Ophelia

16. "Un ajutor de nădejde..."

-Mă doare! Am exclamat privindu-l. Mi-a eliberat mâna din strânsoare dar continua să mă privească la fel de nervos. De unde ştii că e vorba de ea? Nu i-am zis lui Adi despre asta.

-Mi-a şoptit o păsărică. Una roşcată care nu are ce face şi "îşi face griji pentru mine" -a mimat ghilimelele în aer.

-Ophelia chiar îşi face griji! Am ţipat furioasă ca răspuns la reacţiile lui. Îşi face griji pentru amândoi, şi are tot dreptul să o facă.

-Ba nu! Nu are! A răspuns ţipând. E vorba de mama aici! Ophelia poate e mai bătrână, dar nu ştie în ce se bagă. Şi nici tu! Continua să ţipe, iar asta mă scotea din minţi. Eşti conştientă de ceea ce tocmai a făcut mama mea?!

-Dar tu eşti conştient de faptul că încă nu am văzut încă nimic din ce îi poate pielea? Am ridicat tonul, iar acum când mă gândesc, mă mir că nu ne-a auzit nimeni şi nimeni nu a venit să ne oprească. Mama ta minunată are un plan pe care eu încă nu îl ştiu, care implică uciderea mai multor persoane, pe care nu îi cunosc şi pe care mai mult ca sigur nu îi putem salva.

-Care noi? A întrebat părând amuzat. Tu o să pleci înainte să te expui altor pericole pe care eu nu le pot preveni. A continuat hotărât.

-Ba nu o să plec. I-am spus prompt. Nu trebuie să previ tu nimic. Ori o facem impreună, ori nu facem nimic, iar oamenii o să moară pe capete. Mi-am coborât vocea şi am continuat într-o notă tristă. Dacă eu plec, fratele meu va fi cel care va muri în următoarea lui vizită obligatorie. Am început să plâng gândindu-mă la asta. Asta va însemna nu doar că Ea va obţine ce şi-a propus, dar şi că fratele meu va fi preţul plătit de frica mea. M-am gândit la asta deja -spuneam printre suspine- a ţinut să menţioneze că s-a gândit şi ea deja la asta.

Văzând că nu mă opream din plâns, expresia i s-a mai înmuiat şi m-a aşezat pe unul dintre fotoliile din încăpere, iar el s-a aşezat lângă mine. M-a cuprins cu braţele şi am lăsat lacrimile să curgă, afundându-mă în pieptul lui. Mă ţinea strâns la piept şi încerca să mă liniştească. Adi a venit la noi într-un sfârşit, alături de Adnrei, care se calmase.

-Deci, de unde începem? S-a auzit vocea lui Adi.

-Criminaliştii. Am răspuns fără ca măcar să fiu atentă la întrebare. Începem cu sora ta. Am continuat privindu-l în ochi, apoi mi-am îndreptat privirea spre Vladimir, adresându-mă lui: Ophelia, până la apariţia rezultatelor, va fi nevoită să mă ajute cu comunicarea.

-Ophelia? Tonul lui Andrei îi sublinia revolta din voce. Legenda? Vocea îi era tremurândă şi subţire. Tu crezi asta? I se adresa lui Adi.

-Fata asta a avut mereu înclinaţii pentru aşa ceva -a spus arătând spre mine. Aş fi neghiob să nu o cred.

-E absurd. A continuat pe acelaşi ton piţigăiat. Aici avem de a face cu un criminal în serie, iar vouă vă arde de spiritism. A mimat ghilimelele în aer la rostirea cuvântului ˝spiritism˝ şi a ieşit ca fulgerul din cameră.

S-a lăsat tăcerea preţ de câteva momente, timp în care toţi ne uitam în gol. Vladimir a rupt tăcerea într-un final:

-Nu cred că Adi ar trebui să vină cu noi sau să participe la rezolvarea chestii ăsteia. A rostit pe un ton lipsit de emoţii. Moment în care mi-am dat seama că făcuse cea mai mare greşeală de care era capabil în aceste momente. Adi s-a ridicat fulgerător de pe fotoliul în care se aşezase între timp, urmând să protesteze, iar Vladimir a făcut aceeaşi mişcare urmărind să se apere. Aveam de a face cu înfruntarea a doi ˝masculi alpha˝, pe care doar o ˝femelă alpha¨, subsemnata, îi putea calma, dar nu opri.