AKA: Cel în care Nova se împrietenește cu un robot.
"So if I run, it's not enough.."
- Maroon 5
Cu 2 ani în urmă.
NOVA 📚
Panica, frica și anxietatea au format o uniune înăuntrul meu, cu scopul de a mă pune la pământ în acea zi. Și pe bună dreptate, reușeau.
Sunetul cismelor mele, ale căror tocuri nici măcar nu făceau zgomot în mod normal, se auzea din ce în ce mai alarmat, iar pasul meu mai că nu se transformă în fugă, cât timp traversam strada în grabă, cu telefonul meu într-o mână. Când am scăpat de pericolul de a fi transformată într-o plăcintă cu căpșunii de vreo mașină, l-am deblocat și am apelat pentru a zecea oară în seara aia numărul lui Spencer, rugându-mă în șoaptă să-mi răspundă.
Frica îmi pompa în piept, făcându-mi inima să bată din ce în ce mai tare, cu fiecare bipăit pe care telefonul meu îl scotea în urma apelului.
Am înjurat cum nu am mai făcut-o vreodată când vocea groasă, care mereu îmi aducea fiori, a iubitului meu, fu înlocuită de banala mesagerie vocală care-mi deveni literalmente cea mai bună prietenă în ultimele treizeci de minute.
Apropiindu-mă de un colț de stradă mi-am permis, cât mai subtil, să arunc o privire în spatele meu, simțind cum începeam să tremur involuntar, înghițind în sec. Când am văzut ce mă aștepta la doar doi metri în urma mea, mi-am întors brusc capul înapoi în față, spre drumul slab populat de vreo persoană în acele clipe.
La naiba. La naiba. La naiba. La naiba.
Mă învârteam de o jumătate de oră prin centrul New York-ului și un singur gând îmi misiună prin cap.
Am dat de dracu în seara asta.
Mă rog. Dracu. Naiba. Satana. Oricum vă place vouă să-l numiți. De exemplu, colegei mele de la ora de economie din liceu îi plăcea să spună mai mereu ,,Ce Satana?" în loc de bine cunoscutul ,,ce naiba?" pe care eu îl foloseam de obicei. Fratele meu mai mare, Joey, folosea fără rușine, cu toate că mama l-a tras de ureche de nenumărate ori cu privire la limbajul său, renumitul ,, ce dracu?", printre multe alte înjurături, despre existența cărora am aflat tot prin meritul său.
Pe o scară de la zece la un miliard, cât se observă faptul că sunt stresată și speriată?
Conștiința mea mi-a șoptit ceva despre un solid infinit, părere pe care nu îmi amintesc să o fii cerut vreodată, dar cât trăiești, înveți. Iubitul meu în schimb crede că bombăneala mea pe bază de stres era dese ori adorabilă.
CITEȘTI
November
RomancePrimul volum din seria Anotimpurile iubirii. Nova nu era cea mai îndrăzneață persoană. Era fericită așa, cu viața ei actuală, locuind alături de prietena ei cea mai bună și fratele ei mai mare. După ce în sfârșit a scăpat de toată drama obo...