Ophelia

1. Călătoria

Cum ar fi  dacă ai avea totul: cunoaştere, iubire, nemurire? Cum ar fi dacă atunci când ai avea toate astea, ai începe să o iei razna? Să auzi sau să vezi lucruri pe care nu ar trebui să le vezi sau să le auzi. Cum ar fi dacă ai urmări o entitate care e mereu cu doi paşi înaintea ta, care are toate mutările stabilite pe tablă cât tu încă nu ţi-ai aşezat nici piesele la locul lor, ba chiar le încurci locul?

 Ei bine, asta nu e una dintre acele poveşti în care este vorba despre vreo iubire eternă, suflet pereche sau una exagerat de horror. Aceasta e o poveste despre alegeri greşite făcute de persoane care nu s-au mulţumit cu viaţa lor. O poveste în care protagonistul nu a ales să fie protagonist, iar lupta cu forţele malefice nu se dovedeşte a fi una eroică, ci mai mult una dusă din necesitate. Atunci când împotriva inamicului nu ai decât curajul, iar asta nu ca o tactică ofensivă, ci ca una defensivă, o alegere s-ar putea să fie şi ultima pe care o faci. Este o poeveste a două personaje asemănătoare care colaborează pentru a face ceea ce au făcut mereu cel mai bine: să dea tot pentru cei pe care îi au aproape.

...

¨Hai să mergem într-o excursie˝

Aşa încep toate aventurile grozave. Eu şi pretena mea cea mai buna ne-am gândit să mergem într-o excursie în scopul de a descoperi toate locurile presupuse bântuite din Romania. Am ajuns la punctul în care excursia dura deja două săptămâni, când adevărata aventură era pe cale să înceapă, din păcate, fără prietena mea, care avusese o urgenţă de familie, dar mi-a spus sa fac multe poze. Aşa că am pornit de una singură să descopăr Jena, un sătuc despre care auzisem multe ciudăţenii de la un prieten.

 Ne întâlnisem la un local drăguţ din zonă, o tavernă veche unde ne-a lăsat taxi-ul. Eu și Adrian, prietenul meu drag, am povestit mult in drum spre casa lui. Am mers pe jos, era o zi prea frumoasă să nu ne bucurăm de ea.  Casa era una simplă, asemenea satului, micuţ si incredibil de tăcut. Odată intrat in această casa, îţi săreau în ochi icoanele, crucile, toate obiectele creştine posibile, afişate pe pereţi, pe dulăpioare, peste tot. Adrian, cel la care stăteam in gazdă, locuia cu bunicii. Mi-a făcut cunostinţă si cu restul familiei, împrăştiaţi prin locuri diferite ale satului. Si aici, icoane, cruciuliţe, aceeaşi poveste. Aproape ţi-era frică să spui că esti ateu si nu crezi in dumnezeul lor, asa că nu am zis nimic in legătură cu subiectul. Ciudat că cineva care nu crede în nimic e atât de fascinat de spirite sau ocultism.

Spre seară,  când am ajuns la ultima rudă, am trecut pe o străduţă îngustă, cu case părăsite sau locuite de oameni săraci. Nu se auzea nimic, iar decorul era inimaginabil de sumbru, si din peisaj făceau parte 2 din 6 biserici ale satului, aflasem mai târziu, arse din temelii. Urma să îmi intreb ghidul despre incidente altădată.

...

Ultima vizită a fost gata, iar unchiul lui s-a oferit să ne ducă cu masina până acasă. Era evident că nu le era tot-una să meargă pe intuneric. Ne- am indreptat spre casă.

Oamenilor, asta e prima mea povestire aici deci chiar aș vrea să stiu ce credeţi. Orice greseala, cât de mică, nu ezitaţi să corectaţi. O să postez curând al 2-lea. Sper. Vă pup ^^