Ophelia

12. "Ajuta-l"

... In cameră nu se mai auzeau decât suspinele mele. Nu mă puteam opri din plâns. Femeia care imi bântuia și probabil imi cauza visele era in sfârsit in faţa mea, ba mai mult, o vedea și Vladimir. A comunicat cu ea. Trebuia să ii povestesc visele, le-ar fi inteles. Stătea lângă mine, mut. Eram in braţele lui și nu aveam cum să scap de acolo. Imi simţeam corpul atât de nepitincios încât aveam impresia că acolo trebuia să fiu, in braţele singurului om care imi putea da raspunsurile la niste intrebari pe care nu i le-am pus niciodată.

-Te rog, linişteşte-te. Aproape plângea și el. Imi pare rău pentru ce ai văzut. I-am spus să nu se arate.

-I-ai spus? Am inceput să ţip și m-am depărtat de el. Eu am crezut că imi pierd minţile din cauza ei, iar tu vorbesti cu ea? Nu imi mai simţeam picioarele, tensiunea imi era ridicată și imi simţeam inima cum bate tare.

-Imi pare rău. A spus furios. De unde era să stiu asta? A continuat să ţipe. Ţipătul lui era enervant dar avea dreptate. Nu aveam de ce să mă supăr pe el.
Am capitulat și mi-am coborât vocea. Sperietura a trecut și ea, partial.

-Nu trebuia să mă supăr așa. Imi pare rău. Am spus timid. Nu ai idee cât am asteptat să o văd, cât am alergat după ea și după explicaţii. Excursia nu mai are de mult acelasi scop, de câteva săptămâni nu am mai urmărit decât raspunsurile la o singură intrebare: De ce eu? Nu il mai priveam in ochi, mă uitam departe, pe fereastră, ochind-o pe Ea. De data asta nu se mai ascundea, nu mai fugea. Stătea nemişcată in faţa ferestrei, ca o zeiţă pierdută. Mă privea in ochi, cu regret. De ce am fost eu cea care a văzut-o și nu Adi, sau ofiţerul D. sau bătrânica cu care am trecut drumul azi-dimineaţa? De ce am fost eu cea la care a venit pisica, urmând apoi să o văd in staulul acela vechi și impuţit? Nu mă mai adresam lui, mă uitam in ochii Ei, vorbeam cu ea. Părea că mă înţelege. Cu privirea plecată și lacrimile șiroindu-i pe obraz, a dispărut.
M-am uitat la ceas. Era trecut de miezul nopţii, iar in casa s-a asternut o liniste de mormânt. Vladimir a rupt tăcerea:

-De când o vezi? Ce ai văzut? A intrebat pe un ton ferm și îngrijorat. Era mult mai palid decât inainte, pielea cadaverică contrasta cu ochii, parcă tot mai negrii și mai întunecaţi. Și mai triști.

-Din noaptea in care am venit. Am spus încet. Am visat-o întâi la o ceremonie de ardere pe rug a cuiva, nu puteam să imi dau seama cine era, dar am observat că era bărbat, tatăl, poate, fratele, nu stiu. Am continuat uitându-mă in gol, jucându-mă cu inelul norocos. Apoi al doilea vis s-a înrăutăţit. Erai acolo, tu și toată lumea din sat, parcă. Oameni buni și de incredere, cu torţe și furci, scandând mizerii la adresa mea și a ta, sânge pe pereţi, moarte, Ea și încă cineva. O femeie și un bărbat, cunoscuţi, poate. Ţipetele unei femei și ale unui copil. Dureri. Astea au fost visele mele. Am concluzionat in sfârsit, privind oroarea de pe chipul lui. Deci, de ce eu? Am spus izbucnind din nou in lacrimi. De ce eu? Am incheiat scurt și incet, suspinând.

A venit mai aproape de mine și m-a luat in braţe. Nu mi-a dat drumul decât după mult timp, când in sfârsit nu am am mai plâns. De unde atâtea lacrimi? Mi-a luat telefonul mobil și a format un număr. Eram prea copleşită de situaţie pentru a-l opri.

-Adi, ce bine că nu dormi! A răsuflat uşurat. Am nevoie să vi după ea. Cred că i-a ajuns pentru azi. Hai repede, te rog. A inchis telefonul și s-a intors spre mine. O să vină să te ia. Nu stiu in ce măsură e bine ca tu să stai aici, după toate cele întâmplate.

Nu am zis nimic, am aprobat din cap și m-am cuibărit pe canapea, in braţele lui și acoperită de o grămadă de perne și paturi, prea colorate pentru starea mea de spirit.
...
Adi a ajuns relativ repede, cu masina de teren a unui vecin. Nu a bătut la ușă. A intrat direct, părând extrem de îngrijorat. Abia mă dezmortisem și m-am îndreptat in direcţia lui, dar nu inainte să il îmbrătișez pe Vladimir pentru ultima dată. Acesta ne-a condus până la ușa de la intrare.
Eu am ales să călăresc pe Cronos până la drumul principal. Imi era dor de el și mă linistea. Nu l-am lăsat să o ia la goană, așa cum obisnuia când calaream amândoi. Imi era teamă să ajung acasă și să adorm iar, riscând să am un vis oribil de real și de malefic. Cu El sau Ea, cu amândoi, sau cu femeia brunetă și pruncul ei. Inainte să imi dau seama, Cronos a ajuns la drum, iar Adi ne aștepta. Am descălecat de pe Cronos și i-am dat drumul să meargă inapoi. Vladimir nu intrase in casă încă. Era in pragul uşii și ne privea.
Am urcat in masină, lăsându-l departe in zare.