Pot să fac asta. Trebuie să fac asta.
Trag aer în piept și întru pe ușile duble. Odată intrată în hora asta trebuia să o joc. Nu mai puteam da înapoi nici să vreau.
Știam că aveam să dau de el aici., știam că va fi o provocare toată treaba asta dar eram mai mult decât sigură că vreau să o duc până la cap.
Trebuie.
Pășesc uitându mă în jos. Trag aer și îmi ridic privirea.
În încăperea frumos decoarata erau o grămadă de persoane. Mă intreptam spre masă din mijloc unde Lorenzo închină un pahar în cinstea mea. Știu că el era acolo așa că voi alege să îi evit privirea.
Merg cu fruntea în sus și vreau să le arăt tuturor încrederea de care dau dovadă. Mă uit atentă și am o țintă fixă. Masă lui Lorenzo.
Se apleacă și eu îl pup pe obraz.
Îmi păstrase scaunul din dreapta lui , scaunul ce trebuia să fie al mamei mele.
Încă de când mă hotarasem să iau legătură cu el și începusem să îl cunosc cât de cât, a vrut că eu să aflu cât însemnase mama pentru el și cât de important era că eu îl căutasem și că doream să fac parte din familie.
El dorea că eu să fiu mâna lui dreapta și că tot ce sperase cândva să construiască cu mama ,acum voia să o facă cu mine.
- Acum că ați văzut cu toțîi îngerul meu, bucată din inima mea. Vreau să știți că ea e parte din familia asta și că se va ocupă de câteva din afacerile familiei.
Gloată de indivizi au început să forfoteasca. Se pare că nu erau prea încântați că o femeie să înceapă să conducă afaceri , mai ales în lumea asta a lor.
- Da ,da știu ce gândiți cu toțîi, dar nu mă interesează. Am decis asta și așa va fi. Acum, mi hija, vino și așează-te lângă mine.
Îmi trag scaunul și mă așez la masă. Îmi ridic privirea peste masă și el mă privește direct în ochi.
Ah, uitasem cât de bine îi stătea în costum.
Lângă el stătea nevasta-să și soacră-să. Ce mai priveliște.
Îmi aduc aminte că acum o luna și ceva când Lorenzo m-a prezentat lor și le-a spus cine sunt ,au fost total luate pe nepregătite, în condițiile în care diferența pe care o făcea el între comportamentul vis- a –vis de noi , era de la cer la pământ.
Eu eram undeva sus iar ele erau plebea. Cel puțin în ochii lui.
- Mhmhh.. o aud pe Catherine. Ce o mai vrea și asta.
Acum că toată lumea a cunoscut-o pe sora mea, aș vrea să spun și eu câteva cuvinte.
Lorenzo se uită mirat la fel că noi restul.
Blondă s-a ridicat în picioare ,și-a luat paharul și l-a ridicat iar ce a urmat a fost lovitură de care aveam nevoie să nu mă răzgândesc .
- Nu am spus nimănui pentru că am dorit să fie o supriză ,atât pentru familia mea cât și pentru Matias.
Papa, Matias, mama, îmi face plăcere să va anunț că o să fim părinți.
Fir-ar el de noroc. Am simțit că și cum cineva mi a tras una în după ceafă. Matias se culcase cu ea și mai mult decât atât, urmau să aibe și un copil.
Inevitabil gândul mi a zburat la puiul meu și o lacrimă mi s –a rostogolit pe obraz.
Mă uit la Matias și pe față i se citea disperarea. Chiar nu știuse nimic dar asta nu schimbă situația.
- Să fie cu noroc, îl aud pe Lorenzo. Pentru nepotul meu, în sănătatea lui.
Toată lumea a închinat în cinstea bebelușului, toată lumea înafara de Matias care era încă în șoc.
- Catherine, îl aud. De ce nu mi ai zis nimic.?
- Am vrut să fie supriză ,baby. O să fi tătic. Nu e minunat?
Era rănit , era orice dar nu minunat. Eu știam ce e în sufletul lui dar nu puteam să îi fiu alături.
I am felicitat pe cei doi și m-am concentrat pe lumea din jur.
În gândul meu rulau sute de filme și în toate eu eram personajul negativ.
Seară a decurs cu prezentări ale capilor cartelurilor, cu salutări și luat la revedere. Nu am aruncat prea multe ocheade în direcția lui Matias și Catherine. Nu voiam să îmi pierd concentrarea.
Când a venit moment să ne luăm la revedere de la cei doi m-am simțit oarecum constrânsă de situație . pentru că a trebuit să fiu cât mai detașată de tot.
Îl văd pe Matias nervos și poate și nerăbdător să vorbească cu mine.
- Mulțumim de tratație , acum ,dacă se poate aș dori să schimb o vorba cu doamnisoara Luna. După cum știți ,a fost angajată mea.
- Ginere, dacă tu crezi că este necesar,o să aprob asta numai dacă Luna dorește. Mi hija :?
Nu puteam să îl refuz fără să ridic semne de întrebare.
- Sigur, nici o problema.
Catherine s –a retras cu tatăl și mama ei.
Eu îl priveam pe Matias și nu știam cum să încep conversația asta. Probabil avea 100 de întrebări și eu nu aveam nici măcar un răspuns pentru ele.
- Luna, ce faci aici :? Ce înseamnă toate astea. Ai lipsit 2 luni, 2 luni în care nu ai dat nici un semn de viață , în care mi-am făcut griji și tu ce făceai...
- Ce făceam e stric treaba mea. Cred că noi am lămurit tot ce am avut de lămurit la înmormântarea bunicilor.
Acum dacă mă scuzi, eu trebuie să plec.
- Nu așa repede și mă prinde de mâna.
- Ba așa, mă smucesc din strânsoarea lui.
- Ești diferită.
- Cred că puternică e cuvântul potrivit , Matias. Nu ai o soție și un copil cărora să le simți lipsa?
Sper să fi fericit ,că în sfârșit să te poți bucură de copilul tău.
Să ai o viață lungă și împlinită.
Rămăsese cu gură căscată. Probabil îl lăsasem fără replică și oricum nu aveam o explicație pe care să fiu pregătită să i-o dau.
m-am întors pe călcâie și am plecat înainte să fie prea târziu și toate sentimentele și trăirile interioare să iasă cu adevărat la iveală.
Eram puternică, trebuia să fiu.
Trebuia- un cuvânt căruia nu i-am dat prea mare însemnătate înainte dar acum era absolut necesar.
