Ophelia

2."Omul diavolului"

Ne îndreptam spre casă.  Totul era cufundat in beznă, chiar si cu cele câteva lumini stradale puse ici-colo. In masină era frig, nu avea aer condiţionat, dar, pentru mine, mereu senzaţia de răcoare era ceva plăcut.

Trecusem pe lângă florăria din sat. Flori minunate erau afisate la geam. Trandafirii de culoare sângerie erau superbi și oarecum aparţinând locului, dându-i o tentă sumbră. Acolo am oprit pentru ca unchiul lui Adrian să ia o coroana. Vânzătorul era un bărbat înalt, suplu, viguros.  Întunericul de afară pălea in comparaţie cu acei ochi negrii. Părul era lung, deasemenea negru, prins intr-o coadă ingrijită. Asculta muzică, până in momentul in care ne-a observat şi-a ridicat privirea şi s-a apropiat de noi, oferindu-şi bucuros ajutorul. Unchiul il privea ca pe un gândac care trebuie strivit până nu se înmulţeşte, dar a cerut ceea ce voia pe un ton care încerca să fie prietenos şi atât. Nu părea un băiat rău, chiar din contră. M-am gândit că e un motiv petnru care e văzut ca fiind rău, pe care probabil nici nu vreau să il stiu. M-am uitat mai atent la un buchet de flori minunat, făcut din 7 trandafiri, de culoarea sângelui proaspăt, superbi, din care 3 erau încă boboci. Fără să imi dau seama, băiatul terminase cu unchiul lui Adi si venise in spatele meu.

-Sunt frumoşi, nu? A spus, ca în transă.

Am tresărit.

-Da, sunt minunaţi. Tu ai aranjat buchetul?

-Da, trandafirii sunt din grădina personală. Zâmbea. Puteam să-i văd licărul din ochi atunci când vorbea despre flori. Si cât am mai fi vorbit... dacă nu am fi fost întrerupţi cu brutalitate de către unchiul lui Adrian care se strecurase între noi.

-Trebuie să mergem. Adrian m-a apucat de braţ si m-a tras spre el, aruncându-i o privire plină de ură băiatului din florărie.

-Mă bucur că v-am fost de folos. Aveţi grijă la drum. A spus toate astea cu un glas neutru,cu tristeţe in el.

Aproape imi era milă să văd minunatul bărbat cu ochii negrii si triști cum se îndepărtează. Și-a coborât privirea și s-a intors la treabă. Ce motiv aveau bărbaţii să il trateze așa? Aveam să obţin curând răspunsuri, și abea apoi urma să îmi îndeplinesc scopul excursiei.

...

Ajunşi acasă, Adi mi-a dus jacheta la cuier și a pus de o supă la plic pentru amândoi. Eu m-am îndreptat spre camera in care aveam să dorm, camera lui.

Odată instalată, schimbată și înfăşurată in plapumă, l-am aşteptat să vină cu supa.

A venit, într-un sfârșit cu două boluri cu supă fierbinte, ne-am asezat amândoi confortabil și am inceput să mâncăm.

Cea care a rupt linistea după o vreme, am fost eu.

-Ce avea unchiul tău cu băiatul de la florărie? Nu am înţeles ce s-a întâmplat acolo. Am spus fără să mă uit la el. Probabil credea că îmi plăcea foarte mult de băiatul acela și simţeam că mă priveste încordat.

-Noi nu prea vorbim cu băiatul de la florărie, decât când e nevoie. Este ciudat. Lucrează la morgă, pe lângă slujba pe care o are la florărie. Lucrează la morgă din plăcere. A spus accentuând "din plăcere" și cu o notă de dezgust in voce. Nu suntem paranoici, dar se zvoneşte că ar avea legătură cu toate chestiile paranormale din zonă. El este cel însărcinat cu casele "bântuite" de aici. Probabil pentru că il considera toată lumea o persoană pe care își puteau permite să o piardă. Cât de oribil trebuie să fie să te judece lumea după povești.

-Nu crezi că devi cam paranoic? Nu cred că ţi-a greşit personal cu ceva. Și ce dacă lucrează unde lucrează? Și mie mi se pare fascinant lucrul într-o morgă pentru că e diferit și are legătură cu scopul meu în călătoria asta. Dacă nu te superi, aș vrea să mă duci mâine până acolo, să fac niste cercetări. Am zis eu, sperând că il mai înduplec puţin.

-Eu nu merg acolo. N-ai decât să il cauţi singură pe omul diavolului. A spus și s-a intors pe-o parte...

S-a făcut liniste deplină, așa că m-am pus la somn. Rămâne doar să caut morga de una singură.

Incet încet intrăm in firul povestii. Sper să vă placă. Din nou, nu ezitaţi să corectaţi. Pace!