Primul volum din seria Anotimpurile iubirii.
Nova nu era cea mai îndrăzneață persoană. Era fericită așa, cu viața ei actuală, locuind alături de prietena ei cea mai bună și fratele ei mai mare. După ce în sfârșit a scăpat de toată drama obo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
AKA: Cel în care Nova primește sfatul.
"Someday, I'll be falling without caution But for now, I'm only people watching" – Conan Gray.
NOVA 📚
Sfârșitul lunii Aprilie se apropia de noi cu pași rapizi. Cu toate că nu era ziua ei de naștere, membrii familiei noastre puși pe șotii o chinuiau pe verișoara mea April, păcălind fiecare pacient al ei și nu numai cu o postare pe internet în care îi urau un ,,la mulți ani fericiți". Cu mine n-au reușit să facă această poantă, dar au găsit altă metodă prin care să mă enerveze. Numele meu era November, și luna în care m-am născut este noiembrie. Era foarte distractiv atunci când trebuia să mă prezint cuiva. Mai ales că numele meu de familie era ,,Day". November Day.
,,Noiembrie fericit, November!"
Ombre și Seth, verișorii mei, în alianță cu fratele meu, la fiecare început de noiembrie, pe data de întâi, îmi scriau un mesaj în care îmi urau ,,la mulți ani", chiar dacă ziua mea propriu-zisă era la mijlocul lui noiembrie, pe data de cincisprezece. Când eram mică, mă enervau îngrozitor cu asta, deoarece aveam impresia că o făceau doar pentru a-și bate joc de mine. Acum că am crescut, știam sigur că atunci când eram mici o făceau pentru a mă chinui puțin, dar acum a devenit un obicei fără de care începutul lunii în care m-am născut nu ar mai fi la fel.
Presupun că acesta era unul din miile beneficii care veneau cu o familie numeroasă. Îți vine să îi omori pe fiecare, dar adevărul era că tu ești cel care ar murii fără ei. Nu te plictisești niciodată.
Gândul că anul acesta urma să fie diferit având în vedere plecarea lui Seth în armată mă întrista puțin, deoarece existau șanse ca mesajul din partea lui să nu ajungă la timp, sau chiar deloc. Am vorbit cu el săptămână trecută, înainte ca el să își uite telefonul în uniformă și să-l distrugă la antrenament după ce s-a tăvălit prin toate prostiile.
Era fericit totuși, în armată. Îi era dor de casă, evident, dar era fericit. Își îndeplinea visul, iar eu eram fericită pentru el.
Lăsând asta la o parte, ce-mi ocupa mie mintea, îngreunându-mi umerii era altceva. Era legat de facultate, evident, iar cum eram în ultimul an o grămadă de lucruri mă făcea să am un mini-atac de panică zilnic. Eu eram oricum tot timpul mai anxioasă și făceam din țânțar, armăsar dar acum parcă era altceva. Voiam să mă decid în privința melodiei mele pentru a scăpa cel puțin de această grijă. Imediat intram în luna noiembrie, ceea ce însemna că mai avem foarte puțin din primul semenstru înainte ca examenele să înceapă.
În dimineața următoare, după ce am avut acea conversație intensă cu Jesse pe balcon, despre care nici măcar nu vreau să îmi amintesc, verișoară mea April m-a sunat, cât timp făceam micul dejun pentru cei trei adulți, patru cu mine, pe care trebuia să îi hrănesc. Rosie avusese un coșmar oribil aseară, din urma căruia cu greu și-a regăsit liniștea pentru a adormi la loc, așa că nu eram sigură dacă avea să fie prezentă la micul dejun. Cu toate astea, urma să îi lăs și ei o farfurie în frigider, deoarece eram convinsă că se va trezi înfometată.
