𝐓𝐎𝐓𝐔𝐋

𝐂𝐀𝐏𝐈𝐓𝐎𝐋𝐔𝐋 𝟑

    Anne

   Liam a rămas concentrat tot drumul. Mai îmi arunca câte o privire pe furiș, dar în rest nimic. Atmosfera era plăcută. Îmi plac extrem de mult playlist-urile alese de el. Multe dintre ele nu le mai auzisem de mult timp, altele niciodată.

   După ce am plecat de acasă, nu am crezut nici măcar un minut că îmi va plăcea să călătoresc cu el. Pare genul acela de băiat rece, dur, egoist, arogant. Într-un singur cuvânt, INSUPORTABIL. Nu spun că nu e, pentru că este. Doar că i-am putut vedea puțin și din cealaltă latură. Când vrea poate fi drăguț, carismatic şi grijuliu. Dar este ceva în neregulă cu el. Simt asta. Dar oricum, nu mă aștept să mai avem vreo legătură după ce mă va lăsa la fermă.

   Anul trecut, ca și în ceilalți ani, mi-am petrecut vacanța de vară împreună cu Kai și Noah, fratele mai mic al lui Liam. Noah, păi Noah nu este Liam. Ei doi nu seamănă atât de mult. Noah e mult mai scund decât el, e șaten, iar ochii lui sunt albaștrii.

   Parcă nu ar fi frați. Fratele lui mai mare este un adevărat monstru. Dacă vă gândiți de unde îl cunosc pe Liam, păi e cam dificil să vă spun. Nu l-am văzut niciodată lucrând la fermă, sau venind aici vara. Sau mai bine spus, nu îmi amintesc prea multe despre el. Dar anul trecut, pe la sfârșitul lunii august, plecasem împreună cu Noah și Kai, andaluzul meu, într-o drumeție, singuri. Tot ce mi s-a spus după noaptea aceea a fost că am avut un accident teribil în care eu mi-am pierdut conștiința și în același timp și memoria pentru o lungă perioadă de timp. Noah a reușit să călărească până la fermă și să trimită ajutoare, iar după mine venise cine altcineva, decât Liam.

   În acea noapte a trebuit fix el să o facă pe eroul. După un timp în care fusesem adormită, și îmi revenisem cât de cât, Liam dispăruse şi eu nu-mi mai aminteam absolut nimic. Noah a ţinut să-mi amintească cine mă salvase.

   Am o poreclă și pentru Noah, desigur. Lui îi spun Nohi, iar el îmi spune An. Avem amândoi 17 ani şi suntem amândoi născuți vara. Pe lângă faptul că învățăm și în aceeași școală, în orașul meu natal, iar părinții noștrii sunt prieteni și vecini, noi suntem cei mai buni prieteni, încă de mici. Avem multe amintiri împreună, destul de multe.

   Pierdută printre gânduri, nici măcar nu observasem că ne apropiam de fermă. Privesc spre Liam, dar nimic, nu schița absolut nimic. Ceva era neregulă cu tipul ăsta. Din depărtare îl zăresc pe bunicul, acompaniat de Noah. Toți lucrau, era adevărat ceea ce-mi spusese Liam, deci nu mă mințise.

-Aveai dreptate, îmi cer scuze! Nu știam că bunicul are de gând să mărească ferma. Își întoarce capul spre mine și mă privește ca și cum ar fi ultima oară, cu regret.

-Da. atât a spus, nimic mai mult. Doar ''da''? Să îmi bag ceva, ce e cu tipul ăsta? E bipolar, sau ce mama mă-sii? De ce naiba îmi doresc să-l cunosc mai bine, de ce simt asta? Băiatul acesta mă va stoarce de fiecare strop de energie. Mă va epuiza cu totul. Asta știu sigur. Oare e ceea ce vreau? Fă ceea ce simți! îmi strigă conștiința mea.

-Să fac ceea ce simt? mă aud vorbind cu voce tare.

-Poftim? mă întreabă deodată oprind motorul mașinii.

-Ăăă, nimic, aveam o mică discuție cu conștiința mea. Nimic. Absolut nimic. Nu știam cum să mă scot, la naiba, va crede că sunt vreo nebună maniacă. Poți porni, mai avem puțin. îi răspund eu nesigură pe mine.

-Ești sigură?

-Da, da normal. Cred. mă bâlbâi eu.

-Ce se întâmplă Babs? de data aceasta se întoarse cu totul spre mine, îl priveam în timp ce mă făceam mică, mică în scaunul meu. Defapt, ne priveam. Pentru a doua oară mă pierdusem în acel întuneric. În acei ochi negri şi adânci.