Nu indraznisem să o sun până azi. Dar azi nu era ziua în care eu să am orgoliu.
Știam de Lorenzo și de fetele lui, știam trecutul și prezentul Lunei , de conversațiile purtate cu tatăl ei la munte, de programările la doctor .
Eram la curent cu tot ce avea legătură cu ea.
Poate nu arătăm asta, încercăm să nu arăt dar îmi lipsea. Era totul meu , fusese lumina din întunericul în care mă cufundasem când soția și fiul meu muriseră.
Nu avusesem cum să îi explic că tot Lorenzo era de vină și pentru treaba aia.
Cum era să îi explic că tatăl ei e un criminal cu sânge rece. , un DRUG LORD.
Tatăl meu se băgase în afaceri cu el când eu eram mic. Ghinionul a făcut că eu să plătesc pentru păcatele tatălui meu.
Drogurile și femeile erau afacerile de care se ocupau Lorenzo și cu care era mândru.
Mă fortase să mă căsătoresc cu fiica lui mai mică, Catherine doar pentru a putea avea o parte din acțiunile la firma WHITE și pentru a putea folosi firma că acoperire a banilor lui.
De când preluasem eu controlul afacerii încercasem să fiu cât se poate de corect și să nu încalc vreo lege. Mă distantasem de tot ce însemna lumea asta a cartelurilor și îmi mergea de minune.
Asta până când m-a amenințat cu faptul că avea să îmi omoare tatăl dacă încerc să îl mai exclud din afaceri sau să îl dea pe mâna poliției. Nu voiam că tată să moară sau să ajungă în închisoare.
Nu aveam dovezi împotriva lui Lorenzo. Era abil, era uns cu toate alifiile și oricât aș fi încercat să îi găsesc nod în papură- rețeaua lui de trafic de persoane și droguri era atât de ascunsă că aveam impresia că nici măcar Dumnezeu nu știa de ea.
Am aflat de Luna și trecutul lor abia după ce am venit de la munte . Aflasem și de conversația pe care o avuseseră cei doi. Știam că el îi interzisese să se apropie de mine pentru a nu mă răzgândi și a anula căsătoria care urmă să îi aducă beneficii.
De asemenea aflasem și de amenințările pe care i le tot repetă.
Fusesem un nenorocit atunci la spital dar în apărarea mea ...nu era nimic.
În loc să îi fiu alături , am umilit-o .
Și după am avut pretenția să mai vorbească cu mine.
Îmi merit soarta. Până la urmă poate e mai bine să stăm departe unul de altul.
Dar de dimineață , nu aveam stare. Știam că azi avea programare la doctor și chiar dacă știam că bebelușul era al lui Mason , Starea Lunei mă interesa mereu.
Eram agitat și nu reușeam să îmi explic de ce.
Erau 3 luni în care am urmărit-o din umbră. De ce simțeam nevoia să o sun acum?
Fără să mai stau pe gânduri o apelez din nou. Poate după al treilea sau al patrulea apel se va hotăra să răspundă , să îi aud vocea .
Nimic.
A cincea oară mă hotărâsem să fie și ultimul apel.
Era clar că nu voia să vorbească cu mine și de ce ar fi făcut –o? I-am făcut numai rău.
- Alo, se aude de la celălalt capăt.
Nu era vocea Lunei. Ceva nu era în regulă. Golul din stomac mă apasă.
- Da? Cine e?
- Ofițerul Oliver Lang. Sunteți familia doamnei De la Sol?
Camera se invartea în jurul meu și simțeam că nu mai am aer. LUNA..LUNA PĂȚISe CEVA.
