Primul volum din seria Anotimpurile iubirii.
Nova nu era cea mai îndrăzneață persoană. Era fericită așa, cu viața ei actuală, locuind alături de prietena ei cea mai bună și fratele ei mai mare. După ce în sfârșit a scăpat de toată drama obo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
AKA: Cel în care Jesse și Joey ajung pe străzi.
"An angel's smile is what you sell You promise me heaven then put me through hell." -Bon Jovi.
JESSE 🎶
Singurul lucru care mi-a putut arunca ziua în aer mai ceva decât November Day, a fost anunțul de pe ușa apartamentului pe care îl împărțeam cu niște colegi de la cursul meu de actorie. Am impresia că, după patru ani petrecuți la grădiniță, care nu prea se pun, sincer, doisprezece ani de școală și aproape patru de facultate, am uitat să citesc.
Poate m-am lovit la cap în această dimineață în ușa de la dulăpiorul din baie și am suferit un traumatism cerebrar atât de puternic, încât pe lângă faptul că am uitat cum să fac lucruri importante de care am nevoie în viața mea stupidă de zi cu zi, am uitat și că m-am lovit de acea ușă.
Sau poate chiar am un început de alzheimer care își arată de pe acum semnele nemiloasei boli. La doar cei douăzeci și doi de ani ai mei voi sfârși colindând străzile acestui oraș în sus și-n jos, fără să știu unde îmi e casa. Mai rău, să pășesc în propria casă ca mai apoi să fac stânga-n prejur pentru a pleca, deoarece urma să uit că era casa mea. Asta o să aducă multă dramă. Scrisul mare, cu roșu și cu majuscule de pe hârtia lipită pe ușa apartamentului nostru îmi făcea ultimul neuron rămas în viață după ce mi-am petrecut întreaga seară învățând pentru un test important, să se zbată mai ceva ca un rac prins într-o algă, îngropat în nisip. Nu putea să fie adevărat în orice caz. Era întâi aprilie oare?
N-avea cum. Încă nici examenele de sfârșit de semestru nu le-am dat, dar apoi să încep al doilea, și ultimul meu semestru la facultate. Atunci oare băieții de la clubul de teatru s-au trezit cu glume în program și au ales-o pe cea mai proastă din listă ca să-mi de-a și mie deșteptarea imediat cum ies din casă?
Posibil, dar idioții au fost de asemenea ocupați cu drăcia aia de test la istoria actoriei pe care urma să-l dăm astăzi. Nemernicul de Dickson a uitat să își încalțe tenișii, fiind mult prea ocupat cu tocirea ultimei lecții din acest semestru. Când am dat peste el ieșind din scara blocului de abia ce realizase, după ce a făcut cunoștiință cu cea mai jegoasă băltoacă rămasă în urma unei furtuni de toamnă.
Cred că tocmai ce am rămas pe străzi. Poate nu chiar acum, dar în viitorul apropiat, asta ne așteaptă. Deoarece pe ușa apartamentului în care eu alături de prietenii mei de la actorie locuiam se afla o foaie pe care scria mare și clar faptul că aveam două zile să eliberăm camerele.
Acum trei ani când am împărțit chiria la trei și ne-am bătut pe camera cea mai spațioasă din întregul apartament, nu mi-am imaginat că vom ajunge în situația aceasta. După atâția ani de prietenie i-am considerat pe amândoi ca fiind frații mei. Din altă mamă evident. Iar în momentele astea regret că nu am ascultat vorbele mamei care mereu îmi spusese să nu am încredere nici măcar în haina de pe mine.
