Primul volum din seria Anotimpurile iubirii.
Nova nu era cea mai îndrăzneață persoană. Era fericită așa, cu viața ei actuală, locuind alături de prietena ei cea mai bună și fratele ei mai mare. După ce în sfârșit a scăpat de toată drama obo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
AKA: Cel în care Jesse învață să înoate în dezastrul Novei.
" Even when I know it's been forever, I can still feel the spin Hurts when I remember, and I never wanna feel it again"– Zoe Wees.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Seara în care June și Joey au venit în salvarea mea după ce iadul a explodat în apartamentul meu și al lui Spencer îmi trecea chiar și acum prin fața ochilor de parcă s-a întâmplat chiar ieri. Era o tortură pe care creierul meu considera că o merit pentru toată prostia de care am dat dovadă cu câțiva ani în urmă.
June m-a ținut în brațele ei și nu mi-a dat drumul o lungă perioadă de timp. Nu i-am spus vreodată verișoarei mele prin vorbe cât de mult o iubeam și prețuiam modul în care până în ziua de azi, ea continuă să mă protejeze. Eram o femeie a cuvintelor înșirate pe sute de foi, dar când venea vorba de a-mi exprima emoțiile cu voce tare, eșuam lamentabil. Încă un motiv pentru care m-am întors înapoi pe canapeaua confortabilă, terapeutică a lui April. Încercam să îi arăt prin acțiuni ceea ce niște sunete nu puteau să redea, iar până acum am sperat că eram o verișoară bună.
Astăzi însă, când am primit acel mesaj care a băgat spaima în fiecare colțișor, în fiecare fibră, în fiecare celulă din corpul meu, am încremenit. Un mesaj care a redeschis răni crezute de mine cicatrizate. Era de parcă Spencer își trecu mâna prin ecranul telefonului și mă lovi direct în stomac. Își croia încet drum în viața mea, iar eu eram atât de terifiată încât puteam doar să privesc. Precum timp de 4 ani mă strânse de gât, ținându-mă în loc până le avea să se pună la loc pe propriile picioare, iar acum urma să mă distrugă total, așa cum aproape a făcut-o în trecut.
N-am cerut ajutor cu trei ani în urmă. M-am speriat, am fugit și m-am ascuns. Ajutorul mi-a fost oferit pe tavă, dar eu l-am refuzat. Acum mă temeam că e prea târziu să mă întind după tava ruginită care mi-a fost pusă sub nas cu mult timp în urmă. Prevedeam cum ușa avea să mi se închidă în nas după ce consecințele propriilor mele decizii anterioare aveau să se întoarcă să mă muște de fund așa cum meritam. Dacă aveam să fiu condamnată pentru frica mea, iar lumea avea să creadă că voiam să se ajungă aici?
