Primul volum din seria Anotimpurile iubirii.
Nova nu era cea mai îndrăzneață persoană. Era fericită așa, cu viața ei actuală, locuind alături de prietena ei cea mai bună și fratele ei mai mare. După ce în sfârșit a scăpat de toată drama obo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
AKA: Cel în care Evangeline și Nova se înțeleg.
"You could find me in your family pictures Next to you, in the frame, but you moved on and I'm replaced" – Lauren Spencer Smith
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Am reușit să mă adun cât de cât, pe când Evangeline a ajuns în sala de teatru. Mi-a răspuns foarte repede la mesaj, și nu a avut nici-o problemă cu faptul că eram doar noi două de data asta, pentru a discuta viitorul piesei mele. Mi-am făcut totuși o promisiune cât timp am așteptat-o pe brunetă, schimbând în același timp niște mesaje cu Rosie, care tocmai ce se trezise din somn cu chef de a lovi ceva. Nu aveam de gând să mai rămân singură într-o încăpere cu Jesse.
Pentru binele amândurora, dar mai mult al meu.
Mi-am găsit de lucru, privind repetițile celorlalți colegi ai de la facultatea de actorie și teatru, profitând de orele mele libere până când cursul meu avea să înceapă. Acești oameni erau cu toți foarte talentați și fiecare interpretare avea ceva unic, al său. Sau cel puțin asta credeam eu.
I-am amintit lui Rosie că nu aveam să fiu acasă weekend-ul acesta. Mă întorceam acasă, pentru a-mi petrece aceste doua zile libere cu părinții mei. A fost nevoie doar de vocea tristă și smiorcăită a mamei pentru a mă convinge să le fac o vizită, cu toate că mi-am petrecut 90% din vacanța de vară acasă. Nu suportam gândul că mama plângea. Mă sfâșia pe interior. Era o durere atât de acidă pe care nu am să o pot explica vreodată. Aparent, după patru ani de când eram plecată de acasă pentru facultate nu s-a obișnuit cu gândul că acum casa îi era goală, iar copilași ei scumpi nu mai erau prin zonă.
Nici nu o condamnam. Întreaga mea copilărie casa noastră a fost plina de copii. Rare ori eram doar eu și Joey acasă. Familia noastră era foarte unită, așa că mereu cel puțin un verișor venea în vizită. Iar cum eu și June veneam la pachet, de obicei era și ea prin zonă. January si Seth fiind frații ei mai mari, se trezeau și ei prin zonă fiind trimiși de părinții noștri să aibe ,,grijă" de noi. Despre April, care adora să se joace cu noi nici nu mai spun. În concluzie, probabil faptul că ne-am maturizat și ne-am luat zborul pe rând din pragul caselor părintești era un șoc. Sau pur și simplu îi era dor de mine și știa ce arme să scoată la înaintare pentru a mă atrage acasă.
