Stăteam în living și gândul îmi zboară departe. Casă asta era imensă și totuși parcă mă sufocă. O cumpărasem după moartea Rheei. Totul din ea era în nuanțe de auriu că părul femeii pe care o iubisem mai mult decât orice. Vila era în stil renascentisc. Avea în jur de 2000 mp , grădina , piscină și tot ce îți mai doreai.
Camerele erau spațioase și decorate cu gust. Plătisem bani grei dar nu regretăm.
După părerea mea așa trebuia să arate casă regelui drogurilor.
Totul din casă asta îmi aducea aminte de ea.
Nu o dată Miranda a ținut să îmi spună că deși sunt cu ea în pat mă gândesc încă la ea.
Era adevărat dar nu am recunoscut-o niciodată. Nimeni nu trebuia să știe ce e cu adevărat în sufletul meu.
Slăbiciunea e ceva ce țîi doar pentru ține. Dacă împărtășeșți cu altul la un moment dat ,cu prima ocazie, te va atacă exact acolo. Asta era ceva ce învățasem de la tată.
,,Dacă nu poți așa ,atunci poartă-ți slăbiciunea că pe o armură și nimeni nu te va mai putea lovi cu ea
Nu a fost cazul cu Rhea Rayo. Rhea mea iubita, îngerul meu căzut din cer . Am iubit-o că pe ochii din cap. Pentru ea , la un moment dat , aș fi renunțat la tot . Numai că afacerile familiei mele și cu dragostea nu se împacă.
În lumea asta a drogurilor că să fi respectat trebuie să te știe de frică, altfel ai să ajungi să fi trădat și de cele mai multe ori la 3 metri sub pământ.
În ciuda a tot ce se întâmplase de când mă hotarasem să mă distanțez de ea și de fiica noastră ,încă mă gândeam la ele. Cum era să nu ?
Pe Rhea o crezusem o femeie puternică. Nu voiam că ele să fie amestecate în toată cocina asta care îmi mâncase sufletul. Le voiam fericite și departe de pericole dar ce nu socotisem era faptul că ea nu avea să ia plecarea mea atât de ușor.
Am distrus o și oricât aș fi încercat să o protejez, am ajuns să o omor.
Poate nu personal dar la fundația declinului ei eram eu.
Când a murit , sufletul meu a refuzat să îi mai pese, inima mea a refuzat să mai bată și deși am mai făcut un copil cu Miranda , Dumnezeu știe că nu le pot iubi.
Eu sunt faramat. Eu nu pot iubi. Nici măcar pe Luna.
Toată dragostea mea a dispărut odată cu îngerul meu. Ea mă învățase ce e iubirea și de la ea am învățat că de fapt iubirea te distruge și nu îți aduce nimic bun.
Puterea în schimb e altceva. Puterea de îmbată cu aburii ei și te poartă pe culmi nemaivăzute.
Mă preferăm așa. Un monstru fără scrupule. Dacă mă hotărâm să iubesc din nou, tot ce construisem se făcea țărână iar greutatea durerii m-ar bagă în pământ.
Nu ,nu. Eu sunt Lorenzo De la Sol. Omul fără inima și sentimente.
Omul care ar face orice că afacerea pe care o plănuia de ani de zile să reușească și să își câștige respectul lumii interlope mondiale.
Nu e loc în gândurile mele pentru altceva decât afacerea.
Sună ciudat , sună neortodox știu ,dar asta sunt și clar nu mă voi schimbă.
- Lorenzo , ești aici ? o aud pe Miranda strigandu-mă din capătul scărilor.
Câteodată până și vocea ei mă enerva dar ce pot face. Până la urmă ea e doar de fațada și din când în când pentru sex. Un om de afaceri singur , fără o soție nu evocă atâta putere iar ea s-a întâmplat să rămână însărcinată cu Catherine imediat după ce ne –am întâlnit. Este ceea ce este și oricum nu mă deranjează prea tare. Poate doar în momente că asta când încerc să fiu singur iar vocea ei pițigăiată mă calcă pe nervi.
