totul a fost doar un coșmar.