Ophelia

13."E doar începutul"

... M-am trezit, parcă, dintr-un somn adânc. Andrei era lângă mine și mă privea lung. Imi simţeam corpul greu și capul inca mă durea. Mă uitam la el pierdută și am reusit in cele din urmă să disting și alte siluete in jurul lui. Adi,chiar lângă el și Mara in spatele lui. Auzeam vocea lui Adi care mă striga, dar nu ii puteam răspunde inca. Intre timp, aflasem că am leşinat și cel care m-a pus in pat a fost Andrei, care ar fi auzit corpul meu cum s-a izbit de podea. Adi mi-a adus ceva de mâncare. Mirosea foarte bine, a supă cu legume. Am reusit să mă ridic din pat și să mănânc. Durerea de cap a dispărut și eram in stare în sfârsit să mă îmbrac. Mi-am luat colantii și un tricou scurt și m-am îndreptat spre bucătărie.

-Bună dimineaţa din nou, cum te mai simţi? Bună dimineaţa era doar formal pentru că era deja 12:21.

-Bună dimineaţa. Am schiţat un zâmbet. Mă simt mult mai bine, ar trebui să merg să alerg, să mă dezmortesc. Am adăugat și am dat să ies din casă, când am auzit-o pe Mara:

-Vrea să il vadă din nou pe ameţitul ăla.

-Auzi, nu vrei să vi și tu la alergat? Am spus pe un ton răutăcios, zâmbind. Pare că ai avea nevoie. Am adăugat uitându-mă la ea din cap până in picioare, cât să observe la ce mă refeream. Era grasuţă, dar nu ii plăcea să i se spună.
Lângă ea, Andrei și Adi au inceput să râdă, iar intr-un final, Mara a plecat imbufnata, bolborosind aiurea. Am tras cu ochiul băieţilor și am iesit din casa.

Am inceput să alerg pe o străduţă laturalnică de la capătul străzii. Strada se afunda tot mai tare in pădure, dar era bine marcată, așa că nu aveam cum să mă rătăcesc. Alergam pe muzică, playlist-ul din telefonul meu era cel care imi ţinea de urât când voiam să fiu singură. Am alergat tot mai adânc in pădure până l-am observat pe Ares. Am hotarat ca e mai bine sa nu ma abat de la alee, asa ca am mijit doar ochii in directia lui. Spre bucuria mea, era si Cronos acolo. Trebuia sa stiu ca ii scoate pe amandoi la plimbare. Cronos mi-a simtit prezenta si a venit la mine. Vladimir a dat niciun semn, deci nu a observat lipsa lui. L-am incalecat si l-am lasat sa mearga in voie.

M-a dus mai adanc in padure, se pare ca stia unde merge. Am ajuns intr-o poienita, inconjurata destul de bine de copaci si tufisuri incat sa nu fiu vazuta, chiar si calare pe Cronos. Aveam in fata un stejar imens, inconjurat de o suprafara perfect plana de iarba ingrijita, iar langa copac se aflau doua pietre de mormant negre, din marmura. Parintii lui. Cautarea lor la cimitir ar fi fost inutila. De celalalta parte a poienitei am zarit-o pe Ea. Frumoasa ca intotdeauna, domnisoara roscata nu era singura acum. Avea langa ea un barbat viguros, inalt si foarte chipes. Culoarea parului lui, prins in coada, era de un blond murdar, iar ochii ii erau albastrii. O tinea strans in brate. Privirea Ei a intalnit-o pe a mea si a tresarit. Am incercat sa ii transmit un gand, nefiind constienta daca o sa mearga.

"Nu incerca sa comunici cu mine. O sa doara."

M-am uitat in directia Ei, iar pe moment nu am vazut nici o reactie. Peste cateva secunde m-a privit in ochi si a aprobat din cap.

Mi-am intors privirea spre Vladimir, iar el inca statea acolo nemiscat. Statea rezemat de copac, cu ochii inchisi. Nu auzea nimic, iar daca auzea, nu ii pasa. Nu faceam decat sa il privesc. Rareori imi fac timp sa il privesc pur si simplu. Am descalecat de pe Cronos si l-am lasat sa plece. Nu avea de gand sa iasa din padure asa ca atunci cand voiam sa plec il puteam striga. M-am apropiat incet de Vladimir, doar ca sa vad ca avea castile in urechi. M-am asezat langa el, in liniste si i-a trebuit ceva timp sa imi spuna ceva. S-a intors la mine abia dupa cateva minute.

-Cum ai ajuns aici? A intrebat indiferent. Ii puteam auzi nota de furie in voce, totusi.

-Cronos m-a adus. Am fost la alergat si l-am vazut. Am raspuns linistita.