- Lorenzooo....o aud din ce în ce mai aproape de mine și încă refuz să îi răspund.
- Lorenzo ,aici erai. Nu mă auzi când strig la ține?
- Asta ar fi practic imposibil. Te – au auzit și cei din celălalt capăt al casei. Îi răspund vădit enervat de prezența ei.
- Mda, atunci de ce nu răspunzi , mă rog?
- Ai vreun motiv pentru care insiști să mă enervezi acum?
- Bine înțeles că am, altfel nu te aș fi strigat prin toată casă.
- Și care ar fi ăla ?
- Catherine a zis că nu știe dacă poate duce căsătoria asta până la final. Ea nu îl iubește pe bărbatul ăla și se pare că nici el. E îndrăgostit de una de la ei din companie.
Am simțit cum furia își făcea loc prin mine și sadea în urmă ei numai cuțite care păreau că își făceau de cap prin interiorul meu.
Miranda era o țipă slăbuță și înalta, brunetă , părul lung până la brâu , ochii negri iar tenul îi era alb.
i-am aruncat o privire încărcată de subînțeles.
- De câte ori să va spun că aici se face ce zic eu , nu ce vreți voi ? am hotărât că ea se va căsători cu White și așa va fi. Puțin îmi pasă de ce vrea ea ,i-am zis mai mult marait.
- Dar..
- Nici un dar. Acum dispari că mi-ai stricat și puțină bună dispoziție pe care o aveam. Iar dacă lui Catherine îi mai vin idei de-astea adu –i te rog aminte cine sunt și ce se întâmplă când mă supără cineva , bine?
Și-a lăsat capul în jos spășită și mi-a zis un da printre dinți .
Știa cât urăm să fiu contrazis sau să se mi se comenteze o decizie după ce mă hotarasem.
Luna mă călcase pe nervi în seară aia la munte. Era aroganță și încrezută . S-ar fi adaptat perfect vieții din familia asta. Avea ceva de la mine, asta era sigur.
Cu toate astea , nu puteam să o iubesc. Eu am iubit o singură dată în viață și nu se va mai întâmplă.
Era fiica mea dar trebuia să știe că sunt consecințe dacă cineva se interpune în planurile mele fie ea și sângele meu.
- Domnule, Sam mă stiga din spatele meu la vreo 5 m .
- Da-?
Sam era un timp solid , înalt, antrenat în lupte corp la corp și arme de foc. Era bodyguardul meu și cel mai de încredere om. La el apelai dacă voiai o treaba bine făcută. Era alături de mine de vreo 10 ani.
- Tocmai am primit un update cu privire la starea doamnei Luna.
- Și ?
- Se pare că a fost dusă la spital. Este însărcinată cel mai probabil cu White.
- Fir-ar să fie de treaba.
Știam că față asta e afurisită dar sperăm să scape de mine. Nu eram bun în viață ei și totuși. I am spus să stea departe de White.
Ce aveam de făcut era mai mult decât clar. Dacă aș avea o inima , poate aș simți nevoia să nu exagerez cu amenințările. Și totuși, eu nu am inima, iar ea s –a interpus între mine și dorințe. Iar eu nu reacționez bine la obstacole.
- Sam , urmărește-o și când prinzi momentul oportun, știi ce ai de făcut.
- Da , domnule.
Dacă aș crede în Răi și Iad -cu treaba stă mi-aș fi câștigat un bilet doar dus spre subsol.
E ridicol să crezi că ceva divin îți ghidează viață. Nu există să ceva. Dacă ar există nu ar mai fi atâta diferența între clasele sociale .
Banii mișcă lucrurile , cu ei ai drept de viață și de moarte asupra oricărei persoane. Puterea e putere, iar când glonțul își face loc spre tine , nici măcar Dumnezeu nu te poate salva.
