𝐓𝐎𝐓𝐔𝐋

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟏𝟒

      Anne

-Anne? Mă poți ajuta aici?

    Nici urmă de Liam. În dormitor? Nu. În baie? Nu. Jos? În niciun caz. Atunci unde?

    Pe bunicul l-am zărit de la fereastră acum câteva minute. Era la grajduri. Dar nu și el. Sau poate a plecat aseară? Sau poate e în cealaltă cameră? Voi merge totuși să verific.

-An!

    Un Noah nervos și agitat apare brusc în fața mea. Am coborât în bucătărie pentru al căuta pe Black. Dar am dat doar peste Nohi, care printr-o minune gătea. Noah nu gătește! Râd, efectiv mă bufnește râsul. Își arcuiește o sprânceană, neînțelegând ce mă amuza. Îmi purta șorțul roz cu steluțe, iar într-o mâna avea o lopățică din lemn. Arunc un ochi spre aragaz, și conștientizez că, gătea clătite. Uau, uimitor!

-Te simți bine? Ai temperatură? îmi întind mâna spre fruntea lui, era călduț. Deci nu ai febră.

-Cauți pe cineva? expiră zgomotos, rotindu-se spre aragaz.

-Aa nu, nu! Te-a prins! Conștiință imbecilă! Mi-ai văzut căștile?

-Sunt la mine în cameră. Mi-ai auzit prima întrebare, An?

-Da. Nu! Ce întrebare?

-Ce se întâmplă cu tine astăzi?

-Absolut nimic! M-am trezit cu o bună dispoziție incredibilă, o spun afișând un zâmbet larg până la urechi. Dorești să te ajut?

    Mă privește sfidător, știa că sunt praf în bucătărie, dar niște clătite nu mi-ar fi venit mie de hac. Îi arunc o grimasă, întorcându-mă pe vârfuri spre scări. Le urc gânditoare. Chiar plecase? Fără niciun rămas bun?

-Ar trebui să pui ceva pe tine!

    O dumnezeule, acea voce. Mă opresc la jumătatea scărilor, gândindu-mă dacă să mă întorc sau să o iau la fugă spre camera mea. Uitasem până și că mă aflam doar într-un tricou alb și larg. Decid într-un final să dau ochii cu el. Din câte știu nu mănâncă oameni, și mă intrigă faptul că a dispărut deodată.

-O, dar bună dimineața Fooly! Bine? Sănătos?

-Cel mai cel! Ești okay?

-Asta am întrebat-o și eu, Nohi cap-sec se bagă în seama fără motiv, din nou.

    Și totuși ar fi trebuit să-mi țină partea. Dar e cam ciufut, probabil nu a dormit atât de bine. Sau cine știe ce se întâmplă cu el. Nu prea am mai apucat să vorbim în ultimul timp.

    Iar Liam? Liam e Liam. El e ciufut mereu, nu numai astăzi! Le mai arunc o ultimă privire, ca mai apoi să urc și ultimele trepte, până ce ajung în holul micuț al mansardei. Camera mea era cea din fund. Fiind și cea mai largă. Aveam nevoie de spațiu. Și totuși nu ai spațiu!

    Pot spune că florile îmi ocupă mult spațiu, dar nu aș îndrăzni niciodată să le scot din cameră. Biroul, așezat într-un colț al camerei, nu pot spune că îmi ocupă foarte mult loc, dar totuși ocupă. Îmi am propria bibliotecă la moșia bunicului. Iar asta mă încântă cel mai mult. Aș putea spune că trăiesc în propria junglă.

    Camera este văruită în alb, iar cele patru colțuri sunt decorate cu câteva frunze verzi. Exact ca într-o junglă. Fereastra o am spre apus, sau mai bine spus cu vedere spre pădure și grajduri. Așa îl pot vedea mereu, dis-de-dimineața pe Kai.

    Biblioteca o am pe același perete cu fereastra. Biroul, așa cum am spus se afla în colțul drept al camerei, lângă bibliotecă. Iar patul alb de două persoane este așezat pe mijloc, cu câte o noptieră, cât și în stânga, și în dreapta. Florile sunt așezate mai peste tot.