Primul volum din seria Anotimpurile iubirii.
Nova nu era cea mai îndrăzneață persoană. Era fericită așa, cu viața ei actuală, locuind alături de prietena ei cea mai bună și fratele ei mai mare. După ce în sfârșit a scăpat de toată drama obo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
AKA: Cel în care Ombre comite o crimă.
" And if it feels right, promise I don't mind And if it feels right, promise I'll stay here all night" – Ariana Grande.
— Ia două sus.
— Patru!
— Șase.
— OPT!
Adoram să joc șeptică. Toată lumea știa că adoram să joc șeptică. Îi tăbăceam fundul lui Joey încă de când aveam opt ani și tata m-a învățat să joc. Jur că ador să joc șeptică și sunt foarte bună la asta. Cele șaisprezece cărți de joc pe care le țineam cu greu între degete nu prea erau în favoarea mea, dar îmi mențin afirmația.
— Ce s-a întâmplat, Novi? mă tachină Joey, făcând vocea aceea pițigăiată care știa că mă enerva. Ai ruginit cumva? Teatrul ți-a scos cărțile de joc din cap?
Nesimțitul.
Voiam să îl distrug. Să îi arunc cărțile peste bot și să câștig dintr-o mișcare. Să-l fac să plângă așa cum o făceam când eram mici. Cărțile din mâna mea totuși nu mă ajutau deloc. Ce e drept, n-am fost deloc atentă la jumătate din joc și m-am trezit cum Ombre, June, Ary și April și-au dat pe rând doieri unul după altul, iar eu am avut ghinionul de a fi următoarea, după April. Reputația mea, șirul meu de câștiguri la acest joc nenorocit de cărți era în pericol. Nu-mi venea să cred, dar urma să pierd, iar Joey avea să câștige.
Era numai vina lui Jesse!
Jesse îmi sabota fiecare neuron de când am ajuns aici. Nu-mi mai puteam aduna gândurile, nu mai puteam fi Nova cea rece și calculată, cea care câștiga mereu la șeptică și care nu se lăsa învinsă de Joey niciodată. De fiecare dată când mă gândeam la Jesse, un val de căldură mă lovea. Ciocnirea noastră de pe hol în această după-amiază nu a ajutat deloc. El și nenorocitele lui buze pe care eram sigură că în fiecare dimineață le vopsea cu vreun ser primit de la zei, astfel încât mereu când le atingea pe ale mele un incendiu izbucnea între ele, un război între două flăcări care nu putea fi stins oricât de mult ne-am apăsa buzele unele de altele. Mereu voia mai mult. Eu voiam mai mult.
Îl simțeam chiar și acum. Fiorul care mi-a zguduit corpul când mâna lui a găsit cel mai bun loc de odihnă în părul meu, iar limba lui a reușit cumva să înrăutățească flacăra din stomacul meu de zece ori. Îl urăsc. A făcut toate astea știind foarte bine că urmează să fiu plecată până ziua următoare acasă la Ary pentru seara jocurilor în familie pentru a sărbătorii ordinul de restricție în curs de trimitere. A vrut să sufăr. A vrut să nu mă pot gândi la altceva, decât la el și a reușit. Într-un mod ciudat asta doar mă excita mult mai tare.
