Primul volum din seria Anotimpurile iubirii.
Nova nu era cea mai îndrăzneață persoană. Era fericită așa, cu viața ei actuală, locuind alături de prietena ei cea mai bună și fratele ei mai mare. După ce în sfârșit a scăpat de toată drama obo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
AKA: Cel în care se dezlănțuie furtuna.
"You don't have to lie to girls
If they like you, they'll just lie to themselves" – Sabrina Carpenter.
NOVA 📚
Trezirea de sub anestezic e cel mai confuz și obositor lucru pe care l-am simțit în viața mea. Bipăitul aparatului care îmi monitoriza pulsul și bătăile inimii deveni atât de enervant, încât aproape că mi-am forțat corpul să se ridice în capul oaselor pentru a-l opri chiar eu cu mâna mea, oricât de ilegat sau nepremis ar putea să mai fie și asta. Mă simțeam ca și în diminețiile de vară de pe vremea când eram în liceu, iar eu dormeam până după-amiaza după câte o noapte albă, iar părinții mei începeau să țipe prin casă, durându-i direct în cot de mine și de somnul meu. Doamne cât puteau să mă enerveze!
Eram trează, dar pleoapele îmi erau atât de grele, încât nu aveam puterea de a le ordona să-mi elibereze ochii din captivitate. Am încercat să mă mișc, dar s-a dovedit a fi una din cele mai mari greșeli pe care le-am făcut în viața mea. Valuri de durere mi-au săgetat întreg corpul imediat cum am îndrăznit să încerc să-mi trezesc mușchii din somnul lor lung și întunecat.
Mă simțeam amețită și îmi venea să vomit, chiar dacă nu aveam absolut nimic în stomac ce putea fi forțat afară. Nu-mi aminteam absolut nimic din ce s-a întâmplat înainte să fiu dusă în sala de operații. Probabil era cel mai bine astfel, deoarece dacă unchiul Archie, tatăl lui June, January și Seth, a trecut cumva pe aici și și-a adus și chitara pentru a-mi cânta un cântec alături de tata, așa cum o făceau atunci când eram noi mici și supărate, atunci era mai bine că nu-mi aminteam absolut nimic.
Icnind, luptându-mă cu greața, mi-am forțat pleoapele să se deschidă, doar pentru a fi trântite înapoi la loc atunci când ochii mei sensibili sau lovit de lumina orbitoare a neoanelor de pe tavan. Lacrimi fierbinți mi-au inundat ochii la disconfortul ce-mi fulgeră trupul cu fiecare mișcare neinspirată făcută. N-am mai îndrăznit să încerc să mă ridic, pusă cu botul pe labe de durerea infernală ce-mi cutreiera organismul. Puteam doar să-mi mișc ușor capul pentru a privi împrejur, preferând disconfortul provocat de această simplă mișcare față de durerea ce-mi bicuia mușchii când voiam să mă mișc în alt mod.
Aproape am ieșit afară din propriul trup de spaimă când am zărit blondul care ațipise pe scaunul spitalului, despre care June mi-a spus că era îngrozitor de inconfortabil. Era oare atât de obosit încât nici măcar nu mai simțea vreo durere cauzată de poziția lui sau a primit și el niște medicamente calmante ca și mine în aceste două zile de când zac în patul acesta de spital? Pe mine m-au ajutat. După ce și-au făcut efectul aș fi putut zburda pe aici prin cameră, dacă perfuzia și toate aparatele de monitorizare a situației mele actuale nu m-ar fi tras înapoi în pat. Chiar dacă am făcut toate astea nu-mi aminteam absolut nimic.
