Primul volum din seria Anotimpurile iubirii.
Nova nu era cea mai îndrăzneață persoană. Era fericită așa, cu viața ei actuală, locuind alături de prietena ei cea mai bună și fratele ei mai mare. După ce în sfârșit a scăpat de toată drama obo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
AKA: Cel în care mănușa este aruncată.
"Both of my eyes, they've been fixing on you Wasting your time, should be making that move" – Sabrina Carpenter.
NOVA 📚
— Avem o problemă!
Nu m-am obosit să-mi ridic capul din ecranul laptop-ului când Jesse intră de parcă era în propria lui casă în bucătăria mea.
— O problemă cauzată de tine, sunt convinsă, i-am spus drept salut, salvând noua versiune a manuscrisului meu, ştiind din experienţe anterioară cât de uşor puteam pierde tot ce am scris când eram întreruptă de vecinii mei.
— E un dezastru! Mi-am distrus întreaga viaţă!
Cum am reuşit oare să-mi aduc pe cap cel mai dramatic membru din clubul de actorie? Habar n-aveam, dar trebuiau scrise cărţi despre performanţa asta.
— În regulă, Regina Dramelor! oftez, tot cheful meu de a-mi edita capitolele în continuare pierzându-se pe apa sâmbetei. Calmează-te! Nu poate fi atât de..., cuvintele mi-au pierit pe buze la vederea atrocităţii din mâinile lui Jesse. Cum ai reuşit să faci aşa ceva?
Bietul om arăta mizerabil. Chiar mai mizerabil decât bucata de material din mâinile sale care odată a fost o bluză albă cu logo-ul de la formaţia rock Guns 'n Roses, dar acum avea o pată mare, portocalie, care oricât ai încerca, nu putea fi confundată cu un alt trandafir ca şi ceilalţi de pe bluză. Colac peste pupăză, bluza avea o ruptură generoasă în lateral de parcă s-ar fi agățat în cel mai inoportun loc posibil rupând materialul subțire.
— Aseară, începu blondul să-mi istorisească, așezându-se învins pe scaunul din dreapta mea, Joey a comandat naiba știe ce paste bolognese de la restaurantul verișoarei voastre, iar eu cum am un talent de a mă păta până și cu apă m-am murdărit cu sos.
— Evident, am aprobat din cap, fără pic de ironie în glas, doar încercând să urmăresc șirul poveștii lui.
— L-am pus în mașina de spălat, dar nu a ajutat cu nimic, continuă el, lăsându-mă să i-au bluza încă udă din strânsoarea lui.
M-am abținut cu greu din a repeta din nou „evident", doar că de data asta era cât se poate de ironic, fiindcă pata mare, portocalie din fața ochiilor noștri era clar că nu putea fi îndepărtată doar cu puțin detergent simplu.
— În regulă, aprob eu din cap, examinând materialul de parcă ar fi un pacient care avea nevoie de un paracetamol pentru a-și reveni. Ce nu înțeleg eu este minunăția asta de aici! am continuat, arătând spre gaura glorioasă din bluză.
