~Complicat sa fie simplu~

La spital.

Laur s pov.
Azi e duminică si am de gând să o chem afară pe Alicia...
Stiu ca sunt un bou, doar astept sa il omor pe Max pentru tot...

Mă îmbrac in nişte blugi strâmți negri si un tricou alb, îmi aranjez puțin părul şi merg să iau micul dejun.

Aprind televizorul. Aud cum o fată de 15 ani a fost dusă la spital. Nu dau importanța si îmi fac un ceai.

Alicia Crystal.
Stai ce?!

Las toate alea pe masă şi mă îndrept spre living. Televizorul mare avea numele scris Alicia Crystal iar eu impietrisem când am auzit.
Nu se poate.
Dar cum?!

Îmi iau repede telefonul, cheile şi nişte bani si mă îndrept spre spital.

Cine i a putut face asta?

Ajung la spital si intreb de salonul Aliciei.
-Etajul 8, sala 19- chirurgie.
-M-mulțumesc.

Fug si ajung la etaj. Deschid uşa şi rămân împietrit când o văd plină de bandaje, sângele neoprindu se încă.

Inima imi statea in gât. Îmi venea să plâng, dar..

-Laur! Laur ce cauti aici? *mama Alicie mă întreabă*
-Eu aam am auzit la stiri si..
-Mă bucur că ai venit.
-Cum s a..?
-Aseară, am venit de la niste prieteni şi tatăl ei a fost beat, a trimis o la magazin, dar când a trecut strada..o masină..*spune mama ei si incepe să plângă*
-Aveți numărul de înmatriculare al maşinii?
-Da. *spune si imi intinde foaia cu numărul*
Mi se pare cunoscut..
-Mulțumesc.

Un doctor intră pe usă cu nişte hârtii în mână, grăbit.
-Domnule..*se agită doamna Crystal*
-Are nevoie de operație urgentă!

Mai multi asistenti o iau pe micuța mea..of, de ar stii ea..
O duc către sala de operație.
-Peste 5 ore va fi gata.
-5 ore?! *se miră mama ei*
-Este ruptă aproape pe tot corpul..si creierul a suferit ceva mai mult..
Doamna Crystal incepe să plângă. O iau in brațe, eu suferind la fel ca ea.
-Pot să o văd? *intreb*
-Doar 2 minute.

Intru in sala unde au dus o, ma asez pe marginea patului, ii cuprind câteva degete care i se văd si incep sa plâng.
-De ce tu? De ce?! Tot ce iubesc..*spune si ma afund in lacrimi* Am nevoie de tine Alicia! Te iubesc!

Alicia s pov.
E intuneric. A stai! Văd o lumină. O urmăresc până ajung la mama si..Laur? Mama plânge.
Un doctor mă ia. Laur vine după mine.
Se pune lângă mine si mi vorbeşte. Plânge. Eu am creat suferința?
Tata a intrat in comă.. eu ce trebuie să fac?
-Te iubesc! *aud acea persoană care imi lipseste enorm*
Laur..a spus că mă iubeste? Dar .....

Acel intuneric iar se pune si eu mă agit pe patul de spital.
Laur isi ridică capul , lacrimile cazandu i.
-Doctor!!!! *striga disperat*
Acelasi doctor, urmat de 3 asistente si 2 asistenti ajung in incapere.
-Nu o mai putem lăsa! Trebuie sa intre acum sau va fi rău!

Laur s pov.

Asistentii au luat o si au inchis usa din incaperea in care mă aflam.
Ma afundasem intr o pernă si am inceput sa țip.
-Cât de prost am fost să o las singură?!
Deschid ochii si imi dau seama că mai e cineva cu mine.
-Bunicule! Dar cum?
Imaginea bunicului reflecta in fața ochilor mei si eu eram nedumerit.
-Laur..scumpul meu..stiu că suferi. Iar eu am un motiv de acolo de sus din Cer. Si acela e sa te fac fericit. Am văzut tot..tot ce ai trăit. Şi stiu că cel care vă face rău e Max. Ai grijă de ceea ce iubesc, nu mai fi un bădăran cu ea. De ai stii cât plângea după tine..
*spune si apoi se lasă o ceață*

Mă ridic din pat.
Of bunicule..te rog ai grijă de ea!

Părăsesc salonul şi o caut pe mama Aliciei.
O găsesc pe in salonul tatălui Aliciei.
Plângea..
-Doamnă Crystal..
-Spune mi Claudia.
-Ok..păi..eu merg până acasă, dar o să mă intorc inainte de a o scoate pe Alicia din operație.
-Bine.

...............
Ajung acasă, fac un duş, imi iau alte haine, mănânc ceva şi il sun pe Bogdan.
-Alo! Bogdan! Alicia e in spital din cauza lui Max!
-Ce?! Vrei să i pun pe ai nostri să...
-Doar sa il gasească si sa il inchida undeva pana ce voi avea timp sa merg la nenorocitul ăla.
-Ok.

Imi bag telefonul in buzunar si merg la spital.

Exact după 5 minute dupa ce am ajuns eu, asistentii o aduc pe Alicia in salon. Bandajele nu mai sunt atat de multe.
Doarme ca un ingeras..
-Cum a fost? *intreba Claudia*
-A fost bine. Dar va avea nevoie de recuperare. Inca nu stim daca isi va aminti ceva..din trecut.

După 1 săptămână.

Sunt la spital. Alicia nu s a trezit incă.
Tatal ei si a revenit.
Sunt doar eu in salon. Parintii ei s au dus in alt salon ca sa doarmă.
Aud un fâşâit. Ridic ochii si o vad pe Alicia cum se foieşte. Merg lângă ea. Isi deschide ochii. Zâmbeşte.
Chem un doctor. Ii face ceva condultatii.
-Este bine. Si a pierdut doar putin din memorie.
-Care parte?
-Asta nu stiu. Doar ea poate sa va demonstreze.. *spune si iese*

-Hei Alicia.
-Si tu esti..?
-Eu sunt Laur.
-Esti drăguț.
-Mersi. Şi tu esti foarte frumoasă. Maine a spus doctorul că poti pleca acasă.
-Ok.
-O sa stau cu tine aproape tot timpul pentru a ti reaminti unele chestii.
-Bine :)

Stiu ca n am mai postat de mult, scuze. Sper ca va place. Am incercat si eu ceva..
Un vot si o părere?
Kisses.