𝐓𝐎𝐓𝐔𝐋

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏𝟑

     Liam

   Respirația îi este caldă și înceată. Îi privesc chipul adormit, zâmbind. Îmi era dor de asta. De nopțile de genul acesta. Îmi lipseau. Anne îmi lipsea.

  Caldura corpului ei îmi lipsea. Mirosul ei a vanilie și cocos. Glumele și ciondănelile noastre. Zâmbetul ei. Plânsetul ei. Ea.

     -Promiți să nu-mi dai drumul niciodată?
     -Promit!

   O promisiune. Un singur jurământ. Doar noi.

   Annei îi era foarte frică de înălțimi. Pe vremea când escaladam munții împreună, făcea tot felul de crize că nu va reuși să ajungă în vârf tocmai din cauza fricii ei. Dar de fiecare dată reușea. Fiecare apus ne tăia respirația. Nu petreceam doar câteva ore pe zi. Dimpotrivă, fiecare secundă era a noastră. Și acele secunde ajungeau până când se sfârșea întreaga zi.

-Li! Li! Uite ceva colorat care se mișcă pe piciorul meu!

-E doar o gărgăriță, găgăuță!

   Iubea animalele și încă le iubește foarte mult. E ceva diferit la ea. De la modul în care se îmbracă, până la acela când vorbește. Cum se comportă. Cum râde. Cum plânge. Cum se enervează. Cum doarme.

  Anne e diferită pentru că e Anne. Și poate pentru că așa o văd eu. Sau poate pentru că pur și simplu când zâmbește mă orbește ca o rază de soare. Ea pentru mine reprezintă lumina. Acea lumină de la capătul tunelului.

-Liam! Nu! Te rog! Te rog, încetinește!

   Mă aplec către ea și încerc să o trezesc din coșmarul ce îl are. Din nou. Știam și eram conștient că o dată cu apariția mea, vor apărea și ele. Era inevitabil.

-Anne! Hei! Sunt aici! Sunt chiar aici!

   Brațele ei îmi înconjoară gâtul, aproape sufocându-mă.

-Ești teafăr! exclamă ea.

-Sunt chiar aici! Vino!

   O trag cât mai bine în brațele mele, mângâind-o pe creștet. Respirația îi devine domolă, iar somnul își face resimțită prezența. Îmi aplec ușor capul către ea, închizându-mi pentru un moment ochii obosiți ce cerșeau lacomi să se odihnească.

***
Îmi simt corpul amorțit. Încă adormită, încerc să îi mut capul pe pernă. Nici nu vreți să știți în ce poziție se află acum. E atât de haioasă. Nu e o noutate la domnișoara Lambert.

   Și pentru că sunt un scump, îmi iau imediat telefonul de pe mobilierul din stânga mea, făcându-i o fotografie. Așa ca de șantaj. Amintire.

  Mă îndrept către ușa de la baie, gândindu-mă să fac un duș și după să cobor în bucătărie.

  Intrat în cabina de duș, nu pot trece cu vederea peste mirosul ei. Prezent oriunde. Ceva de pe raftul din dreapta îmi atrage atenția. Șamponul și gelul meu de duș încă erau lângă ale ei.

  Dau drumul la apa rece, lăsând-o să-mi curețe trupul, deja transpirat. Când vine vorba de ce s-a întâmplat acum un an, mi se pune o negură în fața ochilor.

   Știu și sunt conștient cât de mult ar afecta-o pe Anne să afle întregul adevăr. Iar eu? Eu ar trebui să încep să mă țin departe de ea, înainte ca bunicul ei să o ia razna. Nu că mi-ar fi teamă să mă rănească pe mine, ci dimpotrivă. Îl cunosc atât de bine, încât sunt sigur că nu și-a pierdut din obiceiuri.