Ophelia

20.Dorința de răzbunare

Am privit-o suspicios pentru câteva secunde. La fel făcea și el.

-Nu se poate. Am spus în final. Am citit destule cărți încât să știu că nu merge așa ușor toată treaba cu necromanția. Cărțile erau ficțiune, dar totuși. Dacă eram necromantă, puteam de mult să învii morții sau vedeam de mult fantome, oameni nemorți, orice, nu?

Mă privea aproape amuzată. S-a apropiat de mine curioasă în timp ce Vladimir luase bolul, îndreptându-se către bucătărie.

- Draga mea, ai spus și tu. Aceea era ficțiune. Ceea ce ţi se întâmplă acum, ceea ce au arătat petalele, e realitate.

- Până să ajung aici, credeam că discuția cu tine ar fi ficțiune. Am rostit iritată, gesticulând. Dacă ˝petalele¨ s-au înşelat?

-Un lucru trebuie să îl cunoşti tot timpul. O vrajă poate da greş, dar un ritual nu o va face niciodata. Chiar şi atunci când este făcut greşit, se întâmplă ceva de necontestat. Dar, revenind la subiect, cărţile de ficţiune nu sunt tocmai cele mai bune manuale de vrăjitorie. Sau de necromanţie, dacă vrei să privesti partea asta. Mi-a răspuns calm. Puteritle tale ţi-au fost ascunse sau oprite până la un anumit moment. Nu aş ştii să îţi spun de ce.

Vladimir se întoarse în cameră între timp. Era aşezat pe canapea şi amandouă îl priveam insistent. Eu ştiam că îl privesc pentru că aveam nevoie să evadez în ochii lui. Dar nu înţelegeam de ce Ophelia face asta. Posibil să fi încercat să-i citească gândurile.
S-a aşternut o linişte ciudată în sufragerie. Toate informaţiile erau atât de greu de procesat încât îmi simţeam picioarele grele şi aveam nevoie să mă aşez pe canapea. Vladimir nu a rostit nici un cuvânt. Nici nu mă privea. Mi-am îngropat faţa în mâini şi nu simţeam nevoia de a ieşi de acolo.

Soneria telefonului meu a rupt în final tăcerea. Era Adi.

-Da, Adi.

˝O altă crimă, iar asta chiar trebuie să vezi. Deşi, prietenul tău nu va fii aşa încântat.

-De ce anume?

˝De victimă. Hai repede.˝

Am închis telefonul privind spre Vladimir şi Ophelia. Ea ştia deja ce se întâmplă, probabil. Aceasta a dispărut brusc.

-O altă crima. Am spus. Vladimir, nu ştiu de ce, dar ar trebui să rămâi aici. Adi a zis că s-ar putea să nu îţi placă.

-Nu îmi place nici un fel de crimă, nu ştiu cât de sadic mă crezi. O să rezist.

Astea fiind spuse, Vladimir a împachetat câteva unelte folosite la lucru şi am pornit către localitate, cu maşina de această dată, Cronos şi Ares aveau nevoie de odihnă pentru că aveam de gând să fac un drum mai special ziua următoare.

Drumul era întunecat şi învaluit în tăcere, doar Vladimir se mâţâia lângă mine ca un copil, nu foarte atent la drum din câte se vedea, deşi dădea silinţa.

-Şi, nu ţi-a spus nimic de victimă? A întrebat Vladimir într-un sfârşit. Şi spun ˝într-un sfârşit˝ pentru că simţeam că întrebarea îl bâzâia încă de când pornisem.

-Nu. A zis doar că nu ţi-ar face bine să fi acolo. Şi ai face bine să te concentrezi la drum.

-Da, scuze.

Cu această capitulare a lui ne-am continuat drumul. Casele păreau părăsite iar pe drum nu trecea nici o maşină, iar liniştea din jurul meu nu îmi lua deloc minţile de la cealaltă ¨problemă˝. Pentru prima dată aş fi vrut zgomot, petreceri gălăgioase cu alcool şi tipi sexy care chiar îţi aduceau cheful de zbenguială ca la mama ei. Atunci aveam lângă mine un tip sexy care ar mi-ar fi adus chef de orice, dar nu era gălăgie şi cu siguranţă nu era un moment bun pentru zbenguială.