Ophelia

18.˝Mori, urmaș al diavolului...˝

Mi-am luat bagajele și l-am urmat pe Vladimir până la ușa de la intrare. Nu mă băga în seamă nici cât să facă pe gentleman-ul și să îmi țină ușa deschisă. Ba chiar mi-a închis ușa în nas exact când mă apropiam de aceasta. ˝O să fie interesant˝, mi-am spus.

Am urcat în mașină cărându-mi bagajele în brațe. Nu a spus nimic tot dumul. Ares și Cronos ne așteptau deja înaintea moșiei. Am încălcat pe Cronos și era cel mai bun lucru care mi se întâmplase până la acel moment din zi. Cronos îmi oferea acel moment de libertate de care aveam nevoie și mă calma.

La moșie,Vladimir mi-a ținut totuși ușa, fără însă să privească inapoi spre mine. Încă era vizibil supărat.

-Dacă vrei, pot pleca. Am spus din spatele lui.

S-a întors şi m-a privit sceptic.

-Nu. Nu o să pleci. A spus direct. Trebuie să stai aici, ca să fii în siguranţă.

-Şi crezi că o să fiu în siguranţă în casa în care a locuit Ea?

-Numele ei e Alissa. A ridicat tonul. Iar casa e sub protecţia Opheliei, cum sunt şi eu.

-Nu sub protecţia directă. I-am spus apropiindu-mă de el, iar Ophelia a apărut din neant, supărată şi privindu-mă insistent. O durere intensă de cap m-a făcut să mă clatin şi atunci am auzit vocea Opheliei în capul meu. ˝Nu trebuia să îi spui. Nu încă!˝

Vladimir m-a prins în braţe şi mă ţinea astfel încât să nu mă prăbuşesc. Atunci am simţit că pot rezista comunicării cu ea.

-Trebuia să îi spună cineva. Am început pe un ton aspru. E şi el în pericol.

˝Protecţia directă implică un ritual periculos pe care nici nu îl ştiu! Tonul ei a scăzut semnificativ, apoi a continuat: Mama a murit încercând să facă ritualul asupra tatălui meu. Atunci, tata mi-a spus să nu îl fac niciodata, asupra nimănui...˝

Nici nu terminase de povestit când o piatră cu un bilețel pe ea a spart fereastra, aproape nimerind capul lui Vladimir și a aterizat pe măsuța din sufragerie. Ophelia nu a mai spus niciun cuvant, în schimb s-a repezit spre fereastră. A făcut semn spre mine și Vladimir cum că nu vede pe nimeni. Vladimir s-a îndreptat spre bilețelul cu pricina în timp ce Ophelia dispăruse, probabil căutând făptașul. Expresia lui Vladimir se schimbase în una mult mai îngrijorată decât până atunci. S-a apropiat de mine și mi-a înmânat bucățica de hârtie pe care era scris cu cerneală neagră ˝Mori, urmaș al diavolului. Sfârșitul ți-e aproape.˝ M-am uitat la Vladimir care avea fața albă de spaimă. În acel moment mi-am amintit de visul în care localnicii stăteau în fața casei, înarmați cu torțe. Toate acele imagini sumbre din vis mă copleșeau acum, când mi se părea că totul avea să fie real cât de curând.

Prinsă în gândurile acelea, nu observasem când Vladimir s-a îndepărtat de mine. Cu mersul tărăgănat, fără vlagă și extrem de trist, se îndrepta spre camera lui. Ca mine, acesta își găsea refugiul în propria cameră, deși nu știu cum o casă ca asta putea să fie refugiu, sentimental, pentru cineva. L-am urmat , poate să îl liniștesc, poate doar ca să ma liniștesc și eu la vederea lui, cine știe? Oricum, am decis să îl urmez. Nici nu mi-a observat prezența în spatele lui, sau poate că a observat-o și nu îi păsa. A închis ușa după el, iar eu, pentru moment nu știam dacă să intru sau nu, dacă să bat înainte să intru, sau nu. Eram acolo, în fața ușii de la camera lui, gândindu-mă că poate ar fi bine să plec, să îl las cu el însăși, dar apoi mi-am amintit de spusele Opheliei, cum că ar trebui să îl ajut, dar posibil ca ea să fi fost deja acolo. Am vrut să intru în cameră și în momentul în care am dat să apăs pe clanță, am auzit vocea lui Vladimir: