Vampirii exista!

Capitolul 10

Ma trezesc bine dispusa, dupa 2 saptamani groaznice in care am stat inchisa in camera aceasta de spital, nefacand alceva decat sa admir pereti, sunt insfarsit bucuroasa ca sa terminat tot tambalaul cu spitalul si ca ma voi externa.

De ce nu ma va externa? Pai hai sa zicem ca in dimineata urmatoare dupa accident Andy nu sia mai facut deloc aparitia.

Prietenul sau doctor care ma pazit ca pe ochii din cap si a avut grije 24 din 24 de ore, mia marturisit o informatie destul de banala, cum ca Andy avea niste treburi de rezolvat.

Am intrebat de el in fiecare zi si tot timpul am simtit un gust amar si golul din inima. Nu pot sa cred ca nu a mai dat niciun semn. O fii bine? Eu ce fac acum?

Odata ce imi semnez fisa de externare, ies afara la lumina calda si blanda a soarelui de primavara si o adiere blanda a vantului imi loveste chipul deranjandu-mi doua suvite de par.

In fata usi spitaluilui un mustang negru si impunator sta parcat si ghiciti cine sta rezemat de masina? Iubitul fugar!

Desi sunt incantata sa il vad si sa ii sar in brate, pentru a nui mai da vreodata drumul si sa imi lase un gol in inima, singura si deprimata.

Ma fortez sa devin foarte serioasa si rece asemeni unei sculpturi de gheata sau a unui ghetar si ma apropii de el, ma opresc in fata lui la aproximativ un pas distanta de bratele sale calde si confortabile care mi-au lipsit in fiecare minut in care am asteptat sa intre pe usa aia nenorocita.

-Buna frumoasa! Arati minunat sper ca te simti la fel.

Ma uit la el fara vreo expresie, zambetul sau marinduse.

-Stiu ca esti suparata si stiu ca ti-am lipsit, dar nu trebuie sa fii asa de rece cu mine, nu iti merge.

Isi apleaca capul inspre mine, pentru ami captura buzele intr-un sarut, dar chiar cand mai avea putin, mana mea se ridica automat lovidul din plin peste obraz.

-Esti un nenorocit ordinal! Cum ai putut sa ma lasi in halul ala?! Cum?! Simt lacrimile care nu au mai curs de ceva zile cum mi se preling pe obraji. Mai speriat de moarte! Si...

Uit ce mai aveam de spus deoarece in clipa urmatoare sunt luata in bratele sale care mi-au lipsit atat de mult, iar buzele noastre se unesc creand un sarut lent plin de pasiune, iubire si dor. Chiar mia fost dor de el!

-Hei imi pare rau, te rog nu mai plange! Sunt aici sunt bine! Stiu ca nu a fost bine ca te-am parasit asa dar trebuia sa rezolv niste probleme, iarta-ma! Te iubesc din toata inima mea, care ai topito cu prima privire atintita asupra mea, nu am suportat sa stau departe de tine, a fost cea mai grea perioada! Te iubesc enorm. Iarta-ma te rog iubire!

Dupa un discurs atat de lung si plin de sinceritate, cum sa nu il iert? Mai ales ca are cea mai adorabila mocuta de catelusi ever!

-Te iert cu o conditie.

De ce la auzul propozitiei mele parca sa facut mai alb ca varul.?

-Zi.

Imi spune destul de precaut,ce am zis gresit?

-Sa nu mai faci asta niciodata!

-Promit!

Parca linistit de ceea ce i-am zis ma prinde in brate si ma saruta prelung. Imi deschide portiera si ma asez pe locul din dreapta al pasagerului, nici nu apuc centura ca mio ia inainte, oferindu-mi inainte sa se indeparteze un sarut scurt si tantru pe frunte.

Andy P.V.D.

Cat ma bucur sa o am iar langa mine. Ultimele doua saptamani au fost asemeni unui iad fara ea in bratele mele. Conduc de cateva ore si insfarsit a adormit, fara sa imi mai puna intrebari. E foarte curioasa dar nu pot sa ii spun ceea ce am aflat ar crede ca mint..sau mai rau sar duce fix in ceruri in urmatoarele momente.