Ophelia

10. "Ferma veche"

Am ajuns in sfarsit la sectia de politie. Vremea incepuse intre timp sa se strice, nori negrii au inceput sa se arate, acoperind cerul si soarele. Era aproape intuneric la acel moment. Mi-am verificat ceasul inainte sa intru: cinci si jumatate, ora de vara. Am pasit in cladire pe clinchetul clopotelului de la intrare. Asa cum se cuvenea, odata ce am intrat, doi ofiteri s-au ridicat de la birourile lor, au salutat politicos si s-au asezat la loc, intorcandu-se la ce faceau inainte. M-am indreptat spre primul dintre ei, pe ecusonul lui era scris "Pop".

-Il caut pe ofiterul Dumitrescu. Am spus serioasa.

-Desigur, dupa mine, va rog. El este cu dumneavoastra? A intrebat suspicios, privindu-l pe Vladimir.

-Da, este insotitorul meu in aceste locuri. Multumesc de grija! am spus direct.

Ne-a condus pana la biroul ofiterului,a facut o plecaciune scurta in semn de la revedere si a plecat. Nu am asteptat nici o secunda, nici chiar vazand ca Vladimir avea ceva sa imi spuna. El ramanand cu gura deschisa, am dat buzna in birou. Sunteul usii l-a facut sa tresara și s-a ridicat in picioare imediat, la vederea mea.

-Buna ziua, domnisoara Damian. A spus intr-un mod haios, ca o pisicuta speriata. Si-a inghitit "ghemul de blană" si a continuat. Cu ce va pot ajuta?

-Stiti bine de ce am venit aici, totusi, nu vad dosarul cazului pe care o sa il discutam azi. A deschis gura sa spuna ceva si l-am intrerupt repede, stiind deja ce avea de gand sa spuna. El -Vladimir- este aici in calitate de martor si alibi al meu, dar multumesc de grija. Acum, dosarul? Am intrebat direct, accentuand "acum".

-Bineinteles. A spus sobru. O sa il aduc acum din arhiva, era pregatit de cand mi-ati spus. Intre timp, va rog, face-ti-va comozi, iar Carla va va aduce o cafea curand. A rostit plictisit si a iesit din birou. M-am facut comoda pe scaunul din fata biroului si Vladimir s-a asezat la intamplare pe unul din fotoliile din incapere. El a rupt tacerea dupa cateva minute.

-Nu puteam sa nu observ cat de autoritara, respectiv respectata esti aici. A spus, vizibil amuzat de situatie. Chiar i-ai dat palpitatii domnului D.

M-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat spre el, aratandu-i un tablou de pe peretele din spatele lui. Tabloul era mare si ii infatisa pe ofiterii Dumitrescu, Pop si inca unul cariua nu i-am retinut numele, fratele meu, in uniforma militara si, bineinteles, pe mine, intr-o rochie de seara eleganta.

-La acel eveniment, fratele meu si-a oferit protectia plutonului asupra acestei sectii de politie, respectiv a comunei. A avut grija sa am parte de cea mai buna protectie pentru aceasta "misiune" -am mimat ghilimelele- importanta.

A dat sa spuna ceva dar in acel moment au intrat pe usa ofiterul D. si Carla, secretara lui. Carla era cam neindemanatica la vederea lui Vladimir. Se pare ca nu toata lumea il ura asa tare. A varsat din greseala cafea pe pantalonii lui si s-a simtit vizibil rusinata. Era tare draguta. Parul mediu, tuns bob, de un blond inchis, avea ochelari si arata ca o bibliotecara tanara. Nu avea cine stie ce forme apetisante, era pur si simplu o adolescenta in straie de adult, care se da in vant dupa un barbat chipes care a observat-o imediat. Vladimir s-a scuzat, mergand pana la baie, dar nu inainte sa o asigure pe Carla ca nu e nimic grav si ca "se spala". Inapoi la ofiter, acesta era incordat. Mi-a inmanat dosarul si am apucat sa sorb din cafea. Am studiat atent dosarul, pozele, dovezile, locul crimei, complicii. Destul cat sa imi dau seama ca nu eram singura care se putea sa fie in aceasta situatie. Am dat pagina la "alte victime". Celelalte fete erau drăguţe, păreau copile și toate erau lovite sau arse. Erau înfătisarea groazei și a terorii de a fi sclavul cuiva. Am inchis intr-un final dosarul, adresându-mă direct ofiţerului